1Domnul îi zise lui Avram: „Iată acum, ce planuri am: Din țara ta, din neamul tău Și din casa tatălui tău, Să ieși, să pleci cu casa ta, În țara ce-ți voi arăta.
2Din tine, face-voi neam mare. Vei fi o binecuvântare – Un nume mare-ți va fi dat Și fi-vei binecuvântat.
3Voi binecuvânta pe cei, Care, la rândul lor, și ei, Mereu, te-au binecuvântat. Dar o să fie blestemat, Necontenit, omul acel Care te-a blestemat și el.”
4Avram nu a mai zăbovit, Ci el, la drum, a și pornit. Îndată, Lot, cu-Avram se duse, Cari șapte’șicinci de ani făcuse Atuncea chiar, în acel an, Când au ieșit ei, din Haran.
5Avram, cu Sarai și cu Lot – Cu tot avutul lor cu tot, Cu slugi pe cari le-a câștigat, Cu avuții ce-a adunat Cât locuit-a în Haran – Plecă și-ajunse-n Canaan.
6Avram, în țară, a intrat Și la Sihem s-a așezat, În locul ce i-a fost vestit, Stejarul lui More numit; Doar Canaaniți erau în țară.
7Domnu-i vorbi, lui Avram, iară: „Privește astă țară! Toată, Seminței tale-i va fi dată!” Atunci, Avram a construit Altar, Celui ce i-a vorbit.
8Apoi, spre munte, a plecat Și cortul și l-a așezat, Având Betelul înspre vest, Iar Ai fiind aflat la est. Un alt altar a înălțat, În urmă, și s-a închinat, Chemând Numele Domnului, Acolo-apoi, în fața lui.
9Drumul și l-a continuat, Spre miazăzi, neîncetat.
10Venit-a foametea cea mare, Și-astfel – silit de-mprejurare – Avram, vremelnic, s-a mutat Și în Egipt s-a așezat.
11Până-n Egipt, puțin era, Iar înainte de-a intra, Nevestei sale, i-a vorbit: „Tu ești frumoasă. Negreșit,
12Când Egiptenii te-or vedea – Știind că ești nevasta mea – Pe mine mă vor omorî Și în pământ m-or pogorî.
13De-aceea, uite ce aș vrea: Să spui că tu ești sora mea. Atunci, mie-mi va merge bine Și voi trăi și eu, prin tine.”
14Când, în Egipt, ei au intrat, Și Egipteni-au constatat, Sarai, cât de frumoasă este, Iute s-au dus și-au dat de veste
15Slujbașilor de la palat. Ei, imediat, l-au înștiințat Pe Faraon. Măritul rege Vru s-o cunoască – se-nțelege – Pe Sarai, și a poruncit Să-i fie-adusă negreșit.
16Avram a fost întâmpinat, Cu cinste mare, și i-au dat Robi, roabe și cirezi de boi, Măgari, cămile, multe oi.
17Dar Domnului nu i-a plăcut Tot ceea ce s-a petrecut Și-atuncea, El l-a pedepsit Pe Faraon și l-a lovit Cu mari urgii, căci a sa vină, În Sarai își avea pricină.
18Atuncea, marele-mpărat, Către Avram, a cuvântat:
19„De ce-ai făcut una ca asta – Spunând că soră ți-e nevasta? Căci după ce mi-ai spus tu mie, Eu am luat-o de soție! Acum ia-ți-o și părăsiți Egiptul! Slugi! Să-i însoțiți!”
20Și slugile lui Faraon Făcură-n jurul lor cordon Și i-au vegheat necontenit Până Egiptu-au părăsit.