Ezekiel 24
1 Era anul al nouălea. Ziua a zecea începea, În luna cea care apare A zecea-n an, la numărare. Atunci, Cuvântul Domnului
2 Îmi zise: „Fiu al omului, Să scrii dar, numele pe care Tocmai această zi îl are. Astăzi, cel care e pe tron, Ca împărat, În Babilon, Se-apropie cu oastea lui, De a Ierusalimului
3 Cetate. Du-te să vorbești Căci vreau, o pildă, să rostești, În astă casă răzvrătită, Din îndărătnici întocmită. Să zici dar: „Cel care mereu E Domn, precum și Dumnezeu, Iată, în felu-acesta spune: „Apă-n cazan, acuma pune!
4 Bucăți de carne pune-n el: Coapsa s-o pui, spata – la fel. Și oasele cele mai bune, De-asemenea, în el le pune.
5 Du-te ca să alegi, pe urmă, Ceea ce e mai bun din turmă. Te du apoi, lemne de adă Și sub cazan le fă, grămadă. Să fiarbă dar, în clocot mare, Și oasele pe cari le are.”
6 Așa a zis Cel cari mereu E Domn precum și Dumnezeu: „Vai de cetatea care – iată – Este de sânge însetată! Vai de căldarea ‘ceea plină În care se află rugină, Însă rugina de pe ea, Nici cum nu poate să se ia! Mergeți dar, la cazanu-acel: Scoateți bucățile din el! Deci una după alta, voi Scoateți bucățile apoi, Fără a pune – se-nțelege – Sorți-ntre ele a alege.
7 Căci sângele ce l-a vărsat, În al ei mijloc e aflat. Pe stânca goală l-a pus ea – Nu pe pământ – căci nu voia Să fie-apoi acoperit Și cu țărână învelit.
8 Iată că Mi-a stârnit mânia. Asupră-i, am să-Mi vărs urgia Și astfel am să Mă răzbun, Căci al ei sânge am să-l pun Pe stânca goală, dezvelit, Și nu va fi acoperit.”
9 Așa a zis Cel cari mereu E Domn, precum și Dumnezeu: „Vai, de cetatea păcătoasă Care de sânge e setoasă! Un mare rug se pregătește!
10 Lemne, acum, îngrămădește! Multe să fie, sub căldare! Apoi, aprinde un foc mare, Să poată fierbe carnea bine Și oasele, spre a se ține Groasă fiertura din căldare.
11 Să iei cazanu-acela mare Și jumătate umple-l doar. Pune-l pe-al flăcărilor jar Și-ncinge-i tabla de aramă, Ca în ăst fel – de bună seamă – Să poată a fi curățată Rugina care așezată Fusese pe cazanu-acel Și murdăriile din el.
12 Truda-i degeaba! E un chin, Căci de rugină este plin, Și-aceasta nu se dezlipește. Doar focu-i cel ce reușește Să-nlăture rugina care E așezată pe căldare.
13 Și-n spurcăciunea ta, vrei iar, Numai nelegiuire doar! Iată, pentru că Eu am vrut, Curată să te fi făcut – Dar n-ai voit a fi curată – Nu vei mai fi tu, curățată, Până când trece-va urgia Și Îmi voi potoli mânia.
14 Iată, Eu – Domnul – am vorbit! Lucrul acest va fi-mplinit, Căci Eu sunt Cel ce-l împlinesc! N-am milă, nu Mă potolesc Și nu Mă voi căi vreodată. Iată că fi-vei judecată După purtările avute Și după faptele făcute. Va fi după cuvântul Meu, Căci Eu sunt Domnul Dumnezeu!”
15 Apoi, Cuvântul Domnului
16 Îmi zise: „Fiu al omului, Doar printr-o lovitură vreau, Ce ai mai scump, ca să îți iau. Să nu plângi, să nu te jelești Și nici să nu te necăjești.
17 Suspină numai, în tăcere, Dar să nu plângi de-a ta durere. Nici a ta inimă n-o frânge Ca și când după morți ai plânge. Leagă-ți turbanul, după care Ia-ți încălțările-n picioare. Să nu mănânci pâinea de jale Și nici să nu găsești cu cale Ca barba să ți-o învelești, Căci nu trebuie să jelești.”
18 Poporului, eu i-am vorbit În zori, iar seara a murit Nevasta mea. Când am văzut, A doua zi eu am făcut Așa cum mi s-a poruncit.
19 Poporu-atunci a glăsuit: „Nu vrei ca să ne spui apoi, Ce însemnează, pentru noi, Lucrul pe care am văzut Că-n fața noastră l-ai făcut?”
20 Eu am răspuns poporului: „Iată, Cuvântul Domnului Vorbitu-mi-a în acest fel:
21 „Să spui casei lui Israel: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Locașul Meu cel sfânt, voiesc – Acuma – să îl pângăresc, Căci voi iubiți Locașu-acel. Fala puterii vă e el. Ai voștri fii – și-asemenea Fiicele voastre – vor cădea Sub ascuțișul sabiei, Asemeni vouă fiind ei.”
22 Atunci, și voi veți fi făcut Precum pe mine m-ați văzut. Nu veți mânca pâinea de jale Și nici nu veți găsi cu cale, Bărbile să vi le-nveliți, Pentru că nu o să jeliți.
23 Turbanele vă-nfășurați Și încălțări să vă luați. Nu-ți plânge și n-o să jeliți, Ci doar o să vă tânguiți Pentru nelegiuiri și-apoi O să vă plângeți între voi.”
24 „Un semn vă este Ezechiel, Iar voi veți face ca și el. Când aste lucruri prorocite Cu toate fi-vor împlinite, Veți ști cu toți că numai Eu Sunt Domn, precum și Dumnezeu.
25 Tu, fiu al omului, la tine – Atunci când ziua ‘ceea vine, În cari răpită o să fie Ceea ce e a lor tărie, Cu fiii și fiicele lor Dragi ca lumina ochilor –
26 Are să vină un fugar. Când o să vină, află dar, Că știri, prin el, vei căpăta.
27 În ziua ‘ceea, gura ta Îi va da drumul graiului Și-alăturea fugarului Ai să vorbești ca la-nceput, Pentru că nu vei mai fi mut. Poporului lui Israel, Semn ai să-i fii, în acest fel, Și-atunci se vor fi dumirit Că Eu sunt Domnul, negreșit.”