Deuteronomy 29
1 Iată cuvintele ce sânt Cuprinse-n acel legământ De care Domnul I-a vorbit, Lui Moise, când i-a poruncit Ca să-l încheie – pentru El – Cu toți fiii lui Israel, În al Moabului ținut, Afară de cel ce-i făcut – După porunca Domnului – La muntele Horebului.
2 Moise, poporul, a chemat Și-apoi astfel, a cuvântat: „Mereu, cu toții ați văzut Ceea ce Domnul a făcut Cu Faraon, cu toți ai lui Și cu țara Egiptului.
3 Mari încercări, voi ați privit, Minuni cum nu s-au pomenit Și semne multe, despre care, Vă spun: n-au fost nicicând sub soare.
4 Dar Domnul, minte, nu va dat Ca tot ceea ce s-a-ntâmplat Să înțelegeți; nu aveți Nici ochi cu care să vedeți; Și nici urechi de auzit, Voi, până astăzi, n-ați primit.
5 Totuși, El zice: „V-am purtat, Un timp foarte îndelungat – Care, în ani, dă patruzeci – Pe-ale pustiului poteci. Straiul ce l-ați avut pe voi Nu s-a-nvechit deloc; apoi Și încălțările purtate, La fel de noi, au fost păstrate.
6 N-ați mâncat pâine, n-ați avut Vin, băuturi tari, de băut, Ca să cunoașteți că, mereu, Eu vă sunt Domn și Dumnezeu.”
7 În locu-acesta, la sfârșit, Noi am ajuns și ne-am oprit. Aici era-mpărat Sihon – Care domnea peste Hesbon – Și Og, care, ca împărat, Era-n Basan înscăunat. Ei, să se bată, au voit Și înainte ne-au ieșit. Însă, așa cum ați văzut, Până la urmă, i-am bătut
8 Și-ale lor țări, noi le-am luat. Apoi, din ele, eu am dat O parte, Rubeniților; Alta apoi, Gadiților; Iar jumătate din Manase, A căpătat ce mai rămase.
9 Toate cuvintele ce sânt Cuprinse în ăst legământ, Neîncetat, să le-mpliniți Ca să puteți să izbutiți În tot ceea ce-o să lucrați.
10 În fața Domnului, azi, stați: Voi, capii semințiilor Și căpitanii oștilor, Bătrânii toți din Israel, Bărbații ce-au ieșit din el,
11 Copii, neveste, iar apoi Străinul care e la voi – De la cel cari s-a ocupat Doar de al lemnelor tăiat, Pân’ la cel care, apă, scoate Și la cel cari face de toate.
12 Acum, aici, voi așteptați, În legământ, ca să intrați Cu-al vostru Domn. Ăst legământ Este făcut cu jurământ, Iar Domnul vostru vrea, apoi, Să îl încheie, azi, cu voi,
13 Ca să Îi fiți popor al Lui, Iar El, Domnul poporului – Așa cum a făgăduit Când cu Avram El a vorbit, Când cu Isac de vorbă-a stat Și când lui Iacov i-a jurat.
14 Iată că Dumnezeu Cel Sfânt Va încheia, ăst legământ, În astă zi, nu doar cu voi,
15 Ci și cu cei care, prin noi, Astăzi, aicea, se găsesc, Cât și cu cei care lipsesc Acum – când noi ne adunăm – Ca-n fața Domnului să stăm.”
16 „Cu toții știți cum locuiam Când în Egipt noi ne aflam. De-asemenea, voi ați văzut Cum, printre neamuri, am trecut.
17 Văzut-ați câtă urâciune Pot idolii lor să adune: Din lemn și piatră sunt lucrați, Din aur și argint turnați.
18 Să n-aveți, printre voi, aflat, Vreun om – femeie sau bărbat – Și nici familie să nu fie, De-asemeni nici o seminție În care-o inimă-ncuiată Să fie și să vă abată – Adică să Îl părăsiți Pe Domnul nost’ – și să slujiți La dumnezeii care sânt Ai altor neamuri, pe pământ. Să nu se afle printre voi, O rădăcină care-apoi, Otravă, are să vă dea Și cu pelin, de-asemenea.
19 Nimeni, după ce-a auzit Cuvintele ce s-au rostit – Cuvintele ce s-au aflat În legământul încheiat Cu jurământ – să n-aibă gând Ca să se laude, zicând: „Iată, de-acum, voi avea pace, Indiferent de ce voi face, Chiar dacă, să urmez aș vrea, Pornirea din inima mea, Chiar dacă setea o să-mi fie Astâmpărată în beție.”
20 Cel cari, astfel, va cugeta, Iertare nu va căpăta Nicicând, din partea Domnului. Atuncea, gelozia Lui Și cu mânia Sa-nfocată Se vor aprinde dintr-odată, În contra omului acel Și au să cadă, peste el, Toate blestemurile zise, Care în astă carte-s scrise. Domnul va șterge al său nume, În felu-acesta, de pe lume.
21 Din semințiile pe care Poporul Israel le are, Domnu-l va scoate pe acel Care va face-n acest fel. Omul acela – ne-ndoios – Înspre pieire va fi scos, Din mijlocul poporului, Căci vor veni asupra lui, Toate blestemele promise Cari în a legii carte-s scrise.
22 Vârsta de oameni ce-au să vie, Străinii care au să fie Din alte țări veniți la voi, Copiii voștri mai apoi – Văzând numărul bolilor Precum și al urgiilor Cu care Dumnezeu lovește Țara pe cari vi-o dăruiește,
23 Pucioasa, sarea, focul care Se va întinde, ca o mare, Peste întreg acest ținut Încât nu va mai fi văzut Un fir de iarbă să mai crească, Sămânță care să rodească Întocmai cum s-a întâmplat În vremea-n care s-au surpat Sodoma și Gomora care Plătit-au pentru-a lor purtare, Adma apoi și Țeboim Cari nimicite-au fost, cum știm, De către-a Domnului mânie Și de a Lui mare urgie –
24 Popoarele, toți, îngroziți, Vor întreba, nedumeriți: „Oare de ce, Domnu-a făcut, Acestei țări, tot ce-am văzut? Oare de ce, astă mânie? De ce-a vărsat astă urgie?”
25 Răspuns, atunci au să primească Și au ca să se lămurească: „Acest popor a părăsit Pe Domnul și-a nesocotit Cuvântul legământului, Pe care, Dumnezeul lui – Și al părinților ce-i are – L-a încheiat când, cu braț tare – El – din Egipt, l-a scos afară Dându-i în dar, această țară.
26 Poporu-acesta e lovit, Căci el s-a dus și a slujit În urmă, altor dumnezei Și-apoi s-a închinat la ei. Pe-aceia nu i-a cunoscut, Părinții lor nu i-au știut, Iar Domnul, voie, nu le-a dat. Totuși, el nu L-a ascultat.
27 De-aceea, Domnul Și-a aprins Mânia care a cuprins Întreaga țară și-au căzut Blestemele ce s-au trecut În astă carte, peste ea, Pe neamul care-o locuia.
28 Pe oamenii ăstui popor, Domnul i-a smuls din țara lor, În mare grabă, cu mânie Ce răspândea, în jur, urgie. În altă țară, i-a mutat Și-acolo, până azi, au stat.”
29 Lucruri care ascunse sânt, Sunt ale Domnului Cel Sfânt – Căci al nost’ Domn și Dumnezeu Le ține, pentru El, mereu; Iar cele ce-s descoperite Sunt pentru noi, doar, dăruite, Pentru copiii ce-au să vie Pe urma noastră – pe vecie – Spre a-mplini și-a înțelege Cuvântul scris, în astă lege.”