1Iată că Domnul Dumnezeu – Al cărui slujitor sunt eu – Astă vedenie mi-a dat: Niște lăcuste-am observat, În clipa-n care-a început Otava nouă de-a crescut, După cositu-mpărătesc.
2Lăcustele de cari vorbesc Distrus-au, cu desăvârșire, Iarba, de pe întreaga fire. Când am văzut aceasta, eu Am zis: „O, Dumnezeul meu, Îndură-Te și dă iertare! Cum să stea Iacov în picioare? Când el, așa de slab, se-arată!”
3Atuncea, Domnului – pe dată – Rău I-a părut și S-a căit Și-n felu-acesta a vorbit: „Una ca asta, niciodat’, N-are a se mai fi-ntâmplat.”
4În urmă, Domnul Dumnezeu – Al cărui slujitor sunt eu – Astă vedenie mi-a dat, În care eu am observat Precum că El vestea, prin foc, Pedeapsa pentru acest loc. Focul a prins să ardă tare, Mâncând Adâncu-acela mare, Iar flăcările-au apucat, Și din câmpie de-au mușcat.
5Când am văzut aceasta, eu Am zis: „O, Dumnezeul meu, Oprește-Te și dă iertare! Cum să stea Iacov în picioare? Când el, așa de slab, se-arată!”
6Atuncea, Domnului, pe dată, Rău I-a părut și S-a căit Și-n felu-acesta, a vorbit: „Una ca asta, niciodat’, N-are a se mai fi-ntâmplat.”
7Apoi iar, Domnul Dumnezeu – Al cărui slujitor sunt eu – Altă vedenie mi-a dat. Atuncea, eu am observat Că Domnul pe un zid șezuse Și-o cumpănă, în mâini, avuse.
8Domnul mi-a zis: „Amos! Ce crezi Că am în mână Eu? Ce vezi? „O cumpănă văd” – am zis eu. „Așa e! În poporul Meu, Pun cumpăna” – îmi spuse El – „Căci nu-l mai iert, pe Israel.
9‘Nălțimile ce se arată Drept ale lui Isac, pe dată, La pustiesc și – ia aminte – Toate locașurile sfinte Pe cari le are Israel, N-am să le cruț, în nici un fel, Căci le dărâm. Le voi strica Și sabia voi ridica Asupra casei cea în care, Ieroboam este mai mare.”
10Atunci, Amația – acel Cari preot fost-a în Betel – Către Ieroboam – aflat Pe scaunul de împărat În Israel – soli a trimis Prin cari în acest fel a zis: „Iată că Amos se vădește Că împotrivă-ți uneltește, Iar țara Israelului Nu suferă cuvântul lui!
11Ascultă ceea ce a zis: „Ieroboam va fi ucis Cu sabia, iar Israel Ajunge rob. Dus va fi el, În altă țară, ce se-arată A fi foarte îndepărtată!”
12Apoi, Amația s-a dus Până la Amos și i-a spus: „Hai, văzătorule! Ne lasă! Du-te la a lui Iuda casă! Du-te dar, ca să prorocești Și pâine-acolo, să găsești!
13Însă aicea – la Betel – Să nu mai prorocești, defel, Căci e un sfânt locaș pe care Cel ce e împărat îl are Și-un templu e – precum se știe – Pentru întreaga-mpărăție!”
14Amos răspunse-atunci, pe loc: „Află că eu nu sunt proroc Și nici fiu al prorocilor. Iată, sunt numai un păstor, Iar altă muncă, pentru mine, Mai e culesul de smochine, Smochine care s-au făcut În al Egiptului ținut.
15Dar, de la turma mea de oi, M-a luat Domnul, iar apoi, Să prorocesc, M-a trimis El, Poporului lui Israel, Zicându-mi: „Du-te și vorbește! Poporului, îi prorocește!”
16Ascultă dar, Cuvântul Lui! Ascultă spusa Domnului Tu, care-mi spui: „Să nu vorbești! Nimic să nu le prorocești, Lui Israel și lui Isac!” Tu, cel care îmi spui să tac,
17Ascultă-al Domnului cuvânt! Ascultă ce a zis Cel Sfânt! „Nevasta are să-ți curvească. Sabia are să-ți lovească Copiii, iar a ta câmpie – Ogorul tău – are să fie Dat altora, căci – negreșit – Cu frânghia va fi-mpărțit, Cu funia de măsurat! Într-un pământ sterp, necurat, Tu vei muri, iar Israel, Rob, va ajunge a fi el, Departe de al său ținut, De țara-n care a șezut!”