1Când praznicul s-a isprăvit, Spre case, oameni-au pornit. Stâlpi idolești, au sfărâmat Și Astartee au tăiat. Altarele le dărâmară Și-orice-nălțime o surpară, Încât nimic nu mai rămase În Iuda, Beniamin, Manase Și Efraim. Când au sfârșit, Spre-ale lor case s-au grăbit.
2În urmă, Ezechia puse – Așa precum ‘nainte fuse – Pe preoți, după șirul lor Și după felul slujbelor. La fel, el i-a mai rânduit Pe cei ce-au fost de neam Levit. Atât Leviți, cât și preoți, În cete au fost puși, cu toți. Unii, de jertfe, se-ngrijeau Și-arderi de tot ei aduceau Pe-altar, sau jertfe cu menire De jertfe pentru mulțumire; Alții aveau, în grija lor, Conducerea cântărilor Ce pentru Domnul se-nălțau Și cari de laudă erau.
3Chiar împăratul a luat, Din avuția lui, și-a dat O parte foarte însemnată, Parte care fusese dată Spre a fi jertfe pregătite. Acele jertfe-s socotite Arderi de tot. Seară de seară, Precum și dimineața, iară, Jertfele fost-au pregătite. De-asemeni, fost-au dăruite De lună nouă, de Sabat, De sărbători – neîncetat – Cum cere Legea Domnului.
4A poruncit poporului – Și celor care se vădeau Că la Ierusalim ședeau – Să dea, mereu, preoților – Și-asemenea Leviților – Partea care se cuvenea Ca pentru Domnul să o dea, Ținând, astfel, cu scumpătate, Poruncile de El lăsate.
5Întreg poporul a făcut Așa precum i s-a cerut, Căci din belșug, cu toți au dat Rodul dintâi ce-a fost luat Din grânele câmpiilor, Din mustul dat de via lor, Din untdelemn și-apoi din miere. Au dat cu toții, cu plăcere, Din roadele ce le-au avut – Din cele care s-au făcut Întâi și-ntâi pe-a lor câmpie Și primele din a lor vie – Căci au plătit, fără-ndoială, Atunci, din toate, zeciuială.
6Fiii lui Iuda și – la fel – Toți fiii cei din Israel Care în Iuda locuiau – O zeciuială dăruiau, Atât din turmele de oi Și din cirezile de boi, Cât și din lucrurile sfinte – Cum se ceruse înainte – Spre-a fi-nchinate Domnului. Astfel, s-au strâns în fața Lui, Multe grămezi. Au început
7Aste grămezi de l-au făcut, În luna care se vădea Cum că a treia se ivea În an, iar când au isprăvit, Luna a șaptea a venit.
8Când Ezechia și cei cari Peste popor erau mai mari Grămezile le-au observat, Poporu-au binecuvântat.
9Apoi, spre preoți se-ndreptară Și spre Leviți și-i întrebară Despre grămezile acele Și despre ce erau în ele.
10Pe vremea ‘ceea, se vădea, Mare preot, Azaria, Acela care, după loc, Venea din casa lui Țadoc. Atuncea când fost-a întrebat, El i-a răspuns la împărat: „De când poporul – cum s-a spus – A început de a adus Daruri în Casa Domnului, Iată că noi, preoții Lui, Pe săturate am mâncat. Domnul a binecuvântat Poporul Său, fără-ncetare, Și uite ce grămadă mare A mai rămas încă, afară, Din ceea ce s-a strâns din țară!”
11Când împăratul a văzut Grămada care s-a făcut, A poruncit să se gătească Niște cămări, s-adăpostească – Astfel – la Casa Domnului, Tot ce-a adus poporul lui.
12În ele au pus daruri care Fuseseră pentru mâncare; Și lucruri sfinte-au așezat, Cu zeciuiala ce s-a dat. Cel care-n grijă le avea, Era Levit – Conania – De al său frate însoțit Care, Șimei, era numit.
13Alți oameni se aflau apoi, Sub cârmuirea celor doi, Puși de-mpărat și de cel care Fusese preotul cel mare. Primul fusese Iehiel; Azazia e după el, Cu Ierimot și cu Nahat, Cu Iozabad și cu Mahat, Cu Ismachia, Asael, Benaia și cu Eliel.
14Levitul Core, acel care, Pe Imna, drept părinte-l are – Și care fost-a rânduit Ca ușier la răsărit – Fusese supraveghetor Al tuturor darurilor Cari pentru Domnul se adună, Date fiind, de voie bună. Acestea erau daruri care Se închinau prin ridicare. În grija lui – de-asemenea – Și lucruri sfinte, mai avea.
15Multe cetăți se dovedeau Precum că preoțești erau. Printre cei care-au locuit, Atunci, în ele, s-au găsit Eden cu Iosua, și vin Amaria cu Miniamin, Șamaia și Ceconia. Pe toți aceștia îi avea Core, sub cârmuirea lui, Spre a-mpărți norodului De frați ai lor – micuți sau mari – Partea de daruri parte cari Lor le fusese rânduită, Fiind, pe cete, împărțită.
16La parte-ndreptățiți erau Aceia care se vădeau Că sunt de parte bărbătească, După ce-aveau să împlinească Trei ani; în urma lor veneau Aceia care trebuiau Să intre-n Casa Domnului Să împlinească slujba Lui.
17Apoi, neamul preoților Înscriși după casele lor; Leviții care se vădeau Că douăzeci de ani aveau, Precum cereau slujbele lor, În rânduiala cetelor;
18Apoi, soborul de preoți Și-asemenea Leviții toți, Precum și ale lor soții, Cu fetele și ai lor fii, Căci au vădit neprihănire Când era vorba de-mpărțire De lucruri sfinte. Mulți erau
19Aceia care se aflau În țară – oameni pregătiți, Fiind anume rânduiți – Partea să dea celor pe care, Aron, drept fii, în lume-i are, Deci tuturor preoților Și-asemenea Leviților.
20Astfel lucrase Ezechia, Cât a avut împărăția. Lui Dumnezeu I-a fost plăcut, Căci lucruri bune a făcut, Iar tot ceea ce a lucrat Fusese drept și-adevărat.
21Deschisă-a fost inima lui, Față de Casa Domnului Și legea ce o rânduise. Tocmai de-aceea, poruncise Supușilor săi ca, mereu, Să-L caute pe Dumnezeu.