Ezekiel 43
1 Omul acela m-a luat Cu el și-apoi ne-am îndreptat Spre poarta de la răsărit.
2 Și iată că eu am zărit Slava Aceluia pe care, Israel, Dumnezeu, Îl are, Cum vine dinspre răsărit Și al Său glas l-am auzit. Era ca vuietul pe care Îl face doar o apă mare. De slava Lui care venise, Întreg pământul strălucise.
3 Astă vedenie-mi părea Precum că e asemenea Cu cea pe care o zărisem În ziua-n care eu venisem, Cetatea, să o nimicesc. Aste vedenii se vădesc Precum că sunt asemenea Cu prima, cu vedenia Pe care o văzusem dar, La apa râului Chebar. Când aste lucruri le-am văzut, Jos, la pământ, eu am căzut.
4 Atunci, din ‘naltul cerului, Văzut-am slava Domnului Care, în Casă, a venit, Pe poarta de la răsărit.
5 Pe mine, Duhul m-a luat Și-n curtea care s-a aflat În curtea cea din interior M-a dus apoi, iute, în zbor. Văzut-am Casa Domnului Plină fiind, de slava Lui!
6 Din Casă, eu am auzit Pe cineva că mi-a vorbit Și-apoi, când m-am uitat mai bine, Un om văzut-am, lângă mine.
7 Când am privit la fața Lui, Îmi zise: „Fiu al omului, Acesta-i locul cel pe care Al Meu jilț de domnie-l are, Locul în care, Eu îți spun Că, tălpile, am să Îmi pun. Veșnic, voi locui astfel, În mijlocul lui Israel. Atuncea, casa cea pe care Neamul lui Israel o are, Precum și cei ce-s așezați, În Israel ca împărați, Se vor feri să mai greșească, Numele-Mi sfânt să-Mi pângărească Prin ale lor curvii, pe care Le-au săvârșit fără-ncetare Și-apoi prin trupurile lor Moarte – ale-mpăraților –
8 Ca și în vremea când veneau Și al lor prag și-l așezau Lângă al Meu, iar stâlpii lor Erau alături stâlpilor Care se dovedeau ai Mei, Când între Mine și-ntre ei Numai un zid fusese-aflat. În acest fel, neîncetat, Numele-Mi sfânt L-au pângărit, Prin urâciuni ce-au săvârșit. De-aceea, în mânia-Mi mare, I-am mistuit, fără cruțare.
9 Însă acuma, să știi bine Că-ndepărta-voi de la Mine, Curviile cele pe care Le-au săvârșit fără-ncetare, Precum și trupurile lor Moarte ale-mpăraților, Și-n mijlocul lui Israel, Veșnic voi locui astfel.
10 Tu, fiu al omului, arată Templul acesta, de îndată, Casei aceleia pe care Neamul lui Israel o are. Să îl măsoare, să-i privească Planul și-n urmă să roșească Din pricina păcatelor Și a nelegiuirii lor.
11 De-au să roșească imediat De felu-n care s-au purtat, Arată-le chipul pe care Toată această casă-l are, Precum și-ale ei întocmiri, Porțile ei, intrări, ieșiri, Cu planurile-alcătuite, Cu legile orânduite. Tot ceea ce aici zărești, Sub ochii lor să zugrăvești, Ca legile să le păzească, Poruncile să le-mplinească Cu rânduielile acele, Făcând întocmai, după ele.
12 Aceasta-i legea arătată, Ce pentru Casă a fost dată. Apoi, pe vârful muntelui, Întreg cuprinsul locului Ce e al Casei, să se știe Cum că, prea sfânt, are să fie. Aceasta-i legea cea pe care Această Casă, doar, o are.
13 Măsurile altarului În coți sunt, iar un cot al lui, Mai larg – c-o palmă – s-a vădit, Decât un cot obișnuit. Altarul, pe o temelie ‘Naltă de-un cot, pus o să fie. De-asemenea, ea se arată A fi tot de un cot de lată. Lat de o palmă s-a vădit Pervazul ce a-mprejmuit Altarul și se dovedea Că el îi era și proptea.
14 De la pervaz, pân’ la pământ, Află dar că doi coți doar sânt. Coții aceștia, ne-ndoios, De la pervazul cel de jos Trebuie măsurați să fie Și până chiar pe temelie Cari pe pământ e așezată. Lățimea de un cot se-arată. De la pervazul mic, la cel Care-i mai mare peste el, Sunt patru coți. S-a măsurat Și a avut un cot, în lat.
15 Altaru-avea o vatră mare, Vatră care patru coți are, Iar coarnele altarului Se înălțau din vatra lui. Acele coarne ce ieșeau Din vatra lui, patru erau.
16 De doisprezece coți lungime Și doisprezece coți lățime Era vatra altarului. În urmă, laturile lui Alcătuit-au un pătrat, Căci patru-n număr s-au aflat.
17 De paisprezece coți lungime Pe paisprezece coți lățime Era pervazu-altarului Ce se afla în jurul lui, Iar marginile, sus aflate, Sunt de jumate cot, de late. Și temelia ce-o avea, De-un cot de lată, se vădea. Treptele sale, negreșit, Se îndreptau spre răsărit.”
18 După aceea, glasul Lui Îmi zise: „Fiu al omului, Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Iată acuma, așadar, Legi privitoare la altar, Pentru acele zile-n care Vor împlini a lui lucrare. Cu sânge au să îl stropească Și-arderi de tot au să jertfească.
19 Să dai, atunci, preoților – Din ramura Leviților, Cari sunt feciorii cei pe care Țadoc, urmași, în lume-i are Și cari, în urmă, au să vie Pentru ca să-Mi slujească Mie – Câte-un vițel, având menire De jertfă pentru ispășire.
20 Să iei dar, din sângele lui – Din sângele vițelului – Și unge coarnele pe care Altaru-acel, pe el, le are. Vei unge cu sângele lui Și marginea pervazului Și cele patru colțuri care Pervazul dimprejur le are. Fă ispășire pentru el, Să curățești altaru-astfel.
21 Să iei vițelul cu menire De jertfă pentru ispășire, Căci într-un loc anume-apoi, Va trebui să-l ardeți voi, Chiar lângă Casă, pe-un pământ Afară din Locașul sfânt.
22 A doua zi, să pregătești Un țap pe care să-l jertfești, Iar cât privește țapu-acel, Fără cusur să fie el, Pentru că va avea menire De jertfă pentru ispășire. Cu țapul ce ai să-l jertfești, Altarul ai să-l curățești, Pentru că ai să faci la fel, Cum ai făcut cu-acel vițel.
23 După ce ai să isprăvești Cu jertfele ce le jertfești, Cu cele care au menire De jertfe pentru ispășire, Vei mai aduce un vițel. Fără cusur să fie el. După aceea – mai pe urmă – S-aduci și un berbec, din turmă. Seama să iei ca tot la fel, Fără cusur, să fie el.
24 Să-i duci în fața Domnului Și să-i dai preoților Lui. Aceștia au ca să presare Asupra lor, în urmă, sare Și-i vor aduce Domnului, Drept jertfe închinate Lui. Aceste jertfe se socot A fi drept ardere de tot.
25 Un timp de șapte zile-apoi, Câte un țap, veți jertfi voi. Acesta va avea menire De jertfă pentru ispășire. Se va jertfi și un vițel; Fără cusur să fie el. Are a se jertfi, pe urmă, Și un berbec, luat din turmă. De-asemenea, berbecu-acel, Fără cusur să fie el.
26 O săptămână, s-aveți știre Că se va face ispășire Pentru altar, neîncetat, Căci trebuie-a fi curățat. În felu-acesta – negreșit – Acel altar va fi sfințit.
27 După ce fi-va împlinit Timpul anume hărăzit, A opta zi, preoți-apoi, Jertfele ce le-aduceți voi, Au să le pună pe altar. Ele vor fi aduse dar, Drept jertfe care se socot Precum că sunt arderi de tot. Vor mai fi jertfe cu menire De jertfe pentru mulțumire. Atunci, față de-al vost’ popor, Eu fi-voi binevoitor” – A zis Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.