Acts 8— BIV2014

¹Saul, cu cei ce-avură-n plan Ca să-l ucidă pe Ștefan, Se învoise, negreșit. Din ziua ‘ceea, s-a pornit Prigoană, în Ierusalim, Contra Bisericii. Găsim, Astfel, pe credincioși, fugiți Și, prin Iudeea, risipiți, Precum și prin Samaria. Prigoanei – care bântuia Ierusalimu-n acel ceas – Apostolii, doar, au rămas,

²Să-i facă față. Mai erau Și-alți oameni, care se temeau, De Dumnezeu. Ei l-au luat, Pe Ștefan, și l-au îngropat Cu jale și cu tânguire.

³Saul, cu împuternicire De la cei mari, prăpăd făcea, Printre creștini. El pătrundea, În ale lor case, luând – Cu sila – și întemnițând, Atât bărbați, cât și femei.

⁴În acest timp, creștini-acei Care, prin jur, s-au risipit, Cuvântu-au propovăduit.

⁵Printre Samariteni, s-a dus Filip, vorbind despre Iisus.

⁶Noroadele-au luat aminte, Atunci, la ale lui cuvinte, Pentru că ele au văzut, Ce semne, Filip a făcut.

⁷Din îndrăciți, duhuri ieșeau, Înspăimântate, și țipau; Șchiopi și ologi nenorociți, Au fost, atunci, tămăduiți,

⁸Iar acel timp a fost să fie Un timp de mare bucurie, Pentru cetate. Locuia,

⁹Acolo, în Samaria, Un om cari, Simon, s-a numit. Întreg norodul a uimit, Cu vrăjile ce le făcea. Om însemnat, el se credea,

¹⁰Pentru că toți, cu mic cu mare, Îl ascultau, dându-i crezare Și-l lăudau, zicând mereu: „Aceasta-i a lui Dumnezeu Putere, ce se cheamă „mare”, Cum bine vede fiecare.”

¹¹Și astfel, cu luare-aminte, Norodul, ale lui cuvinte, Le asculta, fiind uimit, De câte vrăji, a săvârșit.

¹²Însă, când Filip a intrat, La ei și când a cuvântat, De Evanghelia Domnului Și despre cea a Numelui Cel Sfânt al lui Hristos Iisus, Samaritenii, toți, s-au dus La el, și fost-au botezați, Atât femei, cât și bărbați.

¹³Când aste lucruri a văzut, Chiar Simon însuși a crezut, Iar după ce-a fost botezat, Mereu, pe Filip, l-a urmat, Uimit de cele petrecute, De semnele ce-au fost făcute.

¹⁴Apostolii, care – cum știm – Rămaseră-n Ierusalim, Când veștile le-au auzit – Cum că-n Samaria, primit Este al Domnului Cuvânt – Găsiră că potriviți sânt, Să meargă, în acel ținut, Ioan și Petru. Au făcut,

¹⁵Întocmai, cum au cugetat; Cei doi au mers și s-au rugat, Pe al Samariei pământ, Ca să primească Duhul Sfânt

¹⁶Toți cei care l-au ascultat, Pe Filip, și au căpătat Botezul – precum el le-a spus – În Sfântul Nume-al lui Iisus – Căci Duhul Sfânt nu fuse dat.

¹⁷Ioan și Petru s-au rugat, Punând mâinile peste ei, Duh Sfânt primind oameni-acei.

¹⁸Când a văzut că tuturor, Doar prin punerea mâinilor Apostolilor, le e dat Duhul Cel Sfânt, a alergat Simon, la ei, și le-a adus Bani, ca să-i cumpere, și-a spus:

¹⁹„Iată ce vreau eu, a vă cere: Să-mi dăruiți astă putere, Să pot, când mâinile-mi așez Pe cineva, să-l înzestrez Cu Duhul Sfânt.” Petru-a privit

²⁰La el și, aspru, i-a vorbit: „Ce mârșav gând, ție îți vine?! Să piară banii tăi, cu tine, Pentru că astfel tu gândești, Că poți, cu bani, să dobândești Darul lui Dumnezeu! Dar vai!

²¹Nici parte și nici sorți nu ai, În toate-aceste trebi, vreodată, Căci inima nu ți-e curată, În fața Domnului. Îți spun

²²Care e lucrul cel mai bun, Ce poți ca să-l înfăptuiești: Degrabă, să te pocăiești Și să te rogi, lui Dumnezeu, Să-ți ierte-acum păcatul greu, Să-ți ierte gândul necurat! – De-i cu putință de iertat.

²³Căci bine văd, că ești umplut, De fiere-amară și, ținut – De făr’delegi – înlănțuit.”

²⁴În urmă, Simon a vorbit: „Eu cred că este mult mai bine Să vă rugați voi, pentru mine, Lui Dumnezeu, ca nu cumva Să mi se-ntâmple-apoi, ceva, Din cele ce mi-ați pomenit.”

²⁵Sfârșind de propovăduit Cuvântul Domnului, cei doi Apostoli, s-au întors, apoi, Către Ierusalim, vestind Iar Evanghelia, și vorbind, Mereu, Samaritenilor În satele din drumul lor.

²⁶În zbor, un înger a venit, La Filip și i-a poruncit: „De drum, acum, te pregătește Și-apoi, spre miazăzi, pornește! Către Ierusalim te duci, Și calea ‘ceea s-o apuci, De către Gaza. Acel drum, Să știi, că e pustiu, acum.”

²⁷Filip, pe dată, s-a sculat – Cum i s-a spus – și a plecat. Pe drum, un famen, a găsit – Un Etiopian – venit De la Ierusalim, căci el Fusese în orașu-acel, Să se închine, precum cere Al său crez. El avea putere, La-mpărăteasa ce domnea, Atunci, în Etiopia, Care, Candace, s-a numit.

²⁸Șezând în car, el a citit A lui Isaia prorocie.

²⁹Atunci, s-a potrivit să fie Filip, în urma lui, pe drum. Duhul îi zise: „Fugi, acum,

³⁰Să îl ajungi!” El a fugit Și imediat l-a auzit Pe famenul ce-n car ședea, Că, pe Isaia, îl citea. Filip i-a zis: „Te-ai dumirit? Oare, din ceea ce-ai citit, Ceva, ceva, ai priceput?”

³¹„Dar cum crezi că aș fi putut Să înțeleg așa ceva, Când nu mă-ndrumă cineva?” Apoi, pe Filip, l-a rugat Să urce-n car. El s-a urcat,

³²Iar textul ce s-a potrivit Că din Scripturi a fost citit, Spunea așa: „El a fost dus Și la tăiere-a fost adus, Asemeni unei oi; un miel, Fără de glas, fusese El, În fața celui care tunde. N-a deschis gura a răspunde,

³³Iar în smerenia-I arătată Și judecata-I fu luată. Dar cine o să fie-n stare, Ca să îi zugrăvească, oare, Pe cei din timpul Lui? Căci iată Cum viața Sa a fost luată, De pe pământ.” Famenu-a zis:

³⁴„Dar, despre cine o fi scris, Prorocu-n astă prorocie? Despre el oare, sau să fie

³⁵Un altul?” Filip a luat Cuvântul și i-a explicat Acea Scriptură. A pornit Din acel text și i-a vestit, Îndată, pe Hristos Iisus.

³⁶Apă găsind, Famenu-a spus: „Cum pot fi oare-mpiedicat, A fi, acuma, botezat, Când iată, apă, am găsit?”

³⁷Atuncea, Filip i-a vorbit: „Din toată inima, de crezi, Sigur că poți, să te botezi.”

³⁸Opriră carul, iar apoi, Intrară-n apă amândoi Și famenul fu botezat.

³⁹Filip a fost, apoi, luat De Duhul, și a dispărut, Iar acel famen și-a văzut, Cu bucurie, de-al său drum.

⁴⁰Filip ajuns era, de-acum, Pe la Azot. Apoi, s-a dus Către Cezaria, și-a spus, În a sa cale, tuturor Noroadelor cetăților, Despre Hristos, necontenit, Și, Evanghelia, a vestit.