Deuteronomy 8
1 „Poruncile, să le păziți Și tot mereu, să le-mpliniți, Ca fiecare să trăiască, Iar Domnul să vă înmulțească Și să luați în stăpânire, Țara, pe care, moștenire, Domnu-a jurat, părinților, Că o va da ăstui popor.
2 Să v-amintiți, neîncetat, De drumul pe cari l-ați urmat, Cum Domnul v-a călăuzit Când prin pustiu ați rătăcit Ani patruzeci, cum v-a-ncercat, Cum v-a smerit, cum a cătat Ca să cunoască-a voastră fire Și-a inimii voastre pornire, Să vadă dacă reușiți, Poruncile-I, să le păziți.
3 Astfel, de Domnu-ați fost smeriți, Ați fost lăsați să suferiți De foame și-apoi, v-a hrănit, Cu mana care a venit Din cer – pe cari n-ați cunoscut-o Și nici părinții n-au știut-o – Pentru ca voi să învățați Și să fiți bine-ncredințați Precum că omul nu trăiește Cu pâine doar, ci viețuiește Cu orice lucru – negreșit – Din gura Domnului, ieșit.
4 Nu s-a-nvechit straiul purtat, Piciorul nu vi s-a umflat Cât ați fost duși în pribegie, Patru decenii, în pustie.
5 Să recunoască fiecare, Că Domnu-i dă câte-o mustrare, Precum îi dă copilului, Câte-o mustrare, tatăl lui.
6 Poruncile lui Dumnezeu, Voiesc să le păziți, mereu. Să știți de frica Domnului Și să urmați doar calea Lui.
7 Domnul, de mână, vă apucă, Și iată că o să vă ducă – O țară bună – să vă dea. Râuri și lacuri sunt în ea. Din munți și văi țâșnesc izvoare Cu apă îndestulătoare.
8 În țară-i grâu, orz și smochini, Rodii și vie și măslini Și miere. De asemenea,
9 Belșug de pâine veți avea, Din rodul grâului în spic. Nu duceți lipsă de nimic. De fier, sunt pietrele pe care Țara ce o primiți, le are. Din munții ei – de bună seamă – O să puteți scoate aramă.
10 Când veți mânca pe săturate, Bucatele ei minunate, Să binecuvântați, mereu, Pe-al vostru Domn și Dumnezeu, Fiindcă țara cea bogată V-a fost, de către Domnul, dată.
11 Să nu uitați – cumva – apoi, De Dumnezeul vostru, voi, Încât să nu Îi împliniți Poruncile ce le primiți, Și legi și rânduieli pe care Azi vi le dau, la fiecare.
12 Când veți mânca pe săturate, Când case veți avea durate,
13 Când cresc cirezile de boi, Când va spori turma de oi, Când aurul o să sporească Și-argintul o să se-nmulțească Și când ceea ce-ați dobândit – Neîncetat – va fi sporit,
14 Seama luați, să nu vă fie Inima plină de mândrie Și-apoi, de Domnul, să uitați – De Cel de care-ați fost scăpați, Din al Egiptului ținut Și din robi, liberi v-a făcut;
15 Să nu uitați de Domnul care V-a smuls dintr-o pustie mare, Unde șerpi înfocați erau Și scorpioni hălăduiau. V-a dus prin locuri neumblate, Fără de apă și uscate. Acolo, Domnul a făcut – După cum voi toți ați văzut – Apă, din piatră, de-a țâșnit Când eu, în stâncă, am lovit.
16 Să nu uitați, de Domnul care, Mană, v-a dat, pentru mâncare – Pe care voi nu ați știut-o Și-ai voști’ părinți n-au cunoscut-o – Să vă smerească-n acest fel Și să vă-ncerce. Apoi, El – Așa după cum ați văzut – La toți, doar bine, v-a făcut.
17 Să nu ziceți, cumva, apoi – În inimă – precum că voi, Prin brațul vostru încercat, Aste averi, le-ați căpătat, Puterea lui fiind cea care Aduce bogăție mare.
18 Voi să vă amintiți, mereu, De-al vostru Domn și Dumnezeu, Pentru ca să vă dea putere, Să dobândiți acea avere, Să-Și împlinească-apoi, cuvântul Și să Își țină legământul Ce l-a făcut, cu jurământ, Cu cei care, părinți, vă sânt.
19 Dacă de Dumnezeu uitați Și după alți domni, voi umblați, Dacă slujiți alți dumnezei Și dacă vă-nchinați la ei, Eu, hotărât vă spun – să știți – Că toți aveți ca să pieriți.
20 O să muriți dar, fiecare, Ca și popoarele pe care, Domnul – așa cum ați văzut – Din fața voastră, le-a pierdut. O să pieriți, dacă-ncetați, De al Său glas, să ascultați.”