1Împărăteasa cea pe care Ținutul Seba-n frunte-o are, De Solomon a auzit, Pentru că zvonul s-a lățit Despre înțelepciunea lui Și despre slava Domnului. La Solomon, ea a venit, Căci, să încerce, a voit, De-s drepte vorbele acele, Prin întrebări multe și grele. Un mare-alai o însoțise Când la Ierusalim venise. De-asemenea o însoțeau Cămilele care duceau Aur și multe nestemate, Și mirodenii minunate. La Solomon, toate, le-a dus, Spunându-i tot ce-avea de spus;
2Iar Solomon, răspuns, i-a dat La tot ceea ce l-a-ntrebat. Nimic, cu înțeles ascuns, Nu a rămas fără răspuns.
3Împărăteasa înțelese Că Solomon, în el, strânsese Atât de multă-nțelepciune, Cât nimeni nu putea s-adune. De-asemenea, ea a văzut Ce casă el a mai făcut;
4Văzut-a ce bucate are Puse pe masa lui cea mare, Văzut-a slujitorii lui, Paharnici-mpăratului Și hainele ce le-au avut. Împărăteasa a văzut Și treptele cele pe care, Casa lui Dumnezeu le are.
5Uimită, ea a cuvântat: „Văd că era adevărat Tot ceea ce am auzit, Pe seama ta că s-a vorbit, Despre-ale tale fapte bune Și despre-a ta înțelepciune.
6Până acuma, nu credeam Cuvintele ce le-auzeam Pe seama ta, dar am venit Eu însumi și m-am dumirit Că veștile de mine-aflate, Nu mi-au spus nici pe jumătate Ce fel de lucruri ai făcut. Căci după cum eu am văzut, Pot liniștită-acum a spune Că ai mai multă-nțelepciune Și ai mai multă propășire, Decât e zvonul, peste fire, Cari despre tine s-a iscat.
7Ferice zic dar, necurmat, De oamenii pe care-i ai Și peste cari, împărat, stai! Ferice slujitorilor, Ferice-apoi zic, tuturor Cari, lângă tine, pot a sta, S-asculte-nțelepciunea ta!
8Deci binecuvântat, mereu, Să fie Domnul, Dumnezeu, Care de tine S-a-ndurat Punându-te drept împărat Pe scaunul lui Israel – Popor care-i iubit de El – Să-l cârmuiești cu scumpătate Și să îl judeci cu dreptate.”
9Mult aur, ea – apoi – i-a dat, Lui Solomon. S-au numărat Talanții ce-l alcătuiau Și-o sută douăzeci erau. I-a mai dat pietre nestemate Și mirodenii minunate, Precum nu s-au mai pomenit. Nicicând de-atunci, n-au mai venit Atât de multe-n Israel, Așa precum primise el.
10Apoi, oamenii cei pe care, Hiram – în slujba sa – îi are, Și cu cei care s-au vădit Pe Solomon că l-au slujit, Cu aur din Ofir veneau. Lemn scump de-asemeni aduceau, Precum și pietre nestemate Care erau nenumărate.
11Din lemnul cel mirositor, Prin iscusința mâinilor De meșteri, s-au făcut apoi, Harfe și alăute noi Și scări la Casa Domnului Și la a împăratului. Atâta lemn mirositor – În al lui Israel popor – Nicicând nu s-a mai pomenit, Și nici de-atunci n-a mai venit.
12Crăiasa Sebei a plecat, Iar Solomon, în dar, i-a dat Tot ceea ce-și dorise ea. Apoi, i-a dat de-asemenea Și pe deasupra, daruri mari Ce-s vrednice de unul cari E împărat, cum numai el, Se mai aflase-n Israel. Astfel, crăiasa a primit Mai mult decât a dăruit Ea însăși, împăratului, Când a venit în țara lui. Spre casă-n urmă, a plecat Și-n țara ei s-a înturnat.
13La șase sute șaizeci’șase Talanți – pe an – se numărase Tot aurul care-i venea Lui Solomon, făr’ a ținea
14La socoteală pe cel care El îl scotea, fără-ncetare, De la neguțătorii cari Mici se vădeau sau erau mari, Și din negoțul ce-l făcea Cu marfa care îi venea De la-mpărații cei pe care Arabia în frunte-i are, Sau de la cei care luară Dregătoriile din țară.
15Apoi, din aurul bătut, El, multe scuturi, a făcut. Acestea-n număr se vădeau La două sute că erau. Tot aurul ce s-a cerut Pentru-a se făuri un scut – Aur, în sicli, socotit – La șase sute, s-a vădit.
16Și alte scuturi s-au turnat, Cari tot din aur s-a lucrat. Trei sute, ele s-au vădit, Iar sicli ce s-au folosit, La trei sute, s-au numărat. El, scuturile, le-a luat Și într-o casă-apoi le-a pus. Casa în care le-a adus, Era o casă însemnată, „Pădurea din Liban”, chemată.
17Un mare scaun de domnie, A poruncit, apoi, să fie – Numai din fildeș – întocmit, Pe care l-a acoperit Cu aurul cel mai curat.
18În urmă, s-au mai așezat – În față – șase trepte care Duceau spre scaunul cel mare. ‘Nainte-i, jilțul a avut, Pentru picioare, așternut Care a trebuit turnat Numai din aurul curat. Două rezemători erau Care, pe margini, îi ședeau, Iar lângă ele, așezați, Erau doi lei, frumos sculptați.
19Pe cele șase trepte care, În față, scaunul le are, Tot câte doi lei se aflau, Căci doisprezece se vădeau. Așa ceva nu s-a văzut Și nicicând nu s-a mai făcut, Oricât de mare-a fost să fie, În urmă, o împărăție.
20Ale lui Solomon pahare, De aur, fost-au fiecare. Vasele ce le-a folosit În casa care s-a numit „Pădure a Libanului”, Din aur sunt. În vremea lui, Deși argint mult se găsea, El, fără preț, se dovedea. Astfel, nimic nu s-a văzut Că este din argint făcut.
21Căci Solomon pe mare-avea Corăbii multe și făcea Negoț cu Tarsisul. Cu ele, Erau corăbiile-acele Pe cari Hiram le cârmuia Prin slujitorii ce-i avea. Din Tars – precum s-au învoit – Mereu, corăbii au venit, O dată la trei ani. În ele, Purtau corăbiile-acele, Aur și mult argint curat. Fildeș, apoi, au mai purtat, Multe maimuțe, după care Păuni, în număr foarte mare.
22În felu-acesta s-a văzut Că Solomon i-a întrecut Pe toți cei care-au fost aflați, În alte țări, ca împărați. El i-a-ntrecut – se poate spune – În bogății și-nțelepciune.
23Orice-mpărat, mult, își dorea, Pe Solomon, de a-l vedea, S-asculte-nțelepciunea lui, Dată din partea Domnului.
24Iar fiecare, când venea, Câte un dar îi aducea. Lucruri din aur, a primit Sau din argint. A dobândit Și haine măiestrit lucrate Și mirodenii minunate; Cai și catâri i s-au mai dat Și multe arme-a căpătat. Astfel de daruri, a primit An după an, necontenit.
25În slujbă, Solomon avuse Mulți călăreți și care, puse. La doisprezece mii erau Toți călăreții ce-l slujeau. Apoi, cetăți, a construit, Pe care el le-a folosit Drept adăpost al carelor, Precum și-al călăreților. La patru mii s-au dovedit Ieslele ce le-au folosit Toți caii împăratului, Care trăgeau carele lui.
26Împărățiile aflate Chiar lângă Râu, au fost luate De Solomon în stăpânire. El cârmuia întreaga fire, Pân’ la hotarul cel pe care Neamul de Filisteni îl are Și până la acel ținut Pe cari Egiptul l-a avut.
27Sub a lui Solomon domnie, Argintu-ajunse ca să fie Obișnuit, căci îl găsim Ca pietrele-n Ierusalim, Iar cedri-atât de mulți erau, Precum smochinii se vădeau În a Egiptului câmpie.
28Apoi, întreaga herghelie Cari Solomon o stăpânise, Doar din Egipt o dobândise, Sau de prin țările pe care Israelul, în jur, la are.
29Dar faptele ce-au fost făcute De Solomon, nu sunt trecute În Cărțile prorocului Natan, în cărțile celui Cari se chemase Ahia Și care-n Silo locuia, Precum și-n cartea ce o scrise Prorocul Iedo, când vorbise Despre Ieroboam, cel care, Părinte, pe Nebat, îl are?
30Patru decenii fost-a el, Drept împărat, în Israel, Și la Ierusalim a stat.
31Când a murit, l-au îngropat Chiar în cetatea cea pe care David, al său părinte-o are. În urma lui, s-a ridicat Al său fiu, Roboam chemat. El este cel care-a venit Și în al său loc a domnit.