Exodus 32— BIV2014

¹În acest timp, poporul sta În tabără și-l aștepta Pe Moise, plin de nerăbdare. Văzând că el nu mai apare – Deși era demult plecat – Către Aron, a cuvântat: „Haide și fă un dumnezeu, Să meargă-n față-ne, mereu, Căci Moise, cari pe-al nost’ popor, Din țara Egiptenilor, L-a scos, iată, a dispărut Și nu mai știm ce s-a făcut!”

²Aron a zis: „Să adunați Cercei de aur. Să-i luați, De pe la fiice și soții, Și chiar de la ai voștri fii. Să-i adunați de la oricine Și-apoi, aduceți-i la mine.”

³Și toți și-au scos perechi, perechi, Cercei de aur, din urechi. Aurul astfel adunat L-au dus și lui Aron l-au dat.

⁴El a luat, din mâna lor, Aurul strâns de-acel popor. Apoi cu dalta l-a bătut Și, un vițel, el a făcut. A zis, atunci, poporul său: „Iată-l pe dumnezeul tău, Israele! El te-a scăpat Din țara-n care rob ai stat.”

⁵Când aste lucruri le-a zărit, Aron, îndată, a zidit Altar, vițelului acel, Strigând: „Mâine, în Israel, O sărbătoare o să fie! Aceasta are să se ție, Pentru a Domnului cinstire!”

⁶A doua zi, când, peste fire, Ai zilei zori și-au revărsat Lumina lor, ei s-au sculat Și au adus arderi de tot Și jertfe care se socot De mulțumire. Au șezut De au mâncat și au băut. În urmă, ei s-au ridicat Și s-au pornit, toți, pe jucat.

⁷Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Scoală! Pogoară-te grăbit, În tabără, pentru că rău Stricatu-s-a poporul tău, Pe care, din Egipt, l-ai scos.

⁸Vei ști, când vei ajunge jos, Cât de curând au părăsit Calea pe cari le-am poruncit Să o urmeze, ne-ncetat. Vițel de aur și-au turnat, Căruia jertfe i-au adus Și-aste cuvinte și le-au spus: „Israele, acest vițel, E dumnezeul tău; e cel Cari din Egipt te-a izbăvit!”

⁹Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Acest popor, am observat, Că este încăpățânat.

¹⁰Mă lasă! Vezi-ți de-al tău drum! Mânia Mea e mare-acum Și gata e ca să se-aprindă În contra lui și să-i cuprindă Pe toți, ca să îi mistuiască. Pe tine-o să te ocolească, Pentru că Eu gândesc că-i bine Să scot un mare neam, din tine.”

¹¹„De ce să faci așa un rău” – Pe Domnul, Dumnezeul său, Moise, atunci, L-a întrebat – „Poporului ce l-ai scăpat Din al Egiptului ținut Și pe cari liber l-ai făcut? De ce să lași, acum, să vie, Peste popor, a Ta mânie?

¹²De ce, Egiptul să gândească: „Ia scos ca să îi nimicească. Vrea ca, prin munți, să îi omoare. Aceasta nu înseamnă oare, Că vor fi șterși de pe pământ?” Întoarce-Te, o Doamne sfânt, Din furia mâniei Tale Și răul care ești pe cale Să-l faci poporului apoi, Îndepărtează-l de la noi.

¹³Adu-Ți aminte de Avram, Isac, Israel și-al lor neam – De robii tăi – și de ce-ai zis Când ai jurat și le-ai promis Spunând aceste vorbe: „Eu, Sămânța, vi-o sporesc mereu, Iar numărul poporului, Precum stelele cerului Va fi. Apoi le va fi dat, Celor ce vă vor fi urmat, Acest ținut, ca să le fie Țară a lor, pentru vecie.”

¹⁴Domnul, atuncea, S-a oprit Și pe popor nu l-a lovit Cu rău, așa precum a vrut – Pentru-a lui faptă – la-nceput.

¹⁵Din munte-apoi, Moise-a venit, Cu tablele ce le-a primit Atunci, acolo, ca să fie, Pentru popor, de mărturie. Ele erau ca și o carte, Scrise pe fiecare parte.

¹⁶Erau tablele Domnului, Purtând pe ele, scrisul Lui.

¹⁷Din depărtări, a auzit Iosua, zarvă, și-a grăit: „Iată, în tabără la noi, Se-aude strigăt de război!”

¹⁸Moise răspunse: „Negreșit, Strigătul ce l-ai auzit Nu-i strigăt de biruitor, Nici de învinși. Acel popor, Cântă acum, înveselit. Cântecul lui, l-ai auzit.”

¹⁹De la distanță, au văzut Vițelul ce a fost făcut Din aur, de către popor, Și-asemenea, și jocul lor. Moise, atunci, s-a mâniat Și tablele le-a aruncat, Iar de piciorul muntelui, Le-a spart el, în furia lui.

²⁰S-a dus, în urmă, și-a luat Vițelul și l-a aruncat În foc; apoi cenușa lui, Dată a fost, poporului, S-o bea – căci el a presărat-o Pe fața apei, când i-a dat-o.

²¹Moise, pe-Aron, l-a întrebat: „Să-mi spui dar, ce s-a întâmplat? Ce rău, poporul ți-a făcut, Încât acum, ai abătut, Asupra lui, acest păcat?

²²Aron răspunse imediat: „Să nu se-aprindă de mânie Acuma domnul meu, căci știe Că ăst neam, greu e de strunit Și că e către rău pornit.

²³La mine, au venit și-au spus: „Să faci un dumnezeu și pus, În fruntea noastră, el să fie, Căci iată că nu se mai știe Nimic de Moise – omul care Ne-a scos, pe toți, cu mic cu mare, Din al Egiptului ținut. Nu știm, cu el, ce s-a făcut!”

²⁴Am zis, privind în juru-mi, roată: „Cei ce au aur, să îl scoată!” Ei, aurul, l-au adunat, Iar eu, în foc, l-am aruncat Și un vițel a fost făcut – Acel pe care l-ai văzut.”

²⁵Moise-a văzut că nestrunit, Poporul său a devenit, Și că Aron este cel care, Pentru acest fapt, vină are, Iar neamul său s-a pomenit Că-i de vrăjmași batjocorit.

²⁶Atuncea, el s-a așezat, În tabără, și-a cuvântat: „Cei cari de Domnul ascultați, La mine să vă adunați!” Fiii lui Levi, de îndat’, În jurul lui s-au adunat.

²⁷Moise le-a zis: „Ce vă spun eu, Al lui Israel Dumnezeu Mi-a poruncit: „Să vă luați Săbii cu voi și să plecați În tabără, și fiecare Pe frate, pe ruda ce-o are, Sau pe prieten, să-l găsească Și să-l ucidă, să-l zdrobească!”

²⁸Fiii lui Levi-au împlinit Ceea ce Moise-a poruncit, Și-aproape trei mii, din popor, S-au prăpădit, sub mâna lor.

²⁹„Să vă predați azi, Domnului, Chiar și cu jertfa fiului, Al fratelui ce îl aveți, Ca în acest fel, să puteți Iar, să primească fiecare, Din parte-I, binecuvântare.”

³⁰A doua zi, Moise-a vorbit, Poporului: „Ați săvârșit Un lucru rău: păcatu-i mare! Urc iar, pe munte, ca – iertare – Să-ncerc, pentru păcatul greu, Să capăt de la Dumnezeu.”

³¹Moise, cu Domnul, a vorbit: „Poporul a păcătuit, Căci aur mult a adunat Și-un dumnezeu, el și-a turnat!

³²Păcatul lui e foarte mare! Dacă voiești, îi dă iertare! De nu Te învoiești, mai bine, Te rog, ca să mă ștergi, pe mine, Din cartea Ta, din al Tău scris!”

³³Atuncea, Dumnezeu a zis: „Pe cel ce a păcătuit, Eu îl voi șterge, negreșit, Din cartea Mea! Tu pleacă dar,

³⁴Și, la popor, te-ntoarce iar, Pentru că el trebuie dus, Acolo unde Eu ți-am spus. De-acuma, înaintea ta, Îngerul Meu, mereu, va sta. ‘Nainte-ți, el o să pășească, Însă când are să sosească Ceasul, ziua de răzbunare, Îi voi lovi, pe fiecare, Pentru păcatul săvârșit.”

³⁵Și, cu urgie, a lovit Domnul, pe al lui Israel Popor, pentru vițelu-acel, Pe cari Aron l-a făurit, Din aurul ce l-a primit.