1În urmă, Roboam s-a dus Pân’ la Sihem unde-a fost pus Mare-mpărat, în Israel.
2Când vestea a ajuns la el, Ieroboam – acela care Drept tată, pe Nebat, îl are – Era tot în Egipt aflat, Unde scăpare a cătat, De furia lui Solomon, Sub aripa lui Faraon.
3Îndată, soli, la el, s-au dus Și-apoi în țară l-au adus. Ieroboam – având cu el Aproape-ntregul Israel – Pe Roboam l-a căutat Și-n acest fel a cuvântat:
4„Al tău părinte-a pus, pe noi, Un jug prea greu. Vrem ca apoi, Tu în așa fel să lucrezi, Robia să ne-o ușurezi, Căci doar așa ne învoim Ca ție să îți mai slujim.”
5El a răspuns: „Acum plecați! Trei zile, vreau să mă lăsați Să cuget la ce pot a face. Plecați acum și dați-mi pace! Dați-mi trei zile, iar apoi, Întoarceți-vă înapoi.” Atunci, poporul a plecat Și-acolo, singur l-a lăsat,
6Iar el să vină-a poruncit, Bătrânii cari l-au însoțit Pe Solomon, pe tatăl lui. În fața împăratului, Bătrânii s-au înfățișat, Iar Roboam a întrebat: „Ce sfat îmi dați? Ce pot a spune, Când ăst popor o să se-adune?”
7Bătrâni-au zis: „Dacă vei face Precum vrea el, poți fi pe pace! Să fii dar, binevoitor, Față de-al tău întreg popor, Dacă voiești ca, pe vecie, Poporul să-ți slujească ție.”
8Dar Roboam n-a ascultat Sfatul pe care i l-au dat Bătrânii, ci s-a sfătuit Cu ai săi tineri – negreșit – Pe care-n juru-i i-a avut, Căci împreună au crescut.
9El a-ntrebat: „Ce sfat îmi dați? Ce să răspund, când adunați Vor fi cu toți, în jurul meu, Și îmi vor zice: „Jugul greu, Pe care tatăl tău l-a pus, Să-l ușurezi!”?” Tineri-au spus:
10„Când va veni poporul dar, Și are să îți spună iar, „Ne ușurează, de îndată, Jugul cel greu pus de-al tău tată!”, Tu să răspunzi așa: „Vă zic Precum că degetul meu mic Mai gros va fi și mult mai tare, Decât sunt coapsele pe care, Al meu părinte le-a avut.
11Acum – așa cum ați văzut – Asupra voastră, un jug greu Fusese pus de tatăl meu, Dar vă voi pune un jug care O să v-apese și mai tare; Iar dacă bice v-au lovit Când tatăl meu a-mpărățit, Cu scorpioane-am să vă bat, Când voi ajunge împărat.”
12Ieroboam, la el, s-a dus A treia zi, precum s-a spus, Având alăturea de el, Întreg poporul Israel.
13Dar Roboam n-a ascultat Sfatul ce îi fusese dat De cei bătrâni, ci a vorbit Aspru, găsind mai potrivit Cuvântul tinerilor lui.
14El a vorbit, poporului: „Dacă ați dus jugul cel greu Cari pus a fost de tatăl meu, Eu vă voi pune un jug care O să v-apese și mai tare. Iar dacă bice v-au lovit Când tatăl meu a-mpărățit, Cu scorpioane-am să vă bat, Când voi ajunge împărat.”
15Deci Roboam n-a prețuit Sfatul pe care l-a primit De la bătrâni, ci l-a luat Pe cel ce-a fost, de tineri, dat. Lucrul acesta – negreșit – De Domnul fost-a rânduit, Ca să aducă-n acest fel, La împlinire, ce-a spus El Prin Ahia din Silo, când A hotărât, în al Său gând, Să îl așeze împărat, Pe-acel fecior al lui Nebat, Care, Ieroboam, se cheamă.
16Poporul a băgat de seamă, Precum că nu e ascultat De către noul împărat Și astfel a răspuns apoi: „Ce parte, oare, avem noi, Cu David – cu acela care, Părinte, pe Isai, îl are? Nu moștenim, nimic, cu el! La corturi, meargă Israel! David să-și vadă de-a lui casă, Iar tu, în pace-acum, ne lasă!” Astfel, poporul a plecat Și pe la corturi s-a-nturnat.
17Israeliții cei pe care Iuda, în țara sa, îi are, Sunt singurii care-au rămas, Cu Roboam, în acel ceas, Și peste ei doar – negreșit – Acesta a împărățit.
18După aceea, Roboam I-a poruncit lui Adoram – Deci dregătorului cel care E peste biruri pus mai mare – Să meargă-n grabă-n Israel. Însă, cu pietre, a fost el Ucis, când vrut-a să-mplinească Acea poruncă-mpărătească. Mulți alergat-au la-mpărat Să-i spună ce s-a întâmplat. Când Roboam a auzit Aceste lucruri, s-a-ngrozit. Un car, îndată, a luat Și-n mare grabă a plecat Către Ierusalim, să cate Un adăpost bun, în cetate.
19În vremea ‘ceea, Israel S-a dezlipit, în acest fel, De David, care a rămas Singur de-atunci, până-n ăst ceas.