Ezekiel 44
1 După aceea m-a luat Și înapoi am fost purtat, Până la poarta cea pe care Locașul sfânt, afar’, o are. Poarta aceea s-a vădit Precum că e la răsărit. Dar poarta nu era deschisă.
2 „Poarta are să stea închisă” – Îmi zise Domnul – „și prin ea Nu o să treacă nimenea, Căci a trecut Domnul pe care, Israel, Dumnezeu, Îl are. De-aceea-nchisă este ea Și tot așa va rămânea!
3 În ce-l privește pe cel care E voievod, acela are Dreptul, sub ea, să se așeze, Atunci când o să se-nfrupteze Din pâinea dată Domnului Ca jertfă pusă-n fața Lui. Când va intra, el o s-apuce Pe drumu-acela care duce În tinda porții, iar apoi, Pe-acel drum va veni-napoi.”
4 M-a dus la poarta ce-i aflată În miazănoapte așezată, În fața casei Templului. Văzut-am slava Domnului Cum, a Lui Casă, a umplut. Jos, la pământ, eu am căzut
5 Apoi, iar glasul Domnului Îmi zise: „Fiu al omului, Deschide ochii și privește Și-ascultă tot ce se vorbește De rânduielile pe care A Domnului Casă le are Și de-ale ei legi, rânduite, Ce trebuie, mereu, păzite. Te uită la a ei intrare Și la ieșirile pe care Le are-acum, Locașul sfânt!
6 La cei cari îndărătnici sânt În casele lui Israel, Vorbește-le în acest fel: „Așa a zis cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Ajungă-vă, căci am văzut Ce urâciuni mari ați făcut!
7 În sfântul Meu Locaș, apoi, Niște străini ați adus voi, A căror inimă se-arată Că împrejur nu e tăiată, Iar carnea lor, de-asemenea, Tot netăiată e și ea. Oameni-aceștia Mi-au spurcat Casa, în ea, când au intrat. Grăsimea, pâinea Mea apoi, Și sângele le-ați adus voi În fața urâciunilor Avute de al vost’ popor Și rupt-ați legământul Meu, Pe cari, cu voi, l-am făcut Eu.
8 Nu ați făcut ce-am poruncit Păzind ce trebuie păzit, Pentru că n-ați luat aminte La ale Mele lucruri sfinte. Pe-acei străini, voi i-ați adus Și-apoi, în locul vost’ i-ați pus Să facă ei slujba pe care Locașul Meu cel sfânt o are.”
9 Așa a zis cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Nici un străin nu va putea, În sfântul Meu Locaș, să stea, A cărui inimă se-arată Că împrejur nu e tăiată Și netăiată va avea Carnea din trup, de-asemenea. Străini-n Israel aflați, Cari împrejur nu sunt tăiați, Nu vor intra-n Locașul sfânt
10 Mai mult, cei care Leviți sânt, Dar care s-au îndepărtat De Mine și nu M-au urmat – Purtându-se-ntru tot la fel Ca întreg neamul Israel – Își vor purta pedeapsa lor, Pedeapsa făr’delegilor Și a păcatelor pe care Le făptuise fiecare.
11 Ei, în Locașul Meu cel sfânt, Doar niște slugi de pază sânt. Păzi-vor porțile pe care, Casa le are la intrare Și-apoi, în casă, vor avea De făcut slujbele din ea. Vor junghia, pentru popor, Vitele date jertfelor, Atât cele ce se socot A fi drept ardere de tot, Cât și cele înjunghiate Cari pentru alte jertfe-s date. Vor sta-n fața poporului, Căci puși vor fi, în slujba lui.
12 Ei au slujit, pentru popor, ‘Naintea idolilor lor Și în păcat, în acest fel, Căzut-a-ntregul Israel. De-aceea, brațul Mi-am ‘nălțat Și-n contra lor l-am îndreptat” – Zice Acela cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu – „Să-și poarte-n fața tuturor, Pedeapsa făr’delegilor Și a păcatelor pe care Le-au săvârșit, fără-ncetare.
13 Ei nu se vor apropia De Mine, iar în slujba Mea, Drept ai Mei preoți, n-au să fie. De-asemenea, să se mai știe Că de-ale Mele lucruri sfinte Sau de cele ce sunt preasfinte, Aceștia nu vor mai putea, Nicicând, a se apropia. Își vor purta pedeapsa lor, Pedeapsa făr’delegilor Și-a urâciunilor pe care Le-au săvârșit, fără-ncetare.
14 Totuși, a casei pază, iată, În grija lor va fi lăsată. La slujbele ce trebuiesc În casă, am să-i folosesc. Vor face, de asemenea, Tot ce va trebui, în ea.”
15 „Dar preoții Leviți, pe care, Țadoc, urmași, în lume-i are – Cari la Locașul sfânt erau Și slujbele lui le păzeau În vremea-n care, rătăcit, Tot Israelul s-a vădit – De Mine s-or apropia Și să-Mi slujească vor putea, Căci cu grăsime au să vie Și sânge, să-Mi aducă Mie” – Zice Acela cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.
16 Numai preoți-aceștia sânt Cei care, în Locașul sfânt, Voie să intre, vor avea. Doar ei se vor apropia De Mine, ca să Îmi slujească.
17 Atuncea când au să pășească Pe porțile cele pe care Curtea din interior le are, Cu in vor fi înveșmântați. Cu lână, nu vor fi-mbrăcați, Când slujbe-or face-n poarta care Curtea din interior o are, Sau când ei au să se găsească În casă și au să slujească.
18 Scufii din in, ei vor avea, Pe capete. De-asemenea, Izmenele, de ei purtate, Numai din in vor fi lucrate. N-au să se-ncingă cu ceva Care, sudoare-ar da, cumva.
19 Atunci când au să iasă iară, În curtea cea de dinafară, Ca să se ducă la popor, Vor lepăda hainele lor – Cu care îmbrăcați ei sânt La slujbă în Locașul sfânt – Și în odăile pe care Sfântul Locaș al Meu le are, Au să le-așeze. Vor putea Ca alte straie să își ia, Mai înainte să pășească Afară, ca să nu sfințească Întreg poporul adunat, Cu straiele ce le-au purtat.
20 N-au să mai fie nevoiți Să-și radă capul, dar să știți Că nici n-au să îngăduiască, În voie, părul să le crească.
21 Atuncea când pătrunde-vor În curtea de la interior, Nici unul nu va mai avea Voie ca, vin, cumva, să bea.
22 N-au voie să se însoțească Cu văduve, sau să-și găsească Neveste din rândul celor Lăsate de bărbații lor. Numai fecioare, vor putea, Ca de neveste, să își ia, Din fetele cele pe care Neamul lui Israel le are. Să-și ia o văduvă, ei pot, Doar de-i văduvă de preot.
23 Ei trebuie să Îmi învețe Poporul și să-i dea povețe Ca astfel el să izbutească Să poată să deosebească Un lucru care este sfânt De celelalte ce nu sânt. El trebuie să aibă știre Să facă o deosebire Între cele ce sunt curate Și cele care-s necurate.
24 În ne-nțelegeri, vor putea Să judece, în legea Mea. Ei vor păzi ce-am poruncit, Legile ce le-am rânduit, Sau sărbătorile lăsate Și sfintele Mele Sabate.
25 Cel care, preot, va fi pus, Nu va putea să fie dus La un om mort. Nu e lăsat Ca să ajungă necurat. Voiesc, însă, ca să se știe Că necurat poate să fie, Pentru un tată sau o mamă, Pentru un fiu – de bună seamă – De-asemeni pentru a lui fată Sau sora lui, nemăritată.
26 Se va-mplini timpul sortit, În care fi-va curățit, Și șapte zile încheiate, Apoi, îi vor fi numărate.
27 Când va veni ziua în care Capătă iar, drept de intrare În sfântul Meu Locaș – și vine Ca să se-apropie de Mine În curtea înlăuntru-aflată, Urmând ca să-și înceapă-ndată, Slujba-n Locașul sfânt – să știe Precum că trebuie să vie Cu jertfa dată cu menire De jertfă pentru ispășire” – Zice Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.
28 „Iată, voiesc să aveți știre, Despre ce au ei, moștenire: Eu fi-voi moștenirea lor! Deci al lui Israel popor Trebuie, astfel, ca să știe, Să nu le dea nici o moșie, Căci Eu voi fi moșia lor!”
29 „Drept hrană a preoților, Sunt darurile de mâncare Ce le aduce fiecare, Sau jertfele ce-s cu menire De vină ori de ispășire, Și tot ce fi-va închinat Lui Dumnezeu și-I va fi dat De Israel, după dorință, Adică prin făgăduință. Toate acestea-s ale lor: Sunt, deci, ale preoților.
30 Cele dintâi roade luate Din câmpuri, lor le vor fi date. De-asemenea, le va fi dată Și partea ce e ridicată Din toate darurile care Aduse sunt, pentru mâncare. Pârga făinii voastre, voi, La preoți, o veți da apoi, Căci astfel, are să se lase, Mereu, peste-ale voastre case Și peste-ale voastre cărări, Noian de binecuvântări.
31 Toți preoții nu vor putea, Pentru mâncare, ca să ia Din păsările ce-au pierit, Din vitele ce au sfârșit A fi de fiare sfâșiate Sau care, moarte, sunt aflate.”