Acts 9— BIV2014

¹Saul sufla amenințare Și moarte, peste fiecare Din ucenicii Domnului.

²El a cerut, preotului Cel mare, sprijin și-ntărire, Scrisori de împuternicire Spre sinagogile aflate, Atuncea, la Damasc, ca toate Să îl ajute, să-i găsească Și-apoi să îi înlănțuiască, De câte ori e cu putință, Pe cei ce umblă în credință – Atât femei, cât și bărbați – Și să-i trimită-apoi legați, Către Ierusalim. Astfel,

³Saul porni la drum. Când el, Lângă Damasc, a poposit, În jurul său a strălucit, Puternic, o lumină, care Venea din ceruri. Speriat tare,

⁴El, la pământ, s-a prăbușit Și-apoi, un glas, a auzit: „Saul, de ce Mă prigonești?”

⁵„Doamne, îmi spune, cine ești?”, Întrebă Saul. Domnu-a spus: „Cel prigonit sunt Eu, Iisus. S-arunci piciorul, înapoi – Într-un țepuș – ți-e greu.” Apoi,

⁶Plin de fiori și-nspăimântat, Saul, pe Domnul, L-a-ntrebat: „Doamne, ce vrei să fac, acum?” „Te scoală, pleacă iar, la drum, Și intră în cetatea ‘ceea” – Îi zise El. „După aceea, Afla-vei, ce ai de făcut.”

⁷Nimica, însă, n-au văzut Acei care l-au însoțit, Pe Saul. Ei au auzit, Vorbele spuse, de-acel glas, Și-nmărmuriți, toți, au rămas.

⁸Saul, de jos, s-a ridicat Și a privit înspăimântat, În jur. Cu toate că-și ținea Ochii deschiși, el nu vedea. Însoțitorii îl luară, Atunci, de mâini, și-l ajutară S-ajungă în Damasc. A stat,

⁹Trei zile-așa. Nici n-a mâncat În acest timp, nici n-a băut, Și nici vedere n-a avut.

¹⁰Un ucenic al Domnului, Se-afla-n Damasc. Numele lui Fusese Anania. El Avu un vis, în timpu-acel, Prin care Domnul i-a vorbit.

¹¹„Te duci, îndată, negreșit, Pe ulița cetății, care Se cheamă „Dreaptă”, unde-și are Iuda, sălașul; iar la el, Saul din Tars e. Omu-acel

¹²Se roagă-acum, căci a avut, Un vis, în care, a văzut Că Anania a intrat Și mâinile și-a așezat Asupra lui, iar el, apoi, Primit-a văzul, înapoi.”

¹³„Doamne, mult rău a făptuit Omul acesta” – a-ndrăznit A spune Anania. „Știm Că sfinții din Ierusalim Multe-au avut de îndurat, Din partea lui, și-am mai aflat

¹⁴Cum că, aici, este venit, Fiind, de preoți, întărit Ca să lucreze, fără teamă, Legând pe toți cei care cheamă Numele Tău.” Domnul i-a spus:

¹⁵„Fă ce ți-am zis, căci l-am adus Să-Mi fie vas. L-am ales Eu, Să ducă-apoi, Numele Meu, În fața împăraților, Precum și a Neamurilor. De-asemeni, îl va duce el, Și fiilor lui Israel.

¹⁶Am să-i arăt, pentru-al Meu Nume, Ce trebuie-a-ndura, în lume.”

¹⁷Când Ananie-a auzit Aceste vorbe, a pornit, De-ndată, unde-a fost trimis. Intrând în casă, el a zis, După ce mâinile și-a pus, Pe Saul: „Azi, Domnul Iisus, Cel care ți S-a arătat, Pe drum – când tu te-ai îndreptat Încoace – m-a trimis, pe mine, Să îmi pun mâna, peste tine Să-ți capeți văzul înapoi Și să primești Duh Sfânt apoi.”

¹⁸Din ochi, îndată, i-au căzut Un fel de solzi, și a văzut Din nou. Apoi, s-a ridicat, De jos, și fost-a botezat.

¹⁹După aceea, a primit Mâncare și s-a întărit. Câteva zile, a mai stat El, la Damasc, înconjurat De ucenici. Plecă apoi,

²⁰Și – plin de simțăminte noi – În sinagogi, el a vestit, La toți, și-a propovăduit Despre Iisus, spunând mereu, Că Îi e Fiu, lui Dumnezeu.

²¹Toți cei care îl ascultau, Plini de uimire, se-ntrebau: „Nu-i el, cel ce-n Ierusalim Făcea prăpăd, așa cum știm, În rândul celor ce-au chemat Numele-Acesta? N-a cătat – Aici, la noi – să-i ia legați Pe toți – femei, copii, bărbați – Învinuiți de crezul lor, Și să-i predea preoților?”

²²Saul, mereu, se întărea Și, de rușine, îi făcea, Pe ai Damascului Iudei, Căci dovedise – printre ei – Cum că Iisus Cel răstignit Este Hristosul, negreșit.

²³N-a trecut mult timp, după care, Iudei-au vrut să îl omoare;

²⁴Însă, de astă uneltire, Lui Saul, i s-a dat de știre. Spre-a-l prinde, paznici se aflau, La porți și, ne-ncetat, vegheau Noapte și zi. Însă, odată,

²⁵Fiind o noapte-ntunecată, Toți ucenicii au venit, O coșniță au pregătit, Și-apoi, prin zid, jos, l-au lăsat. Saul a fost, astfel, salvat

²⁶Și, la Ierusalim, plecă. Ajuns acolo, încercă, Pe lângă ucenici, să stea. Dar fiecare se temea, De el, căci nimeni n-a crezut, Că ucenic, s-ar fi făcut.

²⁷Atunci, Barnaba l-a luat, Cu el și l-a înfățișat Apostolilor, de le-a spus Cum la-ntâlnit el, pe Iisus, Cum Domnul Însuși i-a vorbit, Și cum a propovăduit Saul, apoi, cu îndrăzneală, Chiar în Damasc, fără sfială, În Sfântul Nume-al lui Iisus.

²⁸De-atunci, Saul mereu s-a dus Cu-apostolii, și îl găsim, Cu ei stând, la Ierusalim,

²⁹Vestind Numele Domnului. Astfel, printre dușmanii lui, Și mulți Evrei se numărau, Din cei ce greaca o vorbeau. Ei, să-l omoare-au încercat,

³⁰Însă, când frații au aflat Lucrul acesta, îl luară Și, spre Cezaria, plecară. Acolo, nu au zăbovit, Ci către Tars, ei l-au pornit.

³¹Biserica se bucura, Căci pace, peste tot, era: Liniștea se-ntindea-n Iudeea, Samaria și Galileea. Biserica, astfel, creștea Și, sufletește, se-ntărea, Umblând în frica Domnului. Cu ajutorul Duhului Cel Sfânt, în număr, se sporise, Căci, în scurt timp, se înmulțise.

³²În ăst timp, Petru dus era Și pe la sfinți cutreiera. S-a pogorât și pe la cei Din Lidia, găsind la ei

³³Un biet olog, care avea Opt ani, de când, în pat, zăcea. Enea, era omul, numit.

³⁴Atuncea, când l-a întâlnit, Petru privindu-l țintă-a spus: „Enea, acum, Hristos Iisus Te vindecă, de a ta boală! Lasă-ți dar patul, și te scoală!” Enea, pe loc, s-a ridicat, Își strânse patul și-a umblat.

³⁵Locuitorii Lidiei, Precum și cei ai Saronei, Când au văzut ce s-a-ntâmplat – Cum omul fost-a vindecat, După ce, ani, bolise greu – Se-ntoarseră, la Dumnezeu.

³⁶La Iope-n acel timp ședea O uceniță. Se numea Tabita – Dorca i se spune, În tălmăcire. Fapte bune Și milostenii, a făcut.

³⁷Tocmai atuncea, a căzut Bolnavă greu și a murit. Au plâns-o toți, iar la sfârșit, A fost scăldată și-apoi dusă Și, sus, într-o odaie, pusă.

³⁸Pentru că Iope se găsea Aproape – lângă Lidia – Toți ucenicii s-au gândit, Atuncea când au auzit Că Petru-acolo se găsește, Ca iute să îi dea de veste, De ceea ce s-a întâmplat. Grabnic, doi oameni au plecat, La el, ca să îl roage-apoi: „Nu pregeta, să vii la noi!”

³⁹Petru, spre Iope, a pornit, Iar când – acolo – a sosit, De văduve, fu-nconjurat, Care, plângând, i-au arătat Ce haine și cămăși făcea Dorca, pe vremea când trăia.

⁴⁰Petru ceru a fi lăsat Singur; apoi, a-ngenunchiat, Ca să se roage, Domnului. Sfârșind, s-a-ntors și, trupului, I-a poruncit, cu îndrăzneală: „Tabita, chiar acum, te scoală!”

⁴¹Petru, de mână, a luat-o Și-apoi, în sus, a ridicat-o. Pe sfinți și văduve-a chemat, Iar când aceștia au intrat, În odăiță, au văzut Minunea care s-a făcut. Petru, pe Dorca, a luat-o Și-n grija lor, a-ncredințat-o.

⁴²Minunea care-a fost făcută, Ajunse a fi cunoscută De cei ce-n Iope locuiau, Și mulți, la Domnul, se-ntorceau.

⁴³Iar după cele întâmplate, Petru rămase, în cetate, Mai multe zile, găzduit De-un tăbăcar, Simon numit.