1„Deci fraților, dacă, cumva, Are să cadă cineva, Într-o greșeală, vreau ca voi, Cu al blândeții duh apoi, Să știți ca să îl ridicați Și astfel, sprijin, să îi dați – Căci voi nu mai sunteți firești, Ci ați ajuns duhovnicești. Seama să ieie orișicine, La ce îl va privi pe sine, Ca să n-ajungă, la sfârșit – Cumva – să fie ispitit.
2De-asemenea, doresc, dragi frați, Ca sarcina să vi-o purtați, Unii la alții, căci să știți, Că-n felu-acesta, împliniți, Neîncetat, legea pe care, Domnul Iisus Hristos o are.
3Dacă va crede cineva, Precum că el este ceva – Chiar dacă nu este nimic – Se-nșeală singur, pot să zic.
4Să-și cerceteze fiecare, Fapta pe cari, doar el, o are, Ca să se laude, astfel, În ce îl va privi pe el Și, nicidecum, pe ceilalți frați.
5Vreau să fiți bine-ncredințați, Că o să-și poarte fiecare, Doar sarcina pe cari o are.
6Acel cari, din Cuvânt, primește Învățătură, se vădește Dator, ca să îi facă parte, Celui ce-nvățături împarte, Din bunurile lui, mereu.
7Nu vă-nșelați, căci „Dumnezeu Nu poate fi batjocorit”. Ce semeni, seceri – negreșit.
8Cel care, fire pământească, A semănat, o să primească – La secerat – ce-a rodit firea, Adică numai putrezirea. Dar cine-n Duh a semănat, Viață în veci, a secerat.
9Să nu cumva să obosim, Când, binele, îl împlinim; Căci va veni vremea, apoi, În care, secera-vom noi, Doar dacă – fără îndoială – Nu vom cădea, de oboseală.
10Deci, cât are prilej, oricine Va trebui să facă bine, Dar mai ales – vă îndemn eu – Să faceți bine, tot mereu – Pe cât vă este cu putință – La frații voștri, de credință.
11Uitați-vă la ce v-am zis, Cu cât de mari slove v-am scris Eu – Pavel – chiar cu mâna mea!
12Aceia care au să vrea Plăcerile oamenilor, Au să încerce – fraților – Să vă silească, să primiți, Tăierea împrejur, să știți. Ei vă silesc, ca nu cumva, Să-i prigonească cineva, Din pricine nenumărate, De crucea lui Hristos, iscate.
13Căci nici ei – cei care-au primit Tăierea – Legea, n-au păzit; Ci vor ca să primiți și voi, Tăierea împrejur apoi, Ca să se laude ei iar, Cu trupurile voastre dar.
14Cât despre mine, nu doresc, Vreo laudă, ca să primesc, Din altceva, neîndoios, Decât din crucea lui Hristos, Prin care, lumea e găsită – Față de mine – răstignită, Iar eu apoi, de-asemenea, Sunt răstignit, față de ea!
15Căci, în Iisus Hristos – vă zic – Precum că nu-nseamnă nimic Tăierea împrejur făcută, Și nici tăierea nefăcută. Însemnătate – vă spun vouă – Are doar o făptură nouă.
16Peste cei cari vor căuta, Acest dreptar a căpăta – Și peste Israel, vreau eu, Căci el este-al lui Dumnezeu – Să vină, fără încetare, Doar pace multă și-ndurare!
17Și nimeni să nu îndrăznească, De-acum, să mă mai necăjească, Căci port, pe trup, semnele care, Domnul Iisus Hristos le are.
18Harul ce-a coborât de sus, Al Domnului Hristos Iisus, Asupra voastră, vreau să vie Și, ne-ncetat, cu voi, să fie Acum, în anii care vin, Și-n vecii vecilor! Amin.”