1Socrul lui Moise a aflat Tot ceea ce s-a întâmplat – Ietro, în Madian, ședea, Unde ca preot el slujea. Deci, despre toate-a aflat el: Știa cum că, pe Israel – Cu Moise-n frunte – l-a luat Domnul și l-a eliberat, Din țara Egiptenilor, Scoțându-l din robia lor.
2Sefora, a lui Ietro fată – Aceea care-a fost luată De către Moise de soție – Acasă fost-a, căci se știe Precum că ea plecase-apoi, La al ei tată, înapoi. Ietro, pe fată, a luat-o,
3Pe cei doi fii care-au urmat-o, Și-apoi, la Moise, au plecat. Primul fecior a fost chemat Gherșon – „Străin” e tălmăcit – Pentru că Moise s-a gândit: „Străin, în țară, mă găsesc, Și ca străin, eu locuiesc.”
4Al doilea fiu a fost numit „Eliezer”, iar tălmăcit, E „Ajutorul Domnului”, Căci Moise-a zis, în gândul lui: „Acel care, tatălui meu, Mereu îi este Dumnezeu, Pe mine-acum m-a ajutat Și iată că am fost scăpat De sabie, de-a ei urgie, De-a Faraonului robie.”
5Ietro – socrul lui Moise deci – Pe-ale pustiului poteci – De a sa fiică însoțit Și de-ai ei fii – iute-a pornit, Către muntele Domnului, La Moise, ginerele lui.
6Mai înainte, a trimis Vorbă la Moise, și a zis: „Eu, Ietro, te-nștiințez acum, Că vin la tine. Sunt pe drum, Plecat pe-ale pustiei căi, Cu soața și cu fiii tăi.”
7Moise-a ieșit în fața lui Și-apoi, ‘naintea socrului, Jos, l-a pământ, s-a aruncat Și-n urmă, el l-a sărutat. De sănătate se-ntrebară Și-apoi, în al său cort, intrară.
8Moise, pe larg, i-a povestit, Lui Ietro, tot ce-a făptuit Domnul, contra Egiptului, Precum și-a Faraonului, Din pricina lui Israel. I-a spus, în urmă, și ce fel De suferințe-au îndurat, Pe drum, și-apoi cum i-a scăpat, De toate-acestea, Dumnezeu, Care i-a însoțit mereu.
9Ietro, nespus, s-a bucurat De toate câte le-a aflat Și a fost tare mulțumit Că Dumnezeu l-a izbăvit, Pe al lui Israel popor, Din țara Egiptenilor.
10Ietro, apoi, a cuvântat: „Să fie binecuvântat Domnul, care v-a izbăvit Și din Egipt v-a dezrobit! Să fie binecuvântat Domnul, care-a eliberat Pe al lui Israel popor, Din țara Egiptenilor, Din mâna Faraonului!
11Știu că, asemeni Domnului, Nu mai există dumnezei. El e mai mare decât ei! În tot ceea ce au lucrat, Trufie ei au arătat. Dar Domnul fost-a mai presus!”
12El, pentru Domnul, a adus O ardere de tot, pe care Și cu o jertfă de mâncare A însoțit-o. Negreșit, Apoi, la jertfe, i-a poftit Pe-Aron și-alăturea de el, Pe cei bătrâni, din Israel. La masa, ei s-au așezat Și-n fața Domnului au stat.
13A doua, zi Moise-a făcut O judecată, căci a vrut Să judece întreg poporul. Moise a fost judecătorul, Și-n fața lui, poporu-a stat, Din zori și până pe-nserat.
14Socrul lui Moise a văzut Tot ceea ce s-a petrecut Și-apoi, pe Moise, l-a-ntrebat: „Ce faci? De ce te-ai așezat, Singur, acum, în fruntea lor? De ce șade acest popor, Care, pe tine te urmează, ‘Nainte-ți, până se-nserează?”
15Moise a zis: „Poporul vine, În fața mea, căci vrea, prin mine, Să-I ceară sfat, lui Dumnezeu.
16Doar când au treabă vin; iar eu Judec în pricinile lor. De cunoscut, fac tuturor, Poruncile lui Dumnezeu Și ale Sale legi, mereu.”
17Socrul lui Moise-a zis: „Nu-i bine Ceea ce faci tu, pentru tine.
18Căci singur, tu te istovești Și de asemeni, obosești Poporul care e cu tine. Lucrul acesta – văd eu bine – Peste puteri îți e, și pace! Singur, nu-l vei putea a face.
19Acum, ascultă glasul meu: Îți dau un sfat, iar Dumnezeu, Vedea-vei că va fi cu tine Și totul o să fie bine. Tu să îi fii poporului, Tălmaci, în fața Domnului. Deci tu să duci, la Dumnezeu, Doar pricinile, gândesc eu.
20Învață-i legea Domnului, Poruncile, iar calea Lui – Pe care trebuie umblat – Arată-le-o neîncetat. Tu doar veghează, să vezi dacă Vor ști ce trebuie să facă.
21Alege, din popor, îndată, Oameni destoinici cari arată Că-s temători de Dumnezeu Și-s de încredere, mereu. Să fie oamenii acei, Dușmani ai lăcomiei. Ei, De tine puși apoi, să fie, Peste popor, capi peste-o mie; Capi peste-o sută să așezi, Și tot așa ai să urmezi Ca să pui capi peste cinzeci Și peste zece-n urmă. Deci,
22Oameni-acei trebuie ca, Poporul, a îl judeca. Prin ei îți vor fi-nfățișate Doar pricinile însemnate. Cele mărunte, dacă vrei, Au să le judece chiar ei. O să vă fie mai ușor, Ție și-ntregului popor, Căci toată-nsărcinarea ta, Atunci, mai mulți o vor purta.
23De faci așa – și se vădește Că Dumnezeu îți poruncește Să faci astfel – va fi mai bine Pentru popor și pentru tine. Căci veți putea, față a face, La orice lucru și, în pace Și fericit, poporul tău, Ajunge-va la locul său.”
24Pe socrul său, l-a ascultat Moise, și sfatul i-a urmat.
25Făcu precum îi spuse el, Și a ales, din Israel, Oameni destoinici ca să fie Capi în popor, peste o mie. Peste o sută i-a mai pus, Peste cincizeci, cum i s-a spus, Și peste zece la sfârșit.
26Oameni-acești-au împlinit Rolul lui Moise: judecau, Mereu, poporul și-aduceau Doar pricini grele-n fața lui. Nevoile poporului – Mărunte, mici și ne-nsemnate – De ei erau doar, judecate.
27Moise, pe Ietro, înapoi, Acasă, îl trimise-apoi.