1Astfel, Avram s-a-napoiat La miazăzi și-apoi a stat În țară, cu avutul tot, Nevasta sa și vărul Lot.
2Avram era foarte bogat: Cirezi de vite-a adunat; Aur și-argint a dobândit, Fiind avut. El a pornit, Apoi, din nou, în zori de zi,
3Din țara de la miazăzi, Și-nspre Betel s-a îndreptat – Unde-i fusese așezat Cortul, întâi. Între Betel Și între Ai, e locu-acel.
4Sosind dar, la altarul lui, Chemă Numele Domnului.
5Lot, care cu Avram mergea, Bogat era, de-asemenea. Avea și el cirezi de boi, Corturi și turme mari de oi.
6Ținutul deci, nu le-ajungea – Pe amândoi, nu-i încăpea, Pentru că avuția lor Mare-a fost pentru-acel ogor. Nu se putea – și, pace bună – Să locuiască împreună,
7Iar cum era de așteptat, Cearta nu a întârziat. Au început, de se certau, Cei care vitele păzeau. Când cearta dintre păzitori A izbucnit, locuitori Erau, atuncea, Canaaniții – În țară – dar și Feresiții.
8Avram, pe Lot, când l-a chemat, În acest fel a cuvântat: „Doresc ca să te rog, pe tine, Să nu te cerți, și tu, cu mine. Nici ai tăi păzitorii – nici ei – Să nu se certe, cu ai mei. N-aș vrea ca noi să fim certați, Căci amândoi doar, suntem frați.
9Eu cred că ar fi mult mai bine, Ca tu să te desparți de mine. De vrei, ia-o spre stânga ta, Căci eu, atunci, plec spre dreapta. Sau de cumva, invers dorești, Voi face precum tu voiești.
10Lot, ochii, și i-a ridicat Și împrejur el s-a uitat, Văzând atunci că e Câmpia Iordanului, ca și hârtia, Foarte întinsă și udată Bine, pe suprafața toată. Mai înainte să sosească Domnul, ca să o nimicească – Fiindcă nu sosise ora – Între Sodoma și Gomora, Pân’ la Țoar, era câmpie, Iar mai frumoasă ca să fie, Numai Egiptu-a pomenit. Lot se-arătase mulțumit,
11Și-n a Iordanului câmpie, El a dorit, locul să-i fie. Apoi plecă spre răsărit Și-n acest fel, s-au despărțit.
12Avram rămase cu ai lui, În Țara Canaanului. În cetățui, ce s-au aflat Pe-acea câmpie, Lot a stat Și corturile le-a întins, Până Sodoma a atins.
13Cei ce-n Sodoma locuiau, Plini de păcate se vădeau. În acel loc, nu s-a găsit Un om măcar, neprihănit, Să facă voia Domnului Și să urmeze calea Lui.
14După ce Lot l-a părăsit, Cu-Avram, Domnul iar a vorbit: „Ridică-ți ochii! Te rotește Și-n jurul tău, atent, privește, În patru zări: la nord, la vest, La miazăzi și-apoi la est.
15Tot ce zărești în fața ta, E țara ce-o vei căpăta În stăpânire, pe vecie, Tu, cu întreaga-ți seminție.
16Sămânța, am să ți-o sporesc Și-atât de mult ți-o înmulțesc, Încât cei care au să vie, Precum nisipul, au să fie. De numărată va putea A fi vreodată pulberea, Atuncea doar, o să se poată A-ți fi sămânța numărată.
17Scoală și umblă-n țara ta, În țara ce-o vei căpăta!”
18Avram, cortul, și-a ridicat, S-a dus dar, și s-a așezat La stejarii lui Mamre, care, Lângă Hebron erau, se pare. Acolo, el a zidit iar, Numelui Domnului, altar.