1Soli, Ezechia a trimis, În țară, pentru că a scris Scrisori și pentru Israel Și pentru Iuda și – la fel – Pentru cei care se găseau În Efraim sau se trăgeau Din spița care se-ntrupase Din seminția lui Manase. El, prin scrisorile trimise, Întregului popor, îi zise Ca la Ierusalim să vină – La Casa Domnului – să țină O sărbătoare-a Paștelor, Precum cerea datina lor.
2Căci Ezechia, cu cei cari, Peste popor erau mai mari, Chiar la Ierusalim au stat Și au ținut un mare sfat, Prin care-n urmă au găsit Că timpul cel mai potrivit În care să se pregătească Și Paștele să-l prăznuiască, Pare să fie luna care A doua e, la numărare.
3Acest praznic al Paștelor Nu s-a ținut la vremea lor, Căci preoții n-au reușit, Cu toții, de-a se fi sfințit, Iar timpul, scurt, se dovedea; Și nici poporul nu putea, Pân’ la Ierusalim să vină, Ca acel praznic să se țină.
4Lucrul fiind încuviințat De Ezechia și-al său sfat,
5S-a hotărât ca despre el, Vești să se dea în Israel – De la Beer-Șeba începând Și pân’ la Dan, apoi, mergând – Ca la Ierusalim să vină Poporul, Paștele, să-l țină, Acolo-n cinstea Domnului, Căci sărbătoarea Paștelui, De mult nu s-a mai fost ținut, Așa precum era cerut.
6Alergători-au dus, astfel – În Iuda și în Israel – Scrisorile-mpăratului, Precum și-ale sfatului lui. În orice loc ei au sosit, În felu-acesta au vorbit: „Scrisori avem, de la-mpărat, Precum și de la al său sfat. Vă sfătuim dar, ca apoi, Să luați bine seama voi – Cari sunteți fii din Israel – Și să vă-ntoarceți la Acel Care fusese, tot mereu, Al lui Avram sfânt Dumnezeu, Al lui Isac și Iacov. Voi Întoarceți-vă înapoi, Pentru că doar în acest fel, La voi să se întoarcă El, Căci de-mpăratul cel pe care Asiria în frunte-l are, Doar voi scăpară-ți – negreșit – Și-o rămășiță v-ați vădit.
7Nu fiți la fel precum erau Părinți voști’ pe când trăiau, Și nici precum s-au dovedit Ai voștri frați care-au greșit Față de Dumnezeu, iar El I-a părăsit și-n acest fel, Ajuns-au, pustiirii, pradă, Așa precum pot toți să vadă.
8Grumazul, nu vă-nțepeniți La fel după cum – bine știți – Părinții voști’ că au făcut, Iar ce-au pățit, voi ați văzut. Acum dați mâna Domnului. Veniți la sfânt locașul Lui, Pe care El – precum se știe – Sfințitu-l-a, pentru vecie. Astfel, mânia Lui, apoi, Se va abate de la voi.
9Dacă vă-ntoarceți la Acel Cari Domn îi e lui Israel, Ai voștri fii și-ai voștri frați – Care-n robie sunt aflați – Milă găsi-vor, iar apoi, Se vor întoarce înapoi, În țara lor, căci Dumnezeu Se-arată milostiv, mereu, Iar fața Sa o să privească Spre cei ce n-au să-l părăsească.”
10Alergătorii au plecat Și prin cetăți au colindat, De prin Manase începând, Din Efraim și ajungând În Zabulon, către sfârșit. Dar cei cărora le-au vorbit, Doar în batjocură-i luau Iar de al lor cuvânt, râdeau.
11Dar câțiva oameni din Manase, Din ale lui Zabulon case Și din Așer au auzit Al lor cuvânt și s-au smerit. Ale lor vorbe le-ascultară Și la Ierusalim plecară.
12În Iuda, mâna Domnului, La inima poporului – În acea vreme – a lucrat, Încât cu toți au ascultat Porunca împăratului Și-a căpeteniilor lui.
13În vremea-n care se vădea Luna a doua că-ncepea, S-a strâns mulțime de popor, La praznicul azimilor, Praznic care – după cum știm – Fusese la Ierusalim.
14Întreg poporul adunat, În urmă, a îndepărtat Toate altarele aflate, Pe vremea ‘ceea, în cetate. Altarele ce le aveau – Pe care, jertfe, aduceau – Și cele ce s-au folosit Pentru tămâie, negreșit, Îndată fost-au dărâmate Iar resturile aruncate În apele Chedronului.
15Apoi, Paștele Domnului, A fost jertfit, când începea Ziua care se dovedea A paisprezecea-n luna care A doua e, la numărare. Un mare număr de preoți, Alături cu Leviții toți, Plini de rușine s-au sfințit Și-n acest fel s-au pregătit, Jertfe s-aducă Domnului, Pe-altarul de la Casa Lui. Jertfele-acestea se socot A fi drept ardere de tot.
16Leviții, toți, s-au rânduit În locul lor obișnuit – După cum robul Domnului, Moise, lăsase-n Legea lui – Iar preoții, sânge, luau, Din mâna lor și îl stropeau Peste altarul cel pe care, Casa lui Dumnezeu îl are.
17La sărbătoarea Paștelor, A fost, atuncea, mult popor. Mulți oameni, nici nu s-au sfințit Și-astfel Leviți-au trebuit Ca să aducă, pentru ei – Deci pentru oamenii acei Cari necurați s-au dovedit – Jertfe pe cari le-au dăruit Spre-a fi-nchinate Domnului.
18O parte a poporului – Din Efraim sau din Manase, Din ale lui Zabulon case Și-asemenea din Isahar – Nu se sfințise. Așadar, Oameni-aceștia n-au mâncat Jertfa de Paști, cum a lăsat Moise înscris în Legea lui, După porunca Domnului. Dar Ezechia s-a rugat Lui Dumnezeu și-a cuvântat: „Domnul e bun, plin de-ndurare Și-l va ierta pe fiecare,
19Dacă-L vor căuta, mereu, Pe-al lui Israel Dumnezeu, Chiar dacă ei nu s-au făcut Curați, așa cum s-a cerut.”
20Domnul, atunci, l-a ascultat Pe Ezechia și-a iertat Poporul cari nu s-a sfințit În față-I, cum a trebuit.
21Astfel, toți fiii cei pe care Neamul lui Israel îi are – Cari la Ierusalim sosiră – O săptămână prăznuiră Serbările azimilor, Spre bucuria tuturor. Zilnic, soborul de preoți – Și-alături lor Leviții toți, Cu instrumente – înălțau Cântări, prin care-L lăudau Pe Dumnezeul Cel pe care, Neamul lui Israel Îl are. Mare fusese bucuria
22Și-n timpu-acela, Ezechia, Să le vorbească, a dorit, Leviților ce-au dovedit Pricepere în ce făceau, Pe Dumnezeu, când Îl slujeau. Din dobitoacele jertfite În șapte zile împlinite, Întreg poporul a mâncat, Iar Domnului I-au închinat – În urmă – jertfe cu menire De jertfe pentru mulțumire, Cântând și lăudând mereu, Pe-al lui Israel Dumnezeu.
23Apoi, cu cale, au găsit Că este foarte potrivit Ca sărbătoarea s-o lungească Și astfel s-o mai prăznuiască Câteva zile încă, până Se va mai face-o săptămână,
24Căci Ezechia dăruise Poporului care venise La praznic, șapte mii de oi Și-o mie de viței apoi; Iar căpitani-au dat și ei, Atunci, o mie de viței; Tot ei au dăruit apoi, Mulțimii, zece mii de oi. Tocmai atuncea s-a vădit Că și mulți preoți s-au sfințit.
25Întreg poporul adunat, Din Iuda, mult s-a bucurat, Alături de ai lui preoți, Precum și de Leviții toți. La sărbătoare, mulți erau, Care din Israel veneau. Și mulți străini au mai venit Care în țară-au locuit,
26Iar veselia cuprinsese Ierusalimul. Nu fusese Așa o mare bucurie, Din vremea-n cari, la-mpărăție, Fusese Solomon, cel care, Pe David, drept părinte-l are.
27Preoții și Leviți-ndat’, Poporu-au binecuvântat, Iar rugăciunea lor ajunse Până la ceruri și pătrunse Chiar în lăcașul Domnului, În sfântă locuința Lui.