1 Samuel 14— BIV2014

¹Dar Ionatan – acela care, Pe Saul, drept părinte-l are – Pe slujitorul ce-l avea Și care armele-i ducea, Grabnic, la sine, l-a chemat Și-n acest fel, a cuvântat: „Vino cu mine, să-ncercăm, La Filisteni, ca să intrăm!” Nimic, lui Saul, nu i-a spus, Ci doar cu sluga lui s-a dus.

²Saul, la Ghibea, se găsea Și lângă al ei zid ședea, Sub rodiul care e aflat Chiar la Migron, înconjurat Fiind de toată oastea lui; Iar numărul poporului Care alăturea-i ședea, La șase sute, se vădea.

³Pe-atuncea, Abia – cel care Pe Ahitub, tată, îl are, Și care, frate, se vădea Cu I-Cabod care-l avea, Tată, pe Fineas, pe cel care, Drept fiu, preotul Eli-l are Și cari, la Silo, Îi slujise Lui Dumnezeu – se potrivise De a purta efodul lui, Adică al preotului. În tabără, nu s-a aflat Că Ionatan era plecat.

⁴În trecătorile prin care Croit-a Ionatan cărare Spre străjile ce le aveau Ceata de Filisteni, erau Două stânci mari ce s-au aflat Față în față, ne-ncetat, Ca niște paznici puși sub soare, De veghe, lângă trecătoare. Boțeț, întâia, s-a numit, Iar cea de-a doua a primit, Drept nume, Sene. Prima stâncă

⁵Spre miazănoapte-arată încă, Având Mișmașu-n față pus. A doua, fața și-a adus Spre miazăzi și a privit Astfel la Gheba, negreșit.

⁶În urmă, Ionatan îi zise Feciorului ce-l însoțise: „Haidem acum, să încercăm – De vom putea – să-naintăm Până la straja cea pe care Neamul de Filisteni o are. De neamu-acesta, niciodat’ – Cari împrejur e netăiat – Să nu te temi, căci Dumnezeu E Cel ce poate ca, mereu, Să ne aducă izbăvire – Indiferent de ce oștire Ne însoțește. Dacă-i mare – Sau dacă este mică – n-are Vreo importanță-n ochii Lui, Căci voia este-a Domnului. Să mergem dar, căci El, apoi, Poate lucrează pentru noi.”

⁷Feciorul cari îl însoțea Și care, armele-i, ducea, Răspunse-ndată: „Fă cum vrei, Dar și pe mine să mă iei, Căci sunt alăturea de tine. Să faci precum gândești că-i bine. Urmează-ndemnul cel pe care, Inima ta, îl simți, că-l are.”

⁸„Ei bine!” – Ionatan a spus – „Acum e timpul de-a fi pus Al nostru plan, în aplicare, Hai să ieșim la drumul mare, Să ne-arătăm dar, străjilor Din oastea Filistenilor.

⁹Dacă au să ne zică: „Stați Unde sunteți și așteptați, Pentru că, de îndată, noi O să ne pogorâm la voi!”, Ne vom opri să-i așteptăm Și n-o să mai înaintăm.

¹⁰Dacă vor zice: „Hai, veniți Grabnic, aici să vă suiți!”, Vom merge, fără teamă, noi, Pentru că știm că Domnu-apoi, În mâna noastră, o să-i dea Și-astfel, izbândă, vom avea. De-aceea-ți spun acuma, ție: Semn, lucru-acesta să ne fie!”

¹¹S-au înțeles astfel și-apoi, La Filisteni s-au dus cei doi. Străjile cari i-au observat, În acest fel, au cugetat: „Evreii care s-au pitit Prin găuri, iată-i, au ieșit.”

¹²Străjeri-au spus către cei doi: „Suiți-vă până la noi!” Atuncea, Ionatan îi zise Feciorului ce-l însoțise: „Hai după mine, fără teamă, Căci Domnul nost’, de bună seamă, În mâna noastră, o să-i dea Și-astfel, izbândă, vom avea!”

¹³Și Ionatan s-a cățărat Pe stânci, cu greu. S-a ajutat De mâini, precum și de picioare, Scăldat în valuri de sudoare. Îndeaproape-a fost urmat, De slujitorul său, de-ndat’. Straja de Filisteni apoi, Pieri sub mâna celor doi.

¹⁴În lupta care s-a purtat, La douăzeci s-a ridicat Numărul morților pe care Ceata de Filisteni îi are. Locul în care s-au bătut – Ca suprafață – a avut Cam jumătate de pogon.

¹⁵Apoi, o groază – ca un zvon – S-a abătut peste popor, Pe ceata prădătorilor Și-asupra străjii. Negreșit, Întreaga țară s-a-ngrozit, Căci era groaza Domnului Venită-asupra orișicui.

¹⁶Saul la Ghibea se găsea, Și-n jur, mai multe străji, avea. Străjile sale au văzut Tot ceea ce s-a petrecut: Văzut-au oamenii speriați, Cum alergau înspăimântați, Fără a ști unde aleargă, Sau încotro vor ca să meargă.

¹⁷Saul a zis poporului, Care era în jurul lui: „Vă rog, acum, să-i numărați Pe cei care-s cu noi aflați, Pentru că vreau să știu apoi, Cine lipsește dintre noi.” Oameni-ndată au făcut Așa precum li s-a cerut Și au aflat, în acest fel, Precum că Ioanatan e cel Care, din tabără, lipsea, Și cel ce armele-i ducea.

¹⁸Saul, la Ahia, s-a dus, Apoi, în grabă, și i-a spus: „Adu chivotul Domnului!” – În acel timp, chivotul Lui, Era cu fiii cei pe care Neamul lui Israel îi are. –

¹⁹Când Saul încă mai vorbea Cu preotul, zarva creștea În rândul Filistenilor, Și se-ntărea zgomotul lor. Saul, la preot, a strigat: „Îți trage mâna, imediat!”

²⁰De ai săi oameni însoțit, Saul, în urmă, a venit, La locul luptei și-a văzut Tot ceea ce s-a petrecut. Când Filistenii i-au zărit, În luptă s-au învălmășit Și s-au bătut oameni-acei – Fără să știe – între ei.

²¹Evreii care s-au urcat La Filisteni – cari s-au aflat Mai dinainte printre ei – S-au strâns și s-au unit cu cei Care, pe Saul, îl urmau Și cari cu Ionatan erau.

²²Toți ai lui Israel bărbați Cari se-ascunseseră speriați În muntele acela mare, Pe care Efraim îl are, Atuncea când au auzit Că Filistenii au fugit, Pornit-au ca să-i urmărească Pe drum și să îi nimicească.

²³Domnul a fost, atuncea, Cel Cari i-a adus lui Israel – În ziua ‘ceea – izbăvire, De-a Filistenilor oștire. Luptele date au cuprins Ținutul ce era întins Dincolo de acel loc care Drept, Bet-Aven, nume, își are.

²⁴Ziua aceea s-a vădit Obositoare, negreșit, Pentru bărbații cei pe care Neamul lui Israel îi are. Saul, pe-al său popor, l-a pus, Atunci, să jure, și a spus: „Mereu, să fie blestemat Omul care va fi mâncat Din pâine, până se-nserează, Până când umbrele se-așează, Și până n-am să mă răzbun Pe-ai mei dușmani și-am să-i răpun!” Și nimenea nici n-a mâncat Până când seara s-a lăsat.

²⁵La o pădure a ajuns Poporul, iar când a pătruns În acel codru, s-a-ntâmplat Că peste multă miere-a dat.

²⁶Când prin pădure a trecut Poporul, miere, a văzut, Dar n-a-ntins mâna, nimenea, Ca să mănânce-apoi, din ea, Căci jurământu-a fost ținut De toți cei care l-au făcut.

²⁷Doar Ionatan, știre, n-avuse De jurământul ce-l făcuse Întreg poporul. A găsit Un fagure și și-a înfipt Toiagu-n el. L-a ridicat Și-ndată i s-au luminat Ochii, când gustul, i-a simțit.

²⁸Un om, atuncea, i-a vorbit: „Iată că tatăl tău a pus Poporul a jura și-a spus: „Să fie blestemat cel care Se va atinge de mâncare!” Cu toții fost-au obosiți Și de puteri erau sleiți.

²⁹Îndată, Ioanatan îi zise Omului care îi vorbise: „Iată ce cred, acuma, eu: Gândesc precum că, tatăl meu – Prin jurământul așezat – Poporul doar l-a tulburat. Când am simțit gustul pe care Mierea aceasta bună-l are, Privirea mi s-a luminat!

³⁰Poporul – de ar fi mâncat Din prada Filistenilor – Încredințat sunt eu, că lor, Pierderi mai multe-ar fi putut – Atuncea – să le fi făcut. Astfel, înfrângerea lor, oare, Nu ar fi fost cu mult mai mare?”

³¹Israeliții, negreșit, Pe Filisteni i-au biruit În ziua ‘ceea, începând De la Micmaș și ajungând Până la Aialon apoi. Când s-a sfârăit acel război, Poporul fost-a obosit Și de puteri era sleit.

³²Asupra prăzii, de îndat’, Cu toți-apoi s-au aruncat. Au adunat viței și boi, Precum și foarte multe oi Pe care le-au înjunghiat Jos – pe pământ – și le-au mâncat Cu tot cu sânge, negreșit.

³³Mai mulți, la Saul, au fugit, În grabă, și l-au înștiințat De tot ceea ce s-a-ntâmplat: „Iată, poporul tău greșește, Acuma, și păcătuiește Față de Dumnezeu, căci iată, Cu sânge, carnea e mâncată!” Saul a zis: „Vă dau de știre Că faceți o nelegiuire. O piatră mare să luați Și-aicea să o așezați.

³⁴Împrăștiați-vă-n popor Și spuneți-le, tuturor, Să își aducă fiecare, Boul sau oaia ce o are, Aici, spre a fi junghiate Și-abia apoi pot fi mâncate, Ca nu cumva să mai greșească Și astfel să păcătuiască, Față de Domnul, când mănâncă O carne-n cari sânge e încă.” Apoi, poporul a venit Să își aducă – negreșit – Boul să fie-njunghiat Pe piatra ce s-a așezat.

³⁵Acolo, Saul a zidit, În urmă, un altar, menit A fi în cinstea Domnului. E cel dintâi altar al Lui, Pe care Saul l-a durat.

³⁶Saul, apoi, a cuvântat: „Să mergem ca să-i urmărim, Pe Filisteni, să-i jefuim, De ziuă pân’ o să se crape, Și nici unul să nu ne scape!” În urmă, preotul s-a dus La Saul și astfel i-a spus: „Hai să ne-apropiem – zic eu – Întâi, cu toți, de Dumnezeu.”

³⁷Saul pe Domnul L-a-ntrebat: „Dorești să mă pogor, îndat,’ Pe urma Filistenilor? O să lași oare-al lor popor, În mâinile lui Israel?” Dar Domnul, în ceasul acel, Nici un răspuns, lui, nu i-a dat.

³⁸Saul din nou a cuvântat: „Toți căpitanii cei pe care Poporul Israel îi are, Să vină-n față, să-ncercăm Ca împreună să-l aflăm Pe cel care-a păcătuit, În astă zi. Căci – negreșit –

³⁹De-i vinovat chiar fiul meu, Viu este Domnul Dumnezeu – Izbăvitorul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are – Cu moartea fi-va pedepsit. Nici un cuvânt nu a rostit Poporu-atunci, ci a tăcut.

⁴⁰Saul, apoi, a mai cerut Ca toți să se îndepărteze Și mai deoparte să se-așeze, Zicând: „De altă parte, eu Am să m-așez cu fiul meu – Cu Ionatan.” Toți au făcut Așa precum li s-a cerut Și i-au răspuns: „Fă precum crezi Că e mai bine să lucrezi!”

⁴¹Saul a zis, atunci, astfel: „O, Doamne al lui Israel, Arată-mi adevăru-ndat’, Căci vreau să știu ce s-a-ntâmplat! Sorți-au fost puși s-aleagă-apoi Și au căzut pe amândoi – Pe Saul și pe al său fiu – Scăpând întreg poporul viu.

⁴²În urmă, a mai zis apoi: „S-aleagă sorții, între noi, Să știm cine-i de vină: eu, Sau Ionatan, feciorul meu!” Pe Ionatan sorți-au căzut, Iar tatăl său, când a văzut

⁴³Lucrul acesta, l-a-ntrebat: „Spune-mi acum, ce s-a-ntâmplat? Atuncea, Ionatan a spus: „Când prin pădure eu m-am dus, Puțină miere am luat, Cu-al meu toiag, și am gustat. Sunt vinovat, căci am greșit. Pot fi, cu moartea, pedepsit.”

⁴⁴Saul răspunse: „Dumnezeu, Cu toată-asprimea Lui, mereu, Față de mine să se poarte, De nu vei fi lovit de moarte!”

⁴⁵Poporul, însă, a sărit Să-l apere și a vorbit: „Pe Ionatan, acum, voiești, Cu moartea să îl pedepsești? Dar nu e el acela care, Această izbăvire mare, Azi, a făcut-o-n Israel? Să nu te-atingi, cumva, de el! Viu este Domnu-ntr-adevăr, Căci nici măcar un fir de păr N-ai să clintești din capul lui, Căci doar cu voia Domnului, El, toată ziua, a lucrat!” Astfel, poporul l-a scăpat – Pe Ionatan – de moartea care Gata era a-l prinde-n gheare.

⁴⁶Saul nu i-a mai urmărit Pe Filisteni, ci a pornit Spre casa lui și, imediat, Întreg poporul l-a urmat.

⁴⁷După ce Saul a șezut Ca împărat, el a făcut Războaie multe cu cei care, Israelul, vrăjmași, îi are. El s-a luptat cu Moabiții Și cu Edom, cu Amoniții, Cu împărații cari ședeau La Țoba de împărățeau Și-apoi cu Filistenii care, Pe Israel, apăsau tare. În lupta împotriva lor, A fost, mereu, biruitor.

⁴⁸Saul, viteaz, s-a dovedit Și pe-Amalec l-a biruit, Scăpându-l pe al său popor, De crudul lui jefuitor.

⁴⁹Saul, trei fii, a dobândit: Primul e Ionatan numit, Al doilea Ișvi s-a chemat, Și Malchișua l-a urmat. Saul, și fete, mai avea: Merab întâia se numea, Iar ultima ce s-a născut, Mical, drept nume, a avut.

⁵⁰Ahinoam, a fost chemată Nevasta lui, iar al ei tată Fusese Ahimaț, cel care E căpetenia cea mare De peste oastea lui Abner, Iar al său tată este Ner – Unchiul lui Saul – negreșit.

⁵¹Tatăl lui Saul s-a numit Chis, și e fratele lui Ner – Cel care-i tatăl lui Abner. Chis și cu Ner, frați, se aflau, Iar pe-Abiel, tată-l aveau.

⁵²Viața lui Saul s-a vădit Un lung război – necontenit – Crâncen și neîndurător, În contra Filistenilor. Saul, de câte ori găsise Un om care se dovedise Voinic și tare, îi cerea Să-i șeadă-apoi, alăturea.