Exodus 33
1 Domnul, lui Moise, i-a mai spus: „Acest popor trebuie dus În țara care am promis Că le-o voi da, precum am zis Pe când vorbit-am cu Avram Isac și Iacov, de-al lor neam: „Seminței voastre-i va fi dată Țara aceasta minunată!”
2 În față-ți, voi trimite Eu – În țară – pe îngerul Meu, Să-i izgonească pe Hetiți, Pe Canaaniți și Amoriți Și pe Heviții care sânt, Acuma, pe al ei pământ. Am să-i alung pe Feresiți Și-ntregul neam de Iebusiți.
3 Lapte și miere, ne-ncetat, Curge, în țara ce ți-am dat. Acolo du-ți poporul tău. Eu nu voi fi-n mijlocul său – În mijlocul poporului. Nu vreau, ca-n timpul drumului, Să Mă silească să-l lovesc Și astfel să îl nimicesc, Pentru că Mi s-a arătat Cât este de-ncăpățânat.”
4 Poporul, când a auzit Ce grele vorbe a rostit Domnul, de el, s-a întristat, Și nimenea n-a mai purtat Podoabe. Domnu-a zis apoi,
5 Lui Moise: „Bine văd că voi, În fața Mea, v-ați arătat Un neam cari e-ncăpățânat. O clipă doar, de poposesc Eu, între voi, vă prăpădesc. Acuma, să vă aruncați Podoabele ce le purtați Și am să văd Eu, mai apoi, Ce este de făcut, cu voi!”
6 Israelul și-a aruncat Podoabele și a plecat, De la Horeb – deci de la munte – Iar Moise se afla în frunte.
7 Moise, în tabără, s-a dus, Cortul și-a strâns și l-a adus Afară din al ei cuprins, Iar după ce și l-a întins „Cortu-ntâlnirii”, l-a numit. Acolo, cei care-au dorit A-L întreba pe Dumnezeu, Puteau să meargă, tot mereu.
8 Atunci când Moise se-ndrepta Spre cort, poporul aștepta Și îl priveau, stând în picioare, Lângă al său cort, fiecare.
9 De câte ori Moise intra În cort, norul se cobora În fața ușii cortului, Iar Moise-I vorbea Domnului.
10 Atuncea când cobora, norul Era văzut de-ntreg poporul, Care, cuprins de spaimă mare – Lângă al său cort, fiecare – Cu fața la pământ cădea.
11 Domnul, lui Moise, îi vorbea Față la față, cum vorbește Acela care se-ntâlnește Cu un prieten. Moise-apoi Venea în tabără-napoi, Dar tânărul care-i slujea, Din cort, afară, nu ieșea. Iosua-i fuse slujitor, Și era al lui Nun fecior.
12 Domnului, Moise i-a vorbit: „Iată că Tu mi-ai poruncit: „Să duci acest popor!” Dar cine E cel ce merge-va cu mine, Nicicând, Tu nu mi-ai arătat Deși mi-ai spus: „Ai căpătat, ‘Nainte-Mi, trecere anume, Pentru că Eu te știu pe nume!”
13 Acum, dacă Te-ai îndurat Și trecere am căpătat În fața Ta, găsesc cu cale, Să Îmi areți căile Tale. Atunci, Te voi cunoaște eu, Atuncea și sufletul meu Are să fie-ncredințat Că trecere am căpătat În fața Ta. Să Te gândești, Că neamul ce-l călăuzești, Este, de fapt, al Tău popor!”
14 Domnul răspunse, gânditor: „Eu Însumi am să te-nsoțesc Și-odihnă am să-ți dăruiesc.”
15 Moise a zis: „De nu voiești Ca Însuți Tu să ne-nsoțești, Nu ne lăsa ca să pornim Din acest loc. Deci cum să știm
16 Că Tu, de noi, Te-ai îndurat Și trecere am căpătat Și Eu, și-al Tău popor apoi? Nu atunci, oare, când, cu noi, Tu ai să mergi și însoțiți Astfel, vom fi deosebiți De neamurile câte sânt Pe fața-ntregului pământ?”
17 Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Voi face precum ai dorit, Ca tu să crezi cu-adevărat Că trecere ai căpătat În fața Mea și că, anume, Pe tine te cunosc pe nume!”
18 Moise i-a zis lui Dumnezeu: „Să Îți văd slava, doresc eu!”
19 Domnul răspunse: „Am să fac Așa precum e al tău plac: Prin fața ta, tu vei vedea, Cum trece frumusețea Mea Și voi chema Numele Meu ‘Naintea ta; pentru că Eu Mă-ndur numai de cine vreau Și cui doresc, milă îi dau!”
20 Apoi a zis: „Nu vei putea Ca să privești, la fața Mea, Căci cel ce o să Mă zărească, Nu poate ca să mai trăiască!”
21 Domnul a zis: „Am pentru tine, Un loc aicea, lângă Mine. Pe astă stâncă vei ședea,
22 Iar când va trece slava Mea, În crăpătura de pe stâncă Am să te pun. Și totuși, încă Nu ești destul de ocrotit. Atunci vei fi acoperit De mâna Mea, și va fi bine, Când am să trec pe lângă tine.
23 Când mâna am s-o iau apoi, Mă vei vedea, pe dinapoi; Însă nicicum nu vei putea Ca să privești la fața Mea.”