Amos 4
1 „Juncane din Basan, luați Seama acum și ascultați – Pe muntele Samariei – Acest cuvânt, căci pe toți cei Ce sunt săraci îi asupriți, Pe cei în lipsă îi zdrobiți, Iar soților voști’ le-ați cerut Și-ați zis: „Dați-ne de băut!”
2 Pe-a Lui sfințenie, a jurat Domnul și-astfel a cuvântat: „Iată, vin zile, pentru voi, Când cu cârlige, prinse-apoi Veți fi. Cu undiți de pescari, Prinse-au să fie-acelea cari Se vor vădi o rămășiță Scăpată din a voastră viță.”
3 „Când prin spărturi o să ieșiți, Drept înainte-o să fugiți Și la Harmon, în urmă, voi Ajungeți lepădate-apoi” – Spusese Domnul. „Spre Betel
4 Să vă-ndreptați și-n locu-acel, Degrabă să păcătuiți! Și spre Ghilgal să vă zoriți Ca și mai mult, acolo, voi, Păcatul să-l sporiți apoi! Aduceți jertfe dimineața, Când zorile-și arată fața, Iar tot la trei zile apoi, Aduceți zeciuială voi!
5 Faceți să fumege, de-ndat’, Jertfele cari, cu aluat Făcute sunt și au menire De jertfe pentru mulțumire! Trâmbițe-n mâini să vă luați, Cu ele ca să trâmbițați! Vestiți-vă voi, fiecare, Ce daruri dați pentru mâncare, Precum și cele ce se-adună, Date fiind de voie bună! Vestiți ce daruri sunt făcute Și faceți-le cunoscute! Deci voi, fii ai lui Israel, Să faceți dar, în așa fel, Precum vă place, tot mereu!” – Spusese Domnul Dumnezeu.
6 „Iată, și Eu, din partea Mea, La voi trimis-am foametea. Peste cetăți ea a căzut. Lipsă de pâine ați avut, Însă la Mine, înapoi, Tot n-ați vrut să vă-ntoarceți voi!”
7 N-am vrut nici ploaie să vă dau, Când încă trei luni mai erau Până porneați la secerat. Peste-o cetate, ploi, am dat, Dar peste alta, am făcut, Un strop ca să nu fi căzut. Peste-un ogor, ploaie, am dat, Iar peste altul n-a plouat.
8 Două sau trei cetăți n-aveau Apă să bea și se duceau La alta, care a avut Mai multă apă de băut. Degeaba, căci n-au izbutit, Setea, să își fi potolit. Însă la Mine, înapoi, Tot n-ați vrut să vă-ntoarceți voi!”
9 Rugină-n grâu am răspândit Și cu tăciune l-am lovit. Grădinile ce le-ați avut, Viile care v-au crescut Mândre și mari, ai voști’ smochini Și-asemenea ai voști’ măslini Ajuns-au – deseori – să cadă, Lăcustelor lacome, pradă. Cu toate-acestea însă voi, Nu v-ați întors la Mine-apoi!”
10 Ca și-n Egipt, ciumă-am trimis Asupră-vă și i-am ucis Pe-ai voști’ tineri, cu sabia; Caii, am pus, să vi se ia. Făcut-am de vi s-a suit, În nări, duhoarea ce-a ieșit Din tabăra unde erați Toți, laolaltă adunați. Cu toate-acestea însă voi Nu v-ați întors la Mine-apoi.”
11 „Ca pe Sodoma, v-am lovit; Ca pe Gomora, v-am zdrobit; Tăciune scos din foc erați, Dar n-ați voit să M-ascultați, Să vă întoarceți înapoi Și să veniți la Mine-apoi.”
12 „Tocmai de-aceea, Israel, Să știi că am să-ți fac la fel Și-atuncea să te pregătești, Pe Dumnezeu, să-L întâlnești!
13 Iată că El a întocmit Munții și-apoi a rânduit Vânturi. El spune, omului, Până și gândurile lui. Zorii, în beznă îi preface Și umblă – după cum Îi place – Pe înălțimile pe care Fața pământului le are. Numele Lui este, mereu, Al oștii Domn și Dumnezeu.”