Exodus 32
1 În acest timp, poporul sta În tabără și-l aștepta Pe Moise, plin de nerăbdare. Văzând că el nu mai apare – Deși era demult plecat – Către Aron, a cuvântat: „Haide și fă un dumnezeu, Să meargă-n față-ne, mereu, Căci Moise, cari pe-al nost’ popor, Din țara Egiptenilor, L-a scos, iată, a dispărut Și nu mai știm ce s-a făcut!”
2 Aron a zis: „Să adunați Cercei de aur. Să-i luați, De pe la fiice și soții, Și chiar de la ai voștri fii. Să-i adunați de la oricine Și-apoi, aduceți-i la mine.”
3 Și toți și-au scos perechi, perechi, Cercei de aur, din urechi. Aurul astfel adunat L-au dus și lui Aron l-au dat.
4 El a luat, din mâna lor, Aurul strâns de-acel popor. Apoi cu dalta l-a bătut Și, un vițel, el a făcut. A zis, atunci, poporul său: „Iată-l pe dumnezeul tău, Israele! El te-a scăpat Din țara-n care rob ai stat.”
5 Când aste lucruri le-a zărit, Aron, îndată, a zidit Altar, vițelului acel, Strigând: „Mâine, în Israel, O sărbătoare o să fie! Aceasta are să se ție, Pentru a Domnului cinstire!”
6 A doua zi, când, peste fire, Ai zilei zori și-au revărsat Lumina lor, ei s-au sculat Și au adus arderi de tot Și jertfe care se socot De mulțumire. Au șezut De au mâncat și au băut. În urmă, ei s-au ridicat Și s-au pornit, toți, pe jucat.
7 Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Scoală! Pogoară-te grăbit, În tabără, pentru că rău Stricatu-s-a poporul tău, Pe care, din Egipt, l-ai scos.
8 Vei ști, când vei ajunge jos, Cât de curând au părăsit Calea pe cari le-am poruncit Să o urmeze, ne-ncetat. Vițel de aur și-au turnat, Căruia jertfe i-au adus Și-aste cuvinte și le-au spus: „Israele, acest vițel, E dumnezeul tău; e cel Cari din Egipt te-a izbăvit!”
9 Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Acest popor, am observat, Că este încăpățânat.
10 Mă lasă! Vezi-ți de-al tău drum! Mânia Mea e mare-acum Și gata e ca să se-aprindă În contra lui și să-i cuprindă Pe toți, ca să îi mistuiască. Pe tine-o să te ocolească, Pentru că Eu gândesc că-i bine Să scot un mare neam, din tine.”
11 „De ce să faci așa un rău” – Pe Domnul, Dumnezeul său, Moise, atunci, L-a întrebat – „Poporului ce l-ai scăpat Din al Egiptului ținut Și pe cari liber l-ai făcut? De ce să lași, acum, să vie, Peste popor, a Ta mânie?
12 De ce, Egiptul să gândească: „Ia scos ca să îi nimicească. Vrea ca, prin munți, să îi omoare. Aceasta nu înseamnă oare, Că vor fi șterși de pe pământ?” Întoarce-Te, o Doamne sfânt, Din furia mâniei Tale Și răul care ești pe cale Să-l faci poporului apoi, Îndepărtează-l de la noi.
13 Adu-Ți aminte de Avram, Isac, Israel și-al lor neam – De robii tăi – și de ce-ai zis Când ai jurat și le-ai promis Spunând aceste vorbe: „Eu, Sămânța, vi-o sporesc mereu, Iar numărul poporului, Precum stelele cerului Va fi. Apoi le va fi dat, Celor ce vă vor fi urmat, Acest ținut, ca să le fie Țară a lor, pentru vecie.”
14 Domnul, atuncea, S-a oprit Și pe popor nu l-a lovit Cu rău, așa precum a vrut – Pentru-a lui faptă – la-nceput.
15 Din munte-apoi, Moise-a venit, Cu tablele ce le-a primit Atunci, acolo, ca să fie, Pentru popor, de mărturie. Ele erau ca și o carte, Scrise pe fiecare parte.
16 Erau tablele Domnului, Purtând pe ele, scrisul Lui.
17 Din depărtări, a auzit Iosua, zarvă, și-a grăit: „Iată, în tabără la noi, Se-aude strigăt de război!”
18 Moise răspunse: „Negreșit, Strigătul ce l-ai auzit Nu-i strigăt de biruitor, Nici de învinși. Acel popor, Cântă acum, înveselit. Cântecul lui, l-ai auzit.”
19 De la distanță, au văzut Vițelul ce a fost făcut Din aur, de către popor, Și-asemenea, și jocul lor. Moise, atunci, s-a mâniat Și tablele le-a aruncat, Iar de piciorul muntelui, Le-a spart el, în furia lui.
20 S-a dus, în urmă, și-a luat Vițelul și l-a aruncat În foc; apoi cenușa lui, Dată a fost, poporului, S-o bea – căci el a presărat-o Pe fața apei, când i-a dat-o.
21 Moise, pe-Aron, l-a întrebat: „Să-mi spui dar, ce s-a întâmplat? Ce rău, poporul ți-a făcut, Încât acum, ai abătut, Asupra lui, acest păcat?
22 Aron răspunse imediat: „Să nu se-aprindă de mânie Acuma domnul meu, căci știe Că ăst neam, greu e de strunit Și că e către rău pornit.
23 La mine, au venit și-au spus: „Să faci un dumnezeu și pus, În fruntea noastră, el să fie, Căci iată că nu se mai știe Nimic de Moise – omul care Ne-a scos, pe toți, cu mic cu mare, Din al Egiptului ținut. Nu știm, cu el, ce s-a făcut!”
24 Am zis, privind în juru-mi, roată: „Cei ce au aur, să îl scoată!” Ei, aurul, l-au adunat, Iar eu, în foc, l-am aruncat Și un vițel a fost făcut – Acel pe care l-ai văzut.”
25 Moise-a văzut că nestrunit, Poporul său a devenit, Și că Aron este cel care, Pentru acest fapt, vină are, Iar neamul său s-a pomenit Că-i de vrăjmași batjocorit.
26 Atuncea, el s-a așezat, În tabără, și-a cuvântat: „Cei cari de Domnul ascultați, La mine să vă adunați!” Fiii lui Levi, de îndat’, În jurul lui s-au adunat.
27 Moise le-a zis: „Ce vă spun eu, Al lui Israel Dumnezeu Mi-a poruncit: „Să vă luați Săbii cu voi și să plecați În tabără, și fiecare Pe frate, pe ruda ce-o are, Sau pe prieten, să-l găsească Și să-l ucidă, să-l zdrobească!”
28 Fiii lui Levi-au împlinit Ceea ce Moise-a poruncit, Și-aproape trei mii, din popor, S-au prăpădit, sub mâna lor.
29 „Să vă predați azi, Domnului, Chiar și cu jertfa fiului, Al fratelui ce îl aveți, Ca în acest fel, să puteți Iar, să primească fiecare, Din parte-I, binecuvântare.”
30 A doua zi, Moise-a vorbit, Poporului: „Ați săvârșit Un lucru rău: păcatu-i mare! Urc iar, pe munte, ca – iertare – Să-ncerc, pentru păcatul greu, Să capăt de la Dumnezeu.”
31 Moise, cu Domnul, a vorbit: „Poporul a păcătuit, Căci aur mult a adunat Și-un dumnezeu, el și-a turnat!
32 Păcatul lui e foarte mare! Dacă voiești, îi dă iertare! De nu Te învoiești, mai bine, Te rog, ca să mă ștergi, pe mine, Din cartea Ta, din al Tău scris!”
33 Atuncea, Dumnezeu a zis: „Pe cel ce a păcătuit, Eu îl voi șterge, negreșit, Din cartea Mea! Tu pleacă dar,
34 Și, la popor, te-ntoarce iar, Pentru că el trebuie dus, Acolo unde Eu ți-am spus. De-acuma, înaintea ta, Îngerul Meu, mereu, va sta. ‘Nainte-ți, el o să pășească, Însă când are să sosească Ceasul, ziua de răzbunare, Îi voi lovi, pe fiecare, Pentru păcatul săvârșit.”
35 Și, cu urgie, a lovit Domnul, pe al lui Israel Popor, pentru vițelu-acel, Pe cari Aron l-a făurit, Din aurul ce l-a primit.