Genesis 11
1 În vremile de mult apuse, Pământul nostru cunoscuse, Pe toată suprafața lui, Numai o limbă. Omului I-a fost ușor să se-nțeleagă Cu semenii-i din lumea-ntreagă.
2 Oameni-au mers spre răsărit, Iar în Șinear, ei au găsit Un șes întins, bun de-așezat, Și-acolo au descălecat.
3 S-au adunat, s-au sfătuit – S-au mai certat – dar au găsit Că toți, de muncă, sunt avizi: „Haideți să facem cărămizi, Și să le ardem bine-n foc!” – Au zis. Și ele-au ținut loc De piatră, iar smoala, de var. Că nu le-au făcut în zadar, Îndată o să dovedim:
4 „Haideți, cetate să zidim, Și-un turn cari cerul să-l învingă, Cu al său vârf, să îl atingă” – S-au îndemnat – „s-avem un nume, Să nu fim risipiți în lume!”
5 Domnul, din ceruri, a venit Și la lucrare a privit,
6 Zicând: „Cu toți sunt un popor. Au doar o limbă și-acum vor, Cetăți și turn, să construiască! Nimic n-are să îi oprească!
7 Haidem, măsuri ca să luăm, Și limba să le-o încurcăm – Să nu poată să se-nțeleagă – De lucru, praful să se-aleagă!”
8 Domnul, atunci, i-a-mprăștiat Și-n patru zări i-a alungat. Munca, îndată, s-a oprit – Iar turnul nu s-a construit.
9 Cetății, nume, i s-a dat „Babel”, și-nseamnă „Încurcat”, Iar numele acesta, iată, Că două lucruri ne arată: Întâi că Domnul i-a oprit, Iar planul s-a zădărnicit Și-apoi, aici au apărut Limbile ce s-au cunoscut.
10 Deci spița neamului lui Sem, Haidem acum, să o vedem. Un secol, Sem când a avut, Pe Arpacșad el l-a născut – După doi ani, de la potop.
11 A mai trăit, în acel loc, Încă vreo cincisute de ani.
12 Pe la treizeci și cinci de ani, Pe Șela, Arpacșad născu,
13 Și patru veacuri mai făcu, La care s-a mai pus trei ani.
14 La vârsta de treizeci de ani, Șelah, pe Eber, l-a primit;
15 Apoi, Șelah a mai trăit Fix patrusute și trei ani.
16 Avea treizeci și patru ani Eber, când Peleg a venit;
17 În urmă, a mai viețuit Cam patrusute treizeci ani.
18 Când a-mplinit treizeci de ani, Peleg, pe Reu, l-a zămislit,
19 Iar după-aceea, a trăit Două sute și nouă ani.
20 Pe la treizeci și doi de ani, Reu, îl născuse pe Serug
21 Și-a coborât, înspre amurg, Cam două sute șapte ani.
22 La vârsta de treizeci de ani, Serug, născuse pe Nahor;
23 A mai trăit, după fecior, Exact două sute de ani.
24 Când douăzeci și nouă ani, Nahor avea, i s-a născut Terah și-apoi, a mai avut
25 O sută și nouășpe ani. Împlinind șaptezeci de ani,
26 Terah născu, în acel an, Pe-Avram, Nahor și pe Haran.
27 Terah ajunse un neam mare – Avram, Nahor, Haran – din care, În urmă, Lot s-a pomenit.
28 Haran e cel care-a murit În Ur, adică în Haldeea. Acolo, în țara aceea, Terah, fiul, și-a îngropat,
29 Iar viața, cursul și-a urmat. Avram alese de soție, Sprijin și ajutor să-i fie, Pe Sarai; iar Nahor – la fel – Nevastă și-a luat și el; A lui soție a fost Milca, Iar sora ei se cheamă Isca. Haran fusese tatăl lor, Adică tatăl fetelor.
30 Sarai nu a avut copii, Căci fiind stearpă, ea, de fii, Nu se putuse bucura Și-n sinea ei, tristă era.
31 Terah și-a strâns avutul tot. Cu-Avram, Haran – tatăl lui Lot – Și cu Sarai – cu nora s-a – S-a hotărât de a lăsa Ținutul Ur. Ei au ieșit Deci, din Haldeea, și-au pornit La drum, mergând spre Canaan. Ajuns-au doar până-n Haran, Unde apoi s-au stabilit.
32 Terah, în urmă a trăit Cam două veacuri și cinci ani. Apoi, împovărat de ani, El, în Haran, a și murit, Acolo unde-a locuit.