Genesis 11— BIV2014

¹În vremile de mult apuse, Pământul nostru cunoscuse, Pe toată suprafața lui, Numai o limbă. Omului I-a fost ușor să se-nțeleagă Cu semenii-i din lumea-ntreagă.

²Oameni-au mers spre răsărit, Iar în Șinear, ei au găsit Un șes întins, bun de-așezat, Și-acolo au descălecat.

³S-au adunat, s-au sfătuit – S-au mai certat – dar au găsit Că toți, de muncă, sunt avizi: „Haideți să facem cărămizi, Și să le ardem bine-n foc!” – Au zis. Și ele-au ținut loc De piatră, iar smoala, de var. Că nu le-au făcut în zadar, Îndată o să dovedim:

⁴„Haideți, cetate să zidim, Și-un turn cari cerul să-l învingă, Cu al său vârf, să îl atingă” – S-au îndemnat – „s-avem un nume, Să nu fim risipiți în lume!”

⁵Domnul, din ceruri, a venit Și la lucrare a privit,

⁶Zicând: „Cu toți sunt un popor. Au doar o limbă și-acum vor, Cetăți și turn, să construiască! Nimic n-are să îi oprească!

⁷Haidem, măsuri ca să luăm, Și limba să le-o încurcăm – Să nu poată să se-nțeleagă – De lucru, praful să se-aleagă!”

⁸Domnul, atunci, i-a-mprăștiat Și-n patru zări i-a alungat. Munca, îndată, s-a oprit – Iar turnul nu s-a construit.

⁹Cetății, nume, i s-a dat „Babel”, și-nseamnă „Încurcat”, Iar numele acesta, iată, Că două lucruri ne arată: Întâi că Domnul i-a oprit, Iar planul s-a zădărnicit Și-apoi, aici au apărut Limbile ce s-au cunoscut.

¹⁰Deci spița neamului lui Sem, Haidem acum, să o vedem. Un secol, Sem când a avut, Pe Arpacșad el l-a născut – După doi ani, de la potop.

¹¹A mai trăit, în acel loc, Încă vreo cincisute de ani.

¹²Pe la treizeci și cinci de ani, Pe Șela, Arpacșad născu,

¹³Și patru veacuri mai făcu, La care s-a mai pus trei ani.

¹⁴La vârsta de treizeci de ani, Șelah, pe Eber, l-a primit;

¹⁵Apoi, Șelah a mai trăit Fix patrusute și trei ani.

¹⁶Avea treizeci și patru ani Eber, când Peleg a venit;

¹⁷În urmă, a mai viețuit Cam patrusute treizeci ani.

¹⁸Când a-mplinit treizeci de ani, Peleg, pe Reu, l-a zămislit,

¹⁹Iar după-aceea, a trăit Două sute și nouă ani.

²⁰Pe la treizeci și doi de ani, Reu, îl născuse pe Serug

²¹Și-a coborât, înspre amurg, Cam două sute șapte ani.

²²La vârsta de treizeci de ani, Serug, născuse pe Nahor;

²³A mai trăit, după fecior, Exact două sute de ani.

²⁴Când douăzeci și nouă ani, Nahor avea, i s-a născut Terah și-apoi, a mai avut

²⁵O sută și nouășpe ani. Împlinind șaptezeci de ani,

²⁶Terah născu, în acel an, Pe-Avram, Nahor și pe Haran.

²⁷Terah ajunse un neam mare – Avram, Nahor, Haran – din care, În urmă, Lot s-a pomenit.

²⁸Haran e cel care-a murit În Ur, adică în Haldeea. Acolo, în țara aceea, Terah, fiul, și-a îngropat,

²⁹Iar viața, cursul și-a urmat. Avram alese de soție, Sprijin și ajutor să-i fie, Pe Sarai; iar Nahor – la fel – Nevastă și-a luat și el; A lui soție a fost Milca, Iar sora ei se cheamă Isca. Haran fusese tatăl lor, Adică tatăl fetelor.

³⁰Sarai nu a avut copii, Căci fiind stearpă, ea, de fii, Nu se putuse bucura Și-n sinea ei, tristă era.

³¹Terah și-a strâns avutul tot. Cu-Avram, Haran – tatăl lui Lot – Și cu Sarai – cu nora s-a – S-a hotărât de a lăsa Ținutul Ur. Ei au ieșit Deci, din Haldeea, și-au pornit La drum, mergând spre Canaan. Ajuns-au doar până-n Haran, Unde apoi s-au stabilit.

³²Terah, în urmă a trăit Cam două veacuri și cinci ani. Apoi, împovărat de ani, El, în Haran, a și murit, Acolo unde-a locuit.