1„Atunci când întâmpla-se-va Să se însoare cineva, Cu o femeie, după care, În față-i, ea – trecere – n-are, Căci omul a descoperit, În ea, ceva nepotrivit Și rușinos, are-nvoire, O carte pentru despărțire Să-i scrie și să i-o aducă Și să o lase să se ducă Din casa lui, unde va vrea.
2Astfel, femeia va putea Ca soțul să și-l părăsească, Iar dacă are să-și găsească Un altul, se va mărita Și-n casa lui, apoi, va sta.
3Dacă și-acest ultim bărbat – Cu care ea s-a măritat – O va urî, are-nvoire, O carte pentru despărțire Să-i scrie și să i-o aducă Și-apoi, s-o lase să se ducă. Dacă bărbatul, bunăoară – Din întâmplare – o să moară,
4Atuncea, primul ei bărbat – Cel de la care a plecat – Nu va putea ca înapoi, Nevastă, să și-o ia apoi, Căci nu-i este îngăduit, Pentru că ea s-a pângărit, Iar acest lucru – vă pot spune – Că nu-i decât o urâciune – Și tot așa, va fi, mereu – Pentru-al tău Domn și Dumnezeu.”
5„Cel care-i proaspăt însurat, La oaste, nu va fi luat. Să nu se pună peste el, Vreo sarcină, ci omu-acel, Un an de zile – negreșit – Va trebui a fi scutit, Din pricina familiei lui. Astfel, în timpul anului, Omul va trebui să știe Să-și veselească-a lui soție.
6Zălog, oprit este oricine, Pietre de râșniță a ține. Îngăduit nu vă e vouă A lua pietrele-amândouă Și nici pe cea care-i aflată Pe râșniță – sus – așezată; Dacă le veți lua, cumva, Luați zălog viața cuiva.
7Când cineva o să-ndrăznească, Pe al său frate, să-l răpească – Deci dacă o să fure el, Un fiu, dintr-ai lui Israel – Pentru ca rob să-l fi făcut Sau pentru ca să-l fi vândut, Omul acela – negreșit – Cu moartea fi-va pedepsit. Să cureți astfel, orice rău, Din mijlocul neamului tău.
8Ia seama bine: te păzește! De rana leprei, te ferește! Să faceți tot ce, sfătuiți, Veți fi de preoții Leviți. Neîncetat, voi să vegheați, Căci trebuie ca să lucrați După poruncile pe care – Azi – vi le dau, la fiecare.
9Să-ți amintești ce ai văzut – Ceea ce Domnul i-a făcut Mariei – când pe drum eram, Căci, din Egipt, tocmai plecam.”
10„Când, cu ceva, are să-ți fie Îndatorat, frate’ tău, ție, Să nu intri în casa lui Ca să îi iei tu, fratelui, Lucrul pe cari l-a zălogit.
11Vei sta afară, liniștit, Iar cel pe cari l-ai ajutat Cu împrumut, ți-l va fi dat. Afară, el are să vie, Ca să îți dea, zălogul, ție.
12Dacă sărac e omu-acel, Tu, cu zălogul de la el, Să nu te culci, cumva, la tine.
13Dă-l înapoi – ia seama bine! – Pân’ la apusul soarelui, Ca să se culce-n haina lui Și să te binecuvânteze, Ca Dumnezeu să-ți însemneze, Drept lucru bun, în fața Lui, Ceea ce-i faci aproapelui.
14Pe cel ce este simbriaș – Fiind sărac și nevoiaș – Să nu-l nedreptățești defel, Oricine-ar fi omul acel – Chiar de, străin, are să-ți fie, Sau chiar de, frate, îți e, ție.
15Pân’ la apusul soarelui, Plată să-i dai, pe munca lui, Căci e sărac și își dorește, Mult, plata pentru cari muncește. Să-i dai deci, plata, căci altfel, La Domnul, o să strige el, În contra ta și vinovat Vei fi atunci, pentru păcat.
16Nu omorâți – să țineți minte! – Pentru copii, pe un părinte. Și nici pentru părinții lor, Nu luați viața pruncilor. Ci să plătească fiecare, După păcatul ce îl are.
17Să nu-i atingi străinului – Și-asemenea orfanului – Vreun drept de-al lor; nici văduvei, Haina, zălog, să nu i-o iei.
18Mereu, să îți aduci aminte, De starea ta de mai ‘nainte: De vremea-n care locuiai La Egipteni și rob erai; De vremea-n care te-a luat Domnul și te-a răscumpărat Din starea-n care-ai fost atunci. De-aceea-ți dau aste porunci. Tu trebuie să le păzești Și ne-ncetat, să le-mplinești.”
19„Când seceri și când vei uita Un snop, pe câmp – în urma ta – Nu te întoarce după el. Rămâne ca snopul acel, Să fie al orfanului, De-asemeni al străinului Și-al văduvei, iar Dumnezeu Va binecuvânta, mereu, Lucrările mâinilor tale, Ce le vei face, pe-a ta cale.
20Măslinii, când îi scuturați, Să nu veniți să adunați Măslinele rămase, iară, În frunza lor, a doua oară. Căci ele – câte-au să rămâie – Privite trebuie să fie Ca parte a orfanului, Precum și a străinului, Și-a văduvei de-asemenea.
21Când, de cules, tu vei avea, Struguri din vie bunăoară, Să nu îi strângi și-adoua oară. Ciorchinii care-au să rămâie, Priviți vor trebui să fie Drept parte a orfanului, Precum și a străinului. De-asemeni, strugurii acei Vor fi și partea văduvei.
22Când în Egipt tu te aflai, Să-ți amintești că rob erai. Deci pentru starea ta de-atunci, Astăzi, îți dau aste porunci. Tu trebuie să le păzești Și ne-ncetat, să le-mplinești.”