Ezekiel 25
1 Apoi, Cuvântul Domnului
2 Îmi zise: „Fiu al omului, Către copiii cei pe care Poporul lui Amon îi are, Întoarce-te ca să vorbești Și-n contra lor să prorocești!
3 Spune copiilor pe care, Poporul lui Amon îi are: „Ascultați glasul Domnului! Seama luați, la vorba Lui! Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Iată, fiindcă ai rânjit Zicând „Ha! Ha!”, când pângărit Fusese sfântul Meu Locaș, Atunci când aprigul vrăjmaș Făcea din țară o pustie, Iar Iuda se ducea-n robie,
4 Am să te las ca stăpânit Să fii de cei din Răsărit. Poporul lor, asupră-ți, vine Și staule-și va pune-n tine. După aceea-n țara ta, Și locuințe-și va sălta. Roadele o să ți le ieie, Iar laptele o să ți-l beie.
5 Iată, din Raba, face-voi, Ocol pentru cămile-apoi. Din țara fiilor pe care Poporul lui Amon o are, Voi face stână pentru oi. Că Eu sunt Domnul, veți ști voi!”
6 Iată ce-a spus Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Când tu, din palme, ai bătut – Și din picior – Eu am văzut! Pentru că tu te-ai bucurat Și pentru că ai arătat Că sufletul îți este plin Doar de batjocuri și venin Față de țara cea pe care Neamul lui Israel o are,
7 Iată că mâna Îmi întind Spre tine și am să te prind. Pradă te dau, neamurilor. Din mijlocul popoarelor, Am să te șterg. Te scot afară Și nu ai să mai fii o țară, Pentru că – iată – Eu voiesc, Pe tine să te nimicesc! În felu-acesta, mai apoi, Că Eu sunt Domnul, veți ști voi!”
8 Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Fiindcă al Moabului Ținut – și al Seirului – Au glăsuit: „Casa pe care Neamul lui Iuda, azi, o are, Ajuns-a ca a tuturor Popoarelor neamurilor!”,
9 Deschid poarta ținutului Ce este al Moabului, Dinspre cetățile pe care Le are chiar lângă hotare. Bet-Ieșimot prima-i chemată, A doua Bet-Meon se-arată Și Chiariataim e cea Ce se vădește a treia.
10 Deschid acest ținut, căci vreau, În stăpânire să îl dau Poporului ce îl trimit Din țara de la Răsărit. În stăpânirea lui, mai vreau, Pe fiii lui Amon să-i dau, Să nu mai fie pomeniți În lume cei ce-s Amoniți.
11 Iată că am să împlinesc Cuvintele ce le rostesc, Contra Moabului. De-ndată, Voi ține a Mea judecată Și-n felu-acesta au să știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”
12 Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „La răzbunare s-a dedat Edomul și s-a aruncat Asupra casei cea pe care Neamul lui Iuda, azi, o are. Pentru că astfel s-a purtat, Edomul este vinovat.
13 De-aceea, mâna Îmi întind Către Edom și-am să-l cuprind, Pentru că vreau să-i nimicesc Pe cei care îl locuiesc Și toate vitele pe care Le-adăpostește-ntre hotare. Iată dar, ce îi voi mai face: Într-un pustiu îl voi preface, Cari din Teman o să pornească Și în Dedan o să se-oprească. Oamenii lui, toți, vor cădea Căci o să-i taie sabia.
14 Căci pe Edom, Mă răzbun Eu, Prin Israel, poporul Meu, Prin cari trimit a Mea mânie Și în Edom aduc urgie. În felu-acesta, va avea Parte de răzbunarea Mea. Așa va fi, cum am zis Eu, Cel cari sunt Domnul Dumnezeu.
15 Spre Filisteni S-a îndreptat Domnul apoi, și-a cuvântat: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „A Filistenilor popoare Dedatu-s-au la răzbunare. Din inimă s-au bucurat Și astfel ele-au arătat Că sufletul le este plin Doar de batjocuri și venin. S-au bucurat peste măsură Și-mpinși de-a lor străveche ură, Au vrut ca să se repezească Cu gând ca tot să nimicească.”
16 De-aceea, Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: A zis: „Mâna am să-Mi întind, Spre Filisteni și-am săi cuprind. Pe Cheretiți, de peste fire, Îi spulber cu desăvârșire Și prăpădesc tot ce-a rămas Pe coasta mări-n acel ceas.
17 Mă năpustesc, nimicitor, Cu răzbunare-asupra lor. Trimit asupra lor mânia Și am să Îmi revărs urgia. În felu-acesta, au să știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie.”