1Treizeci și doi de ani făcea Saul, atuncea când avea Să fie pus ca împărat, În Israel. În frunte-a stat, Numai doi ani și a domnit.
2Trei mii de inși și-a pregătit – Pe care-i alesese el – Din oamenii lui Israel. Cu două mii, el a plecat La muntele Betel chemat Și la Micmaș, iar altă mie, Cu Ionatan a vrut să fie, La Ghibea. Ceilalți, din popor, Trimiși au fost, la cortul lor.
3Oastea de Filisteni, aflată La Ghibea, fost-a spulberată, De către Ionatan. Apoi, Veștile despre-acest război, În țară, s-au întins, de-ndat’, Încât, de luptă, a aflat Tot neamul Filistenilor. Saul a pus ca, în popor, Să sune trâmbița, zicând: „Sunați din trâmbiți, până când, Evreii toți vor fi aflat, Tot ceea ce s-a întâmplat”
4În Israel, s-au auzit Zvonuri, cari astfel au vorbit: „Iată că Saul i-a bătut Pe Filisteni, și-i de știut Cum că poporul Israel, Urât ajunse-n acest fel, A fi, de către neamul lor.” Întreg neamul Evreilor, Către Ghilgal a apucat – Unde era Saul aflat –
5Iar Filistenii s-au unit, Pentru că ei au plănuit Să se întoarcă înapoi Și să înceapă un război, Cu Israel. Ale lor care Erau în număr foarte mare. De toate, carele acele O mie ajuns-au a fi ele, Iar călăreții ce-i aveau, La șase mii, se ridicau. Oastea cari fost-a adunată Nici nu putea fi numărată. Ea se-ntindea, în largul zării, La fel ca și nisipul mării. Oastea aceea a venit Și, la Micmaș, a poposit, La est de locu-acela care, Drept Bet-Aven, nume, își are.
6Israeliții au văzut Că la strânsoare au căzut, Și-atunci cătat-a fiecare Ca să-și găsească o scăpare. Unii în peșteri au fugit, Iar alții s-au adăpostit Prin trunchiuri, tufe sau prin stânci Ori s-au ascuns în gropi adânci Cari pentru apă s-au făcut.
7Alții, Iordanul, l-au trecut, Ca să se poată-ascunde-n Gad Și-asemenea în Galaad. Saul tot la Ghilgal era, Și tot poporul tremura Șezând alăturea de el.
8Cum hotărâse Samuel, O săptămână-a așteptat Saul, cu cei ce l-au urmat. Timpul, necontenit, trecea Iar Samuel întârzia. Poporu-atuncea și-a pierdut Răbdarea și a început Să-l părăsească pe-mpărat.
9În urmă, Saul a strigat: „E timpul – după cum socot – S-aducem arderea de tot Și jertfele ce au menire De jertfe pentru mulțumire!” Abia a apucat să dea O jertfă care trebuia A fi o jertfă rânduită Ca ardere de tot menită,
10Când Samuel a apărut. Saul îndată l-a văzut Și a plecat, în graba mare, Să-i iasă în întâmpinare, Căci a voit, calea, a-i ține, Ca să-i ureze-apoi, de bine.
11Dar Samuel, cum l-a văzut, L-a întrebat: „Ce ai făcut?” Saul a zis: „Te-am așteptat. Tu, însă, ai întârziat. În clipa-n care am văzut Cum că poporul a-nceput Să plece – căci tu n-ai venit Exact la timpul stabilit – Iar Filistenii tot veneau Și la Micmaș se adunau,
12Mi-am spus așa: „Oștirea lor – Deci cea a Filistenilor – Către Ghilgal, iată că vine, Ca să pogoare peste mine. Cu toate-acestea, încă, eu Nu m-am rugat lui Dumnezeu.” De-aceea, eu am socotit Că este timpul potrivit, În care trebuie, și pot, Să aduc arderea de tot.”
13Când auzit-a Samuel, Vorbirea lui, a zis, astfel: „Un singur lucru pot să-ți spun: Tu ai lucrat ca un nebun, Pentru că iată, n-ai păzit Poruncile ce le-ai primit, Chiar de la Domnul Dumnezeu. El ar fi întărit, mereu, Domnia ta, în Israel.
14Tu ai făcut, însă, altfel. Să știi dar, că a ta domnie Mult timp nu va avea să ție, Pentru că nu ai împlinit Ceea ce Domnu-a poruncit.”
15După aceea, Samuel, De la Ghilgal, plecă și-astfel, Spre Ghibea care s-a aflat În Beniamin, s-a îndreptat. Saul, în urmă, a-nceput O numărare de-a făcut, A celor cari îl însoțeau. În număr, oamenii erau, Cam șase sute. Toți au stat
16La Gheba, care s-a aflat În Beniamin. În fruntea lor, Saul și cu al său fecior – Cu Ionatan – mereu, erau. Toți Filistenii se-adunau Lângă Micmaș, căci au găsit Acolo, locul potrivit, Să-și pună tabăra și-apoi, Să poată merge la război.
17Trei cete s-au îndepărtat De tabără, căci au plecat Cu gândul ca să pustiiască Tot ce în cale-au să găsească. Una spre Ofra a pornit, Spre țara care s-a numit
18Șual. A doua a plecat Spre Bet-Horon, după prădat, Iar cea de-a treia a ieșit Pe drumul care, șerpuit, Spre valea Țeboim, în zare, Pogoară lin către hotare, Ca să ajungă-ntr-un târziu, Spre a se pierde în pustiu.
19În toată țara ‘ceea mare – Pe care Israel o are – Nici un fierar nu s-a găsit. Cât Filisteni-au stăpânit Peste poporul Israel, Nu au îngăduit, defel, Fierari să fie, în popor, Căci își ziceau în gândul lor: „Dacă fierari, nu vor avea, Evrei-atunci nu vor putea, Săbii și suliți, să-și gătească Și-n urmă, să se răzvrătească.”
20De-aceea, oamenii pe care Neamul lui Israel îi are, La Filisteni, se pogorau, De câte ori siliți erau S-ascută fierul plugului. Atunci când coasa omului, Sau când securea ce-o avea, Ori sapa poate, se tocea, Să le ascută, nevoit Era, să meargă – negreșit – La Filisteni, pentru-ajutor, Căci ei aveau fierarii lor.
21Deci, dacă coasa se tocea, Ori sapa, sau – de-asemenea – Securea, ori furca cea mare – Aceea cari trei coarne are – Omul, la Filisteni, venea, Căci doar la ei, fierar, găsea. La fel, și-atunci când s-au tocit Țepușele ce-au folosit Doar ca să poată mâna boi: Și ele trebuiau apoi, La ei de a fi duse, dacă Voiau ca, vârf, să li se facă.
22Și tot așa s-a nimerit, Când ziua luptei a venit. În felu-acesta, nimenea O suliță, în mâini, n-avea, Și nici un om din Israel, O sabie, n-avea, la el. Din cei ce-au fost în jurul lor, Doar Saul și al său fecior – Cari, Ionatan, era numit – Săbii aveau. Restu-au venit, Cu mâna goală, la război.
23Ceata de Filisteni, apoi, La pasul în Micmaș aflat, Venit-a de s-a așezat.