1Când Amrafel împărățea În Șinear, Arioc ședea În țara Elasarului; Pe vremea împăratului Chedorlaomer, cari domnea Peste Elam, când stăpânea Tideal șezând ca împărat Peste Goiimu’ încoronat,
2Război s-a întâmplat să fie, În care – după cum se știe – Pe lângă cei ce-s arătați, Au mai luptat mulți împărați. Iată-i dar, și pe ceilalți care Au fost la astă luptă mare: Bera-al Sodomei împărat, Birșa-n Gomora-nscăunat, Șineab ce-n Adma stăpânea, Șemeber cel care domnea În Țeboim, și-un împărat Ce în Țoar e-ncoronat.
3Deci ultimii dintre-mpărați, Cu toții au fost adunați În Sidim – sau Marea Sărată – Voind să fie răzbunată
4Vremea de doisprezece ani – S-au răsculat la treișpe ani – Cât Chedorlaomer a stat Stăpân și, greu, i-a apăsat.
5Dar în anul al paișpelea, Chedorlaomer mai avea Mulți împărați. El a pornit Și, pe Refaimi, el i-a zdrobit La Așterot-Carnaim; la Ham, Și-apoi la Șave-Chiriataim, El îi înfrânse pe Zuzimi Și întreg neamul de Emimi.
6La rând, Horiții au venit; Chedorlaomer i-a lovit Între Seir și-ntre Paran. Apoi, precum avea în plan,
7El s-a întors și a venit La En-Mișpat și i-a zdrobit Pe-Amaleciți și Amoriți, Din Hațațon-Tamar ieșiți.
8Atuncea, primii împărați, Ieșit-au toți, încoronați, Șezând în fruntea oștilor. Aflatu-s-au în rândul lor Cel care-n Adma e-mpărat, Cel ce-n Sodoma-i așezat, Cel ce-n Gomora stăpânea, Cel care-n Țeboim ședea, Și cel care-n Țoar a stat. Oștirile le-au așezat În valea din Sidim și-apoi, S-au pregătit pentru război,
9Cu împăratul Amrafel, Cu Tideal, Chedorlaomer Și-asemenea, și Arioc. Cinci împărați, în acel loc, Erau cu oastea adunați, Să-nfrunte alți patru-mpărați.
10Valea Sidim era-mpânzită Cu gropi de smoală clocotită; Iar împăratul Sodomei, Fugind, cu cel al Gomorei, Capcanele nu le-au văzut Și-astfel, în ele, au căzut. Toți ceilalți împărați de frunte, Au vrut să scape înspre munte.
11Biruitori-au jefuit Tot ce-n Sodoma au găsit. Apoi, Gomora a urmat, Și-n fine, iată, au plecat.
12Cu ei, l-au dus – atunci – pe Lot, Cu tot avutul lui cu tot, Cu slugile ce le avea, Căci în Sodoma locuia.
13Un om, din cei care scăpară Din luptele ce se purtară, În mare grabă, a plecat Și pe Avram l-a înștiințat De ceea ce s-a petrecut, Mărturisind tot ce-a văzut. Avram fusese așezat În locul care s-a chemat „Stejarii lui Mamre” – cel care Fusese Amorit și-l are Pe Eșcol și Aner, drept frați – De-Avram, cu toți fiind legați Prin înțelegeri multe – toate, De pace și vecinătate.
14Avram, când vestea, a aflat, Pe dată, oameni a-narmat, Din rândul cetei de argați Care la el erau aflați Și-n casa lui au fost născuți, Fiind cei mai viteji avuți. S-au înarmat, gata să plece, Fiind treisute optsprezece; Pe împărați i-au urmărit Până la Dan; s-au împărțit
15În cete și au atacat Când înserarea s-a lăsat. Pe împărați, i-au biruit Și pân’ la Hoba i-au gonit, Cetate ce se-aflase lângă Damasc, fiind pe partea stângă.
16Ei l-au eliberat pe Lot, Cu bogății, femei, cu tot Norodul care-a fost luat, Când împărații s-au luptat.
17Chedorlaomer, cu fârtații – Adica cu toți împărații – Au fost învinși. Victorios, Avram, când, înapoi s-a-ntors, În valea împăratului – Sau „Șave” – înaintea lui, Venit-a, ca să țină sfat, Chiar al Sodomei împărat.
18A mai ieșit, spre ai ura, Melhisedec – care era Peste Salem încoronat Și preot Celui Prea Înalt. El, vin și pâine, a adus
19Și lui Avram, astfel i-a spus: „Să fie binecuvântat Avram, de Domnul, ne-ncetat, De Prea Înaltul Dumnezeu, De Cel care e viu mereu, De Ziditorul cerului Precum și al pământului!
20Și binecuvântat să fie Cel Prea Înalt, în veșnicie, Pentru că El te-a ajutat Și pe vrăjmașii tăi i-a dat, Azi, în puterea mâinii tale, După plăcerea voii Sale!” Avram ascultă cu sfială Și-apoi, îi dete zeciuială.
21Acela care împărat Era-n Sodoma așezat, Către Avram, a glăsuit: „Avrame, iată, m-am gândit Ca oamenii să mi-i lași mie; Tu ia întreaga bogăție.”
22Avram privi la împărat Și-apoi, astfel a cuvântat: „Ridic mâna spre Dumnezeu Cel Prea Înalt, spre Domnul meu, Spre Ziditorul cerului Precum și al pământului,
23Și jur: nu îți va fi luat Nimic, ci îți va fi lăsat Totul! Căci eu nu voi avea, Un fir de ață, o curea De-ncalțăminte, de la tine, Să nu poți spune, despre mine „Pe-Avram, eu l-am îmbogățit”. Nimica nu mi-a trebuit,
24Afară doar, de ce-au mâncat Flăcăii – cei ce m-au urmat. Aner, Eșcol, Mamre – de vor – Dă-le să-și ieie partea lor!”