Exodus 17
1 Din Sin, poporul a pornit, Așa precum a poruncit Domnul, și-apoi s-a așezat La Refidim. El n-a aflat, Acolo, apă de băut.
2 Atunci, întreg poporu-a vrut, Ceartă, cu Moise a căta, Căci el e cel ce-n frunte sta. Furios, poporul i-a vorbit: „Să ne dai apă, negreșit!” Moise a zis: „De ce cătați, Cu mine, ca să vă certați? Și pentru ce, acum, voiți, Pe Domnul, să Îl ispitiți?”
3 Poporu-acela, chinuit De sete, iarăș’ a cârtit, Contra lui Moise, și a spus: „De ce-n pustie, ne-ai adus? De ce ai vrut ca să ieșim Noi, din Egipt? Ca să pierim De sete-aici, acum, cu toți, Cu turme, fii și cu nepoți?”
4 Moise, la Domnul, a strigat Și-n disperare a-ntrebat: „Cu ăst popor, ce mă fac oare? Îndată o să mă omoare, Cu pietrele pustiului.”
5 „Așază-te în fruntea lui, De-ndată!” – Dumnezeu i-a spus. „Alături îți vei fi adus Câțiva bătrâni din Israel. În mână, ia toiagu-acel Cu care râul l-ai lovit. Să faci precum ți-am poruncit Și nu te-abate nicidecum! Apoi, să te pornești la drum, Pentru că te voi aștepta.
6 La stânca din Horeb, voi sta. Acolo, când ai să sosești, Vreau ca în stâncă să lovești, Căci apă va țâșni din ea Și astfel, va putea să bea Poporu-ntreg, pe săturate.” Vorbele fost-au ascultate De Moise, care a făcut Așa precum i s-a cerut, Având alăturea de el, Câțiva bătrâni din Israel.
7 El, „Masa”, locului, i-a spus Și-apoi, „Meriba”, cari tradus Se tălmăcește prin „Ispită Și ceartă”, căci a fost pornită Mare gâlceavă, în popor, Și-au ispitit pe Domnul lor Când întrebat-au fiecare: „Cu noi, o fi Dumnezeu, oare?”
8 Când Amalec, în locu-acel – La Refidim – cu Israel, S-a-nfățișat, ca să se bată,
9 Moise – pe Iosua – îndată, La sine, grabnic, l-a chemat Și-n acest fel a cuvântat: „Să îți alegi niște bărbați Și-apoi, să ieși ca să te bați Cu Amalec și oastea lui. Mâine, pe vârful dealului, În zori de zi, voi merge eu. Cu mine, al lui Dumnezeu Toiag, atunci, îl voi avea Și n-am să-l las din mâna mea.”
10 Iosua mers-a de-a făcut Așa cum Moise i-a cerut Și, la război, el a pornit, Cu Amalec. Moise-a suit – Cu Hur și-Aron, fratele lui – În zori, pe vârful dealului.
11 Când mâna și-o ridica el, Era mai tare Israel. Când brațele își cobora, Mai tare Amelec era.
12 Văzând că Moise e trudit, Cei doi care l-au însoțit, O piatră-n grabă, au luat Și-apoi, pe ea, l-au așezat. Aron și Hur îl sprijineau Și-ntinse, brațele-i țineau, Iar Moise-a stat, cu ele-n sus, Până când soarele-a apus;
13 Iar Iosua a biruit Pe Amelec și-a nimicit, Atunci, întreg poporul lui.
14 Din ceruri, glasul Domnului, Lui Moise-i zise: „Să se scrie Totul, în carte, să se știe Și-astfel, de-acuma înainte, Să fie-aducere aminte, Tot ceea ce s-a petrecut Și tot ce, astăzi, s-a făcut. Să-i spui lui Iosua apoi, Precum că iată, șterge-l-voi, Pe Amelec, de pe pământ Și pe toți cei cari cu el sânt. Am să îi șterg de peste fire, Să piară și-a lor pomenire!”
15 Altar, acolo, a zidit Moise apoi, și l-a numit, Atuncea, „Domnul, steagul meu” – Sau „Iahveh-nisi”-n grai evreu.
16 În urmă, el a cuvântat: „Fiindcă brațul și-a-nălțat În contra Domnului, mereu, Război va duce Dumnezeu, Cu Amelec și al său ram De pe pământ, din neam în neam!”