Deuteronomy 9
1 „Israele, ascultă-acum: Astăzi, pornești din nou la drum. Peste Iordan, ai să pășești Și-acolo ai să stăpânești Peste popoare mult mai mari Decât ești tu și mult mai tari, Având cetățile zidite Până la cer și întărite.
2 Acum, stăpân, tu ai să fii, Peste ai lui Anac copii. Ei sunt un neam deosebit, Foarte înalți, și-ai auzit Ce spune lumea despre ei: „Sunt foarte mari oameni-acei. Ei sunt ai lui Anac popor. Cine se-mpotrivește lor?!”
3 Să știi că Dumnezeu va sta, El Însuși, înaintea ta. Va fi un foc mistuitor Care, pe-al lui Anac popor, În fața ta, o să-l smerească Și are să îl izgonească, Iar tu-l vei pierde, negreșit, Așa cum Domnul a vorbit.
4 Când Domnul o să-i izgonească Din față-ți și-o să-i nimicească, Să nu cumva să te trezești – În inima ta – să vorbești, Gândind că „Domnul o să-mi dea, Doar pentru bunătatea mea, Țara aceasta-n stăpânire”, Căci iată, eu îți dau de știre Că, pentru a lor răutate, Popoarele sunt alungate.
5 Nu pentru bunătatea-ți mare – Sau curăția ce o are Inima ta – ai să primești Țara, ca să o stăpânești. Pentru prea mare răutate, Popoarele sunt alungate, Din fața ta, căci Domnul vrea, În stăpânire să îți dea Țara, ținându-Și legământul Și totodată, jurământul Cu care El l-a întărit, Cu-ai tăi părinți, când a vorbit. Iată că Domnul Dumnezeu Își ține-al Său cuvânt, mereu. Avram, Isac și – negreșit – Iacov sunt cei care-au primit Cuvântul legământului Și jurământul Domnului.
6 Nu pentru bunătatea ta, Tu, țara, o vei căpăta, Căci tu ești încăpățânat.
7 Să nu uiți cum ai ațâțat, Mereu, a Domnului mânie, Atunci când fost-ai în pustie. De când Egiptu-ai părăsit Și pân’ acum, tot răzvrătit Ai fost, în contra Domnului.
8 La muntele Horebului, Pe Dumnezeu, L-ai ațâțat, Până când El S-a mâniat Până-ntr-atât, ca să voiască În urmă, să te nimicească.
9 Pe munte-apoi, eu am urcat Și-acolo, Dumnezeu mi-a dat Acele două table mari, Din piatră – tablele pe cari, Așa după cum a promis, El, legământul, Și l-a scris – Pe care l-a-ncheiat cu voi – Iar eu vi l-am adus apoi. Eu, patruzeci de zile-am stat, Pe munte, sus. Nu am mâncat Nimic, în timpul petrecut Acolo, și nici n-am băut.
10 Mi-a dat tablele – cele două – Atunci, ca să vi le dau vouă. Degetul Domnului a scris, Pe table, ceea ce v-a zis El, de pe vârful muntelui – Vorbind din para focului – În ziua când v-ați adunat Și-n jurul muntelui, ați stat.
11 Zile și nopți, am petrecut Pe munte, sus, cum ați văzut. La patruzeci de zile-apoi, Mi-a adus Domnul – pentru voi – Tablele cari din piatră sânt, Pe care, al Său legământ Fusese, chiar atunci, înscris.
12 În urmă, Dumnezeu mi-a zis: „De-aici, în grabă, scoală-te Și-ndat’ apoi, pogoară-te, Căci iată că poporul tău A săvârșit un lucru rău. Neamul pe care l-ai luat Tu, din Egipt, este stricat. Oamenii săi s-au abătut De la ceea ce le-am cerut. Au părăsit calea pe care Le-am arătat-o. Drept urmare, Un chip cioplit, ei și-au turnat.”
13 Apoi, El a continuat: „Eu văd, acuma, foarte bine, Ce fel de oameni sunt cu tine. Acest popor s-a arătat – Mereu – a fi-ncăpățânat.
14 Mă lasă dar acum, să merg Să-i nimicesc și să le șterg Și numele ce l-au avut, Sub ceruri, pentru ce-au făcut. Apoi, gândesc că este bine, Un mare neam, să fac, din tine – Mai mare decât neamul lor, Decât este acest popor.”
15 În grabă, m-am întors apoi, Din muntele-nfocat, la voi, Ținând în mâini tablele-acele, Cu legământu-nscris pe ele.
16 Din depărtare, am zărit Precum că ați păcătuit, Când aur mult ați adunat Și-un chip cioplit, voi v-ați turnat. Atunci, din aurul acel, V-ați întocmit voi, un vițel Și-ați părăsit astfel, de-ndată, Calea, de Domnul, arătată.
17 Când v-am văzut, am aruncat Tablele. Ele s-au sfărmat, Sub ochii voștri, precum știți.
18 M-am aruncat – vă amintiți – Apoi, cu fața la pământ, ‘Naintea Domnului Cel Sfânt Și patruzeci de zile-am stat – Și nopți la fel – și n-am mâncat Nimic și nici nu am băut, Din pricină la ce-ați făcut – Din pricina păcatelor Făcute de al vost’ popor, Prin care voi, neîncetat, Pe Dumnezeu L-ați mâniat.
19 Atunci, eu fost-am îngrozit, Căci Domnului, voi I-ați stârnit Mânia și ați fost găsiți Buni de a fi doar nimiciți. Dar Dumnezeu m-a ascultat Și-n felu-acesta, ați scăpat.
20 Și pe Aron, Domnul avea Mânie-atunci, încât voia Să-l nimicească, negreșit, Pentru că a păcătuit. Eu m-am rugat și pentru el Și a scăpat, în acest fel.
21 Vițelul ce l-ați făurit, Eu l-am luat și l-am zdrobit, După ce-ntâi l-am ars în foc. Praf, am făcut, din el, pe loc, Și în pârâul ce-a ieșit Din munte-apoi, l-am azvârlit.
22 Când la Tabera v-ați aflat, Pe Domnul, iar L-ați ațâțat. La fel, la Masa ați făcut; De-asemenea, când ați trecut Pe la Chibrot-Hatava dar, L-ați ațâțat pe Domnul, iar.
23 Atunci când Domnul v-a trimis, Din Cades-Barnea și a zis „Suiți-vă ca să luați Țara pe care-o căpătați În stăpânire”, negreșit De-ndată, voi v-ați răzvrătit Contra poruncii Domnului. N-ați ascultat de glasul Lui Și-ați dovedit, în acest fel, Că nu aveți credință-n El.
24 De când vă știu, necontenit, În contra Lui, v-ați răzvrătit.
25 Mereu, cu fața la pământ, ‘Naintea Domnului Cel Sfânt, Eu patruzeci de zile-am stat – Și nopți la fel – și m-am rugat, Pentru că Domnul a voit Să vă distrugă, negreșit.
26 În mare grabă, mers-am eu Și L-am rugat pe Dumnezeu: „Stăpâne Doamne, să-Ți oprești Mânia. Să nu nimicești Poporul Tău, pentru-a lui fire, Căci el Îți este moștenire. Pe el, Tu l-ai răscumpărat, Prin brațul Tău neînfricat. Din al Egiptului ținut, L-ai scos și, liber, l-ai făcut.
27 De-Avram, Isac și Iacov dar, Adu-Ți aminte Doamne, iar. Nu căuta la ăst popor, La îndărătnicia lor, La răutatea omului, Precum și la păcatul lui,
28 Ca să nu zică acea țară, Din care Tu ne-ai scos afară, Că „Dumnezeu nu a putut Să-i ducă, în acel ținut, În cari curge lapte și miere. Domnul nu a avut putere Să le dea țara-n stăpânire. Ba după cum avem de știre, Chiar i-a urât și-ntr-un târziu, I-a și ucis El, în pustiu.”
29 Totuși, așa cum e de rău, Acesta e poporul Tău, E moștenirea Ta, pe care, Numai prin brațul Tău cel tare, Tu, din Egipt, ai adunat-o Și-n stăpânire, ai luat-o.”