Ezekiel 23— BIV2014

¹Apoi, Cuvântul Domnului

²Îmi zise: „Fiu al omului, Două femei – cândva – erau, Și-aceeași mamă ele-aveau.

³În tinerețe, au curvit, Când în Egipt au locuit. Acolo, țâțele lor – iată – Strânse au fost, întâia dată, Iar sânii lor, cei de fecioară, Atinși au fost întâia oară.

⁴Ohola e întâia fată, Iar Oholiba e chemată Aceea care, dintre ele, Este mai mică. Ale Mele Fuseseră și s-a văzut Că fii și fiice au născut. Ohola e Samaria. Ierusalimul este cea Care fusese-a doua fată Și Oholiba e chemată.

⁵Ohola Mi s-a dovedit Necredincioasă. Negreșit, De dragoste s-a aprins ea, Pentru cei care îi avea Ibovnici, iar printre acei, Erau fiii Asiriei, Aflați chiar în vecinătate.

⁶Aveau veșminte minunate, Din stofe-anume pregătite Cari în albastru-au fost vopsite. Drept căpetenii se vădeau Unii, și dregători erau Alții, dar toți erau plăcuți, Tineri fiind, bine făcuți. Cu toți veneau din depărtări Și toți, pe cai, erau călări.

⁷Ea a curvit cu toți acei Cari frunte-i sunt Asiriei. Ca o nebună a umblat De dragul lor și s-a spurcat Cu ei și cu idolii lor.

⁸Nici de ai tinereților Iubiți, însă, nu a uitat, Căci cu aceștia s-a culcat, Iar sânii ei, cei de fecioară, Ei i-au atins întâia oară, Atunci când au făcut să vie Asupra ei, a lor curvie.

⁹De-aceea lor, Eu am lăsat-o. Ibovnicilor ei am dat-o, Căci s-a îndrăgostit de ei – De-acei fii ai Asiriei.

¹⁰Ei goliciunea-i dezveliră, Fiii și fiicele-i răpiră Și-n urmă scos-au sabia Și au ucis-o-apoi, cu ea. Despre tot ce i-au făcut ei, Vestea s-a dus, printre femei.

¹¹Când sora ei – aceea care Drept Oholiba, nume, are – Văzut-a ce a pătimit, Mai fără frâu s-a dovedit Și în curvie-a întrecut-o Pe sora care a avut-o.

¹²De dragoste, s-a aprins ea, Pentru vecinii ce-i avea – Adică tocmai pentru cei Cari fii îi sunt Asiriei. Drept căpetenii se vădeau Unii, și dregători erau Alții, dar toți erau plăcuți, Tineri fiind, bine făcuți. Cu toți se dovedeau bogați Și-n haine scumpe-nveșmântați. La ea, veneau din depărtări Și toți pe cai erau călări.

¹³Ca sora ei, ea s-a purtat, Și-asemeni ei, ea s-a spurcat.

¹⁴Curvii mai multe a făcut, Încât sora și-a întrecut. Pe zid, văzut-a că bărbați, În zugrăveli, erau aflați. Erau icoane de Haldei. Cu roșu-au fost bărbați-acei Aflați pe ziduri zugrăviți,

¹⁵Fiind cu brâie-mpodobiți Jur împrejurul coapselor. Turbenele, pe capul lor, Mândre erau și colorate, Cu meșteșug înfășurate. La chip, viteji se arătau, Asemeni celor ce erau Din Babilon, cari e știut Că în Haldeea s-au născut. Când chipurile le-a zărit, De ele s-a îndrăgostit

¹⁶De-ndată, iar după aceea, Soli le trimise, în Haldeea.

¹⁷Atuncea, toți aceia cari În Babilon erau mai mari, Venit-au pân’ la ea în țară Și-apoi în patul ei intrară. Cu ea, aceștia au curvit Și au spurcat-o, negreșit. După ce astfel s-a spurcat, Inima i s-a-nstrăinat

¹⁸De ei. Când și-a descoperit Necurăția și-a voit Să-și dezvelească goliciunea, Și când văzut-am urâciunea Pe care-o săvârșise ea, Atuncea și inima Mea, Grabnic, de ea, s-a-nstrăinat, La fel precum s-a depărtat

¹⁹De sora ei. Ea și-a-nmulțit Curviile, căci s-a gândit La vremile de la-nceput Când în Egipt ea a șezut, Când tânără se dovedea Și în acel ținut ședea.

²⁰Astfel, de pofte s-a aprins Și spre necurății s-a-ntins. Acestea, însă, se vădeau Cum că asemenea erau Precum carnea măgarilor; Sau ca a armăsarilor Apropiere. Negreșit,

²¹În acest fel ți-ai înnoit Nelegiuirile făcute În vremile de mult trecute, Când Egiptenii ți-au strâns – iată – Țâțele, pentru prima dată, Iar sânii tăi, cei de fecioară, Ți i-au atins întâia oară.

²²Acuma dar, de bună seamă, Tu Oholiba, să iei seamă La ce a zis Cel cari mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Ațâț în contra ta, pe cei Ce-ți sunt ibovnici, pe acei De care te-ai înstrăinat Și inima ți-ai depărtat. Din toate părțile-i adun Și împotriva ta îi pun

²³Pe Babiloniei, pe cei Care mai mari sunt la Haldei, Pe toți feciorii cei pe care Țara Asiriei îi are, Pe cei cari voievozi erau Sau căpetenii se vădeau, Pe domni, pe cei bine făcuți Care-ți erau ție plăcuți Și îți veneau din depărtări Fiind cu toți, pe cai, călări.

²⁴Ei, împotriva ta, vin toți, Cu arme, care și cu roți Și cu mulțime de popoare, Cu scut, cu coifuri lucitoare Și paveze. Încredințată Le este a ta judecată, Iar a lor lege o vor ține Când te vor judeca pe tine.

²⁵Simți-vei a Mea gelozie. Vei avea parte de urgie, Din partea lor. Îți vor tăia Urechile și-asemenea Și nasul. Vei vedea, pe urmă, A ta sămânță cum se curmă Sub ascuțișul sabiei. Fii-ți vor fi luați de ei, Iar fiicele de-asemenea. Copiii ce-ți vor rămânea Răpuși vor fi și ei, pe loc, Căci fi-vor înghițiți de foc.

²⁶Au să îți ieie straiele, Au să îți ia podoabele Cu care mândră te țineai, Atuncea când te-mpodobeai.

²⁷Capăt, nelegiuirilor Și tuturor curviilor Pe care ți le-ai însușit Când în Egipt ai locuit, În felu-acesta, pune-voi Și nu vei mai privi apoi, Spre ei, căci n-o să mai dorești Nici la Egipt să te gândești.

²⁸Iată că Domnul Dumnezeu A zis așa: „Te voi da Eu, În mâinile celor pe care Tu îi urăști cu-nverșunare, De care te-ai înstrăinat Și inima ți-ai depărtat.

²⁹Cu ură te vor ataca, Averea ți-o vor ridica Și-au să-ți răpească tot ce pot, Lăsându-te goală, de tot. Descoperită o să fie Nerușinata ta curvie. Mulțimea urâciunilor Și a nelegiuirilor Care, de tine-s săvârșite, Atunci vor fi descoperite.

³⁰Acestea le vei fi pățit, Căci tu, cu neamuri, ai curvit Când ai urmat pe calea lor, Slujindu-le idolilor.

³¹Ai mers și tu pe acea cale Care a fost a sorei tale. De-aceea-ți pun potirul ei, În mâini, acuma, să îl bei.”

³²Așa a zis Cel cari mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Iată că am găsit cu cale, Să bei potirul sorei tale. E larg și-adânc potiru-acel Și mult poate-ncăpea în el! De râs te fac s-ajungi – să știi – Și de batjocură să fii!

³³Căci partea pregătită ție E de durere și beție. Potirul care l-a avut Samaria – și la băut – Să știi dar, că acum e plin Cu spaimă, groază și venin!

³⁴Potiru-acela ai să-l iei Și-l vei goli, când ai să-l bei. Ai să rozi cioburile sale Și-n acest fel, țâțele tale, De ele fi-vor sfâșiate. Voi împlini aceste toate, Ca tu să știi că, negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit”

³⁵De-aceea, Cel care mereu, E Domn precum și Dumnezeu A zis: „Pentru că M-ai uitat Și pentru că M-ai aruncat La al tău spate, pe-al tău drum, Poartă-ți pedeapsa ta acum, A tuturor curviilor Și a nelegiuirilor Pe care tu, necontenit, Până acum le-ai săvârșit.”

³⁶Apoi, Cuvântul Domnului Îmi zise: „Fiu al omului, Pe Oholiba și pe-a ei Soră, Ohola, oare, vrei Ca să le judeci? Ia aminte Și le așează înainte Fărădelegile avute Și urâciunile făcute!

³⁷Căci ele, după cum se știe, S-au aplecat spre preacurvie. Pe mâini, au sânge; au găsit Idoli cu care au curvit. Fiii pe cari Mi i-au născut Ele, prin foc Mi i-au trecut, În cinstea lor, căci au voit Să îi mănânce, negreșit.

³⁸Dar iată ce Mi-au mai făcut: Pe lângă-acestea, am văzut Că ele și al Meu Sabat Și-al Meu Locaș sfânt le-au spurcat. Pe toate Mi le-au pângărit.

³⁹După ce ele au jertfit Pe ai lor prunci, idolilor – Mânate-apoi de firea lor – Spre sfântul Meu Locaș plecară, În acea zi, și Mi-l spurcară. Iată dar, ceea ce-am văzut, În Casa Mea, că au făcut.

⁴⁰Soli au trimis, la toți cei care Au locuit la depărtare. Oameni-aceia au primit Soliile și au venit. Pe-aceștia, tu i-ai așteptat, Căci pentru ei doar, te-ai scăldat. Ochii ți i-ai sulemenit Și cu podoabe te-ai gătit.

⁴¹Pe-un pat măreț te-ai așezat, În fața cărui s-a aflat O masă pe cari ai adus Tămâia Mea și ai mai pus Și untdelemnul Meu, pe ea.

⁴²Un strigăt mare se-auzea: Era strigăt de veselie. Acea mulțime din pustie, Niște bețivi a mai adus Care, brățări, apoi, au pus, Pe mâinile surorilor Și-au pus cununi pe capul lor.

⁴³Atunci, în ceea ce-o privea Pe curva care se vădea A fi bătrână, zis-am Eu: „Oare își va vedea, mereu – Ca pân’ acum – de-a ei curvie Și oameni tot au să mai vie?”

⁴⁴Și oamenii au tot venit, Ca la o curvă, negreșit. Așa s-au dus mereu la cea Care, Ohola, se numea, Precum și la aceea care, Drept Oholiba, nume, are. Aste femei erau vădite Precum că sunt nelegiuite.

⁴⁵Oamenii cari se dovedesc Neprihăniți, le osândesc, Cum osândite-s cele care Știute-s că sunt preacurvare, Ori cele care au vărsat Sânge. Osândă li s-a dat, Căci mâinile le sunt mânjite De sânge și au fost găsite, De preacurvie, vinovate, Iar astfel nu vor fi cruțate.”

⁴⁶De-aceea, Cel care mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A zis: „Mulțimea gloatelor, Am s-o abat asupra lor. Ele au să le chinuiască Și au ca să le jefuiască.

⁴⁷Cu pietre fi-vor doborâte Și-apoi de sabie lovite, În timp ce ai lor prunci, drept pradă, În gheara morții au să cadă. Casele lor, mândru zidite, De flăcări fi-vor mistuite.

⁴⁸Din țară – astfel – izbutesc, Nelegiuirea, s-o stârpesc. Învățătură, vor putea, Femeile – atunci – să ia, Nimeni să nu mai facă-apoi, Nelegiuiri, la fel ca voi!

⁴⁹Nelegiuirea săvârșită O să vă fie răsplătită. Păcatele ce le-ați făcut – Cu idolii ce i-ați avut – Atuncea o să le purtați. În acest fel o să aflați – Și o să știți apoi, mereu – Că Eu sunt Domnul, Dumnezeu!”