1„Acela cari va fi scopit – Sau famenul – este oprit Să intre-n adunarea Lui, Adică-n cea a Domnului.
2Cel cari născut e din curvie, Nu va putea, nici el, să vie În adunarea Domnului – Și nici altul din neamul lui – Chiar dacă e al zecelea.
3Nu va intra, de-asemenea, În adunare, Amonitul; Nu va intra nici Moabitul – Chiar dacă e al zecelea În neamul ce îl va avea. Deci ei opriți vor fi să vie, În adunare, pe vecie,
4Căci ei nu v-au întâmpinat Când, călători, voi v-ați aflat – Când, din Egipt, voi ați ieșit – Așa cum ar fi trebuit, Cu pâine; și nici nu v-au dat, Apă să beți, ci au chemat – Pe preț de-argint, de la Petor – Pe Balaam, al lui Beor, Să vă blesteme – căci ședea Chiar în Mesopotamia.
5Dar Domnul nu l-a ascultat, Pe Balaam, și a schimbat Blestemu-n binecuvântare, Căci v-a iubit, fără-ncetare.
6De starea lor de propășire, Nu căutați să aveți știre.
7Să nu urăști pe Edomit, Căci îți e frate – negreșit – Nici neamul Egiptenilor, Pentru că și al tău popor, Străin, la el, a viețuit.
8De-aceea, este-ngăduit, Ca-n adunarea Domnului, Să intre și copiii lui Care vor fi al treilea ram, Născuți deci, în al treilea neam.”
9„Când, la vrăjmași, cu oaste ieși, Grijă să ai să te ferești, Neîncetat, în drumul tău, De orișicare lucru rău.
10Atunci când întâmpla-se-va Că vei avea pe cineva, La tine, cari s-a arătat, După o noapte, necurat, Prin cine știe ce-ntâmplare, Din tabără, acela are Să iasă-ndată, negreșit. ‘Napoi, nu va mai fi primit
11Decât după ce s-a-nserat Și dacă-n apă s-a scăldat. În tabără, va fi adus, După ce soarele-a apus.
12Să ai, afară, pregătit, Un loc anume, folosit De către cei care vor sta Afară din tabăra ta.
13Dintre unelte, niciodată, Să nu-ți lipsească o lopată. La îndemână-o vei avea, Să poți ca să sapi gropi cu ea; Iar murdăriile ieșite Din trupul tău, acoperite Vor fi, în acest fel, de-ndată – De-aceea-ți trebuie lopată, Ca tu să le acoperești Afar’ din tabără când ești.
14Căci al tău Domn și Dumnezeu, În tabără, va fi mereu, Pentru ca să te ocrotească Și pentru ca să-i dăruiască Pe-ai tăi vrăjmași, în mâna ta. De-aceea, îți va arăta Tabăra, sfântă și curată, Ca să nu vadă, niciodată, Domnul, nimic nepotrivit Și necurat, ca părăsit Să nu fii tu, de Dumnezeu, Ci El, cu voi, să stea mereu.”
15„Pe robul ce l-a părăsit Pe-al său stăpân și a fugit Pentru a sta la tine-apoi, Nu-l da stăpânului, ‘napoi,
16Ci dacă robu-acela vine Și se va așeza la tine, Să-l lași să stea-n mijlocul tău Așa precum e placul său. Într-o cetate, dintre-a tale – Unde el va găsi cu cale – Acolo să îl găzduiești Și nu cumva să-l asuprești.
17Tu să veghezi necontenit, Să nu fie vreun sodomit, Din toți fiii lui Israel. Veghează în același fel, Ca dintre fetele pe care Neamul lui Israel le are, Să nu aveți curve apoi.
18Câștigul unei curve, voi Să nu-l aduceți Domnului Ca să-l lăsați în casa Lui. De-asemenea, nici prețul care E obținut dintr-o vânzare A unui câine, nu-l luați Ca Domnului, apoi, să-l dați. Să nu-i lăsați, stăpânului – Ca din vânzarea câinelui, Cu banii strânși – s-aibă putință De-a-și împlini o juruință. Aste câștiguri, îți pot spune Că nu-s decât o urâciune – Și tot așa vor fi mereu – Pentru-al tău Domn și Dumnezeu.”
19„Atunci când împrumuți, cumva, Pe al tău frate, cu ceva – Argint, merinde, sau altfel De lucruri date – de la el, Dobândă, nu vei fi luat.
20Doar dacă l-ai împrumutat Pe un străin, tu vei putea Cere dobândă ca să-ți dea; Dar de la frate’ tău, prin gând, Să nu îți dea să-i ceri, nicicând, Căci binecuvântat, mereu, Vei fi atunci, de Dumnezeu, În țara care o să-ți fie Dată în stăpânire, ție.”
21„Dacă vei face-o juruință, Lui Dumnezeu, să-ți dai silință Să împlinești, precum ai zis, Tot ceea ce vei fi promis, Căci Dumnezeu – fără-ndoială – O să îți ceară socoteală Și-ajungi apoi, că vinovat Te pomenești, pentru păcat.
22Dar dacă cu bună știință, Nu ai să-I faci vreo juruință, Lui Dumnezeu – căci te ferești – Atuncea, nu păcătuiești.
23De-aceea-ți spun acum: păzește, Tot ce vei spune și-mplinește Mereu, oricare juruință Făcută prin a ta voință, Lui Dumnezeu – când nesilit, De bună voie, ai vorbit!
24Când intri-n via altuia, Să știi că, voie, vei avea, Struguri, din ea, ca să îți iei Și să mănânci, câți ai să vrei. Dar în găleată, nu cumva, Să-ți pui, din via sa, ceva.
25Când intri-n holda altuia, Să știi că, voie, vei avea, Spice, din ea, ca să îți iei Și să mănânci, cât ai să vrei. Dar secera – în holda lui – Să nu-ndrăznești, cumva, s-o pui.”