1Seamă luați la ăst cuvânt, Pe care l-a rostit Cel Sfânt, Contra copiilor pe care Neamul lui Israel îi are, Cari, de la Egipteni, din țară, De Domnul, fost-au scoși afară!
2„Dintre popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ, Iată, pe voi Eu v-am ales. Pentru că astfel v-am cules Și pentru că Eu am văzut Ce multe rele ați făcut, Am să vă pedepsesc acum.
3Pornesc doi oameni pe un drum, Fără să se fi învoit?
4Leu-n pădure a răcnit, Dacă el, pradă, n-a avut? Puiul de leu care-a șezut, În vizuină, a zbierat, Dacă nimic n-a înhățat?
5Pasărea cade pe pământ, În laț, atuncea când nu sânt Întinse curse? Se ridică Lațul în sus, până nu pică Ceva în el? Sună – cumva –
6Într-o cetate, cineva, Cu trâmbița, făr’ a speria Poporul ce se află-n ea? Sau în cetate, peste fire, Se lasă vreo nenorocire Pe care să n-o fi făcut Domnul și să n-o fi știut?
7Nu, nu, căci Domnul Dumnezeu Taina-Și descoperă mereu, În fața celor ce-L slujesc Și cari proroci se dovedesc. Nimic nu face, până când Nu spune ce are de gând.
8Leul răcnește: cine, oare, Nu va fi prins de-o spaimă mare? Când Domnul Dumnezeu vorbește, Cine, atunci, nu prorocește?”
9Pe-acoperișuri vă urcați – Sus – pe palate și strigați! De pe ale Asdodului, Precum și-ale Egiptului Case, strigați zicând: „Veniți Degrabă, ca să vă suiți Pe muntele Samariei, Ca să vedeți, în sânul ei, O mare neorânduială Și asupriri, fără-ndoială!
10În tot ce fac se dovedește, Neprihănirea că lipsește. Comori adună în palate, Prin silnicie câștigate Și prin răpire, tot mereu.”
11De-aceea, Domnul Dumnezeu A zis: „Vrăjmașul se arată, Iar țara fi-va-mpresurată. Asupra ei va tăbărî, Tăria îi va doborî Și jefuite vor fi toate Palatele în ea aflate!”
12Domnul, apoi, a cuvântat: „Precum păstorul a scăpat – Din gura leului venit La turmă, după jefuit – Două bucăți dintr-un picior Sau doar vârful urechilor, La fel e cu fiii pe care Neamul lui Israel îi are, Aflați în al Samarie Ținut, căci au să scape ei, Pe un covor ce e luat De la Damasc, ori pe vreun pat!
13Lucrul acesta-l ascultați Și la el, seamă, să luați, Spunându-l casei ‘ceea care Din al lui Iacov ram răsare!” – A zis Acela cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, Șezând în fruntea tuturor, Drept Dumnezeu al oștilor.
14„Când pedepsesc pe Israel, Și-altarele de la Betel Le pedepsesc. Coarnele lor – Cele ale altarelor – Atuncea fi-vor sfărâmate Și la pământ – jos – aruncate,
15Iar casele ce-au fost zidite Spre a fi vara folosite, Le nimicesc. De-asemenea – Atunci – zdrobite vor cădea Și casele de locuit, Cari pentru iarnă s-au zidit. Palatele ce-s construite Din fildeș, fi-vor nimicite. Și casele – se va vedea – În vremea ‘ceea, vor cădea. Așa va fi căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”