Exodus 16
1 Apoi, poporul a plecat, De la Elim, și a intrat Într-un pustiu. Sin se numea Locul acel și se găsea Între-al Elimului ținut Și-ntre Sinai. Timpu-a trecut, Și-a cinsprezecea zi venise Din luna ‘doua – ce sosise – De când poporul a putut – Din al Egiptului ținut – Să iasă, fiind izbăvit, De Domnul, care a lovit Egiptul și pe Faraon.
2 Contra lui Moise și Aron, Atunci, fiii lui Israel, Cârtiră și-au vorbit astfel:
3 „Dar cum de n-am murit loviți, De Dumnezeu, când, înrobiți, Noi, încă, în Egipt eram Și când, în oale, noi aveam Carne, putând ca să mâncăm Pâine și să ne săturăm? Căci în pustiu, ne-ați adus voi, Ca să pierim de foame-apoi.”
4 Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Pâine voi face – negreșit – Din cer, să ploaie, în pustie. Poporul va putea să vie, Să strângă pâine. Fiecare, Atât doar, cât nevoie are Pentru o zi, pâine s-adune. La încercare îi voi pune, În acest fel, și voi vedea, De merg sau nu, în legea Mea.
5 A șasea zi, când au să iasă Să strângă, vor lua acasă, De două ori mai multă mană Decât avut-au pentru hrană În zilele mai dinainte.”
6 Poporului, aste cuvinte – Moise și-Aron – le-au spus apoi: „Acum, veți înțelege voi Și veți pricepe-n astă seară, În ce fel fosta-ți scoși din țară, Căci Dumnezeu a fost Acel Care l-a scos, pe Israel, Din a Egiptului robie.
7 Când dimineața va să vie, Vedea-veți slava Domnului – Căci ați cârtit în contra Lui – Iar Dumnezeu v-a auzit. Dar ce suntem noi, de-ați cârtit, Cu toții împotriva noastră?”
8 Moise a zis: „În fața voastră, Domnul – în astă seară chiar – Vă va da carne multă, iar În zori, aveți să căpătați Și pâine, să vă săturați. Căci Dumnezeu v-a auzit – În contra Lui – cum ați cârtit. Iată, vă-ntreb – acum – pe voi: Să-mi spuneți, cine suntem noi? Să știți dar, căci cârtirea voastră Nu se îndreaptă-n contra noastră, Ci împotriva Domnului.”
9 Către Aron – fratele lui – Moise, apoi, a cuvântat: „Spune poporului, de-ndat: „Veniți să vă apropiați Și-n fața Domnului să stați, Căci Dumnezeu v-a auzit Cum împotrivă-I ați cârtit.”
10 Pe când Aron vorbea astfel Copiilor lui Israel, Către pustiu, toți au privit. Plin de uimire, a zărit, Atunci, acel întreg popor, Slava lui Dumnezeu, în nor.
11 Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
12 „Iată că Eu am auzit Cârtirile lui Israel. Tu să le spui în acest fel: „Urmează două seri. Să știți Că între ele-o să primiți Carne, ca să vă săturați, Iar dimineață, căpătați Pâine. Atunci veți ști că Eu Sunt Domnul, al vost’ Dumnezeu.
13 Când înserarea a venit, Tabăra s-a acoperit Cu prepelițe, iar – în zori – O rouă a căzut, din nori, Și-n jurul taberei – pe jos – S-a așezat, într-un strat gros.
14 Atuncea când s-a risipit Roua, a fost acoperit Pustiul, cu ceva ce pare A fi grăunțe mici și care, Ca boabele de gheață sânt – Albe – întinse pe pământ.
15 Fiii lui Israel priveau Mirați, în jur, și se-ntrebau: „Ce e aceasta? Ce să fie?” „Pâinea pe care, în pustie, Domnul vi-o dă, cum v-a promis, Pe săturate” – Moise-a zis.
16 Apoi el, astfel, le-a vorbit: „Iată ce a mai poruncit Domnul, să faceți: „Adunați, Mana aceasta, să mâncați. Nu strângeți mult, ci fiecare, Să-și ia numai pentru mâncare. Deci fiecare-n acest fel, Să își adune, pentru el – Din astă mană – un omer. Iată acum, ce vă mai cer: Câte-un omer să adunați, Pentru toți cei cari sunt aflați În cortul vost’. Deci fiecare Are-un omer, pentru mâncare.”
17 Israeliții au făcut Așa precum li s-a cerut. Unii au strâns mai multă mană, Iar alții mai puțină hrană.
18 În urmă, ce s-a adunat, Cu un omer s-a măsurat. Cel ce a strâns hrană în plus, A dat apoi, al său surplus, La cel cari mai puțin aduse Și astfel nimeni nu avuse Ceva în plus, din acea mană – Și-asemeni, nici lipsă de hrană.
19 Moise a cuvântat apoi: „Acuma, nimeni dintre voi, Nu trebuie-a lăsa nimic, Din ea, până în zori, vă zic.”
20 Dar unii nu l-au ascultat, Și ceva mană au lăsat, Pe-a doua zi. Când au venit Ai zilei zori, s-a împuțit Mana și, viermi, ea a făcut. Când aste lucruri le-a văzut Moise, pe loc, s-a mâniat, Pe cei cari nu l-au ascultat.
21 Apoi, n-a mai strâns nimenea, Mai mult decât îi trebuia, Căci de îndată ce-a venit Căldura, mana s-a topit.
22 A șasea zi doar, fiecare, Mană a strâns, pentru mâncare, Întocmai cum s-a poruncit: Doar doi omeri, deci îndoit. Fruntașii din popor s-au dus Până la Moise și i-au spus Că au strâns mană și-au făcut Așa precum li s-a cerut.
23 Moise, în urmă, le-a vorbit: „Domnul așa a poruncit: „Mâine e ziua de odihnă, În care toți veți sta în tihnă. Mâine e ziua de Sabat, Cari Domnului îi e-nchinat. Tot ceea ce, de copt, aveți Precum și ce să fierbeți, vreți, Azi faceți și să terminați, Căci mâine nu o să lucrați! Păstrați apoi, ce vă rămâne, Pe-a doua zi – deci, până mâne.”
24 Așa cum Moise a cerut, Întreg poporul a făcut. În urmă, zorile-au venit, Iar mana nu s-a împuțit Și-asemeni, nici viermi n-a făcut, Ci-n stare bună s-a ținut.
25 Moise a zis: „Azi s-o mâncați, Căci altă hrană nu aflați, Pe câmp, pentru că e Sabat.
26 În șase zile, ne-ncetat, Veți strânge mană din pustie. A șaptea zi când va să vie, Voi, mană, n-o să mai găsiți, Căci e Sabat – așa să știți!”
27 Totuși, atunci când a venit A șaptea zi, uni-au ieșit Și în pustie-au căutat Mană, din nou, dar n-au aflat.
28 Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Cât va mai fi nesocotit Cuvântul Meu?! Și până când Mai aveți, oare, voi, de gând, Porunca, să nu-Mi ascultați Și legea să Mi-o încălcați?!
29 Vedeți că Dumnezeu v-a dat, Acuma, ziua de Sabat. De-aceea, iată, ați primit, A șasea zi, mană-ndoit. Deci nimeni nu-și va părăsi Locul în cari se va găsi A șaptea zi, căutând mană, Căci a primit destulă hrană.”
30 A șaptea zi, s-a odihnit Întreg poporul și-a găsit
31 Un nume pentru acea hrană. De-atunci, a fost numită „mană”. Doar coriandrul, boabe, are, Cu forme asemănătoare Cu mana. Albă era ea, Iar gustul pe care-l avea, Asemeni e cu turta care – În aluat – și miere are.
32 Moise a zis poporului: „Iată porunca Domnului: „Să se păstreze un omer, Umplut cu mana cea din cer, Pentru urmași, ca ei să știe Ce pâine v-am dat în pustie, Ca să aveți ce să mâncați, După ce-ați fost eliberați Din al Egiptului ținut.”
33 Moise, apoi, grije-a avut Să-i spună lui Aron: „Să iei Un vas, în care pune-vei, Din mană, un omer pe care Ai să-l așezi, pentru păstrare – În fața Domnului – să fie Pentru urmașii ce-au să vie.” (Hrana aceea au numit-o „Mană”, căci ei, când au zărit-o Întâia dată, au strigat: „Man hu”, care a însemnat „Ce e aceasta?”, tălmăcit.)
34 Aron, atuncea, a ieșit, După porunca Domnului Dată lui Moise – robul Lui – Și, mana, el a adunat-o, Preț de-un omer și-a așezat-o Lângă chivot, să se păstreze Pentru cei cari au să urmeze.
35 Timpul s-a scurs necontenit, Și-ntreg poporul s-a hrănit Cu mană – după cum se știe – Patru decenii, în pustie, Până sosit-a în Canaan, Precum avuse Domnu-n plan.
36 Omerul este, ca mărime, Din efă, numai o zecime.