1Către întregul Israel, A zis, în urmă, Samuel: „Iată că eu v-am ascultat În tot ce-ați spus și-un împărat V-am rânduit astfel, apoi, Așa precum cerut-ați voi.
2Iată-l pe-al vostru împărat, Pe care vi l-am așezat În frunte, drept conducător, Peste-al lui Israel popor! De-acum, eu am îmbătrânit – Vedeți dar bine – și-am albit. Nu pot ca să mai merg cu voi. Să nu vă necăjiți apoi, Căci vor rămâne fiii mei Și au să vă-nsoțească ei. Din tinerețe, ne-ncetat, În fruntea voastră am umblat.
3Acum, la mine, să priviți Și-n contră-mi să mărturisiți, Aici, în fața Domnului, Precum și-n fața unsului Care-i al Său: cui i-am luat Boul, măgarul său, vreodat’? S-a întâmplat oare, cumva, Ca să apăs pe cineva? Pe cine am năpăstuit? Sau, de la cine am primit Mită, să-nchid ochii apoi? Mărturisiți – acuma – voi, Căci vreau ca să înapoiez Tot ceea ce vă datorez!”
4Poporu-atunci a cuvântat: „Nicicând, tu nu ne-ai apăsat Și nici nu ne-ai năpăstuit. De-asemeni, mită, n-ai primit.”
5El le-a mai zis: „Iată că eu, Martor, Îl iau pe Dumnezeu Și pe-al Său uns, că n-ați aflat Nimic, ca să vă fi luat.” Oameni-au spus: „Martori suntem, Că nici o plângere n-avem În contra ta, căci negreșit, Doar adevărul, l-ai rostit.”
6În urmă, Samuel a zis: „Pe-Aron și Moise, i-a trimis Domnul, să meargă, la cei care, Părinți, al vost’ popor îi are. Pe vremea ‘ceea, ei ședeau La Egipteni și robi erau; Iar din robia cea amară, Moise și-Aron i-a scos afară.
7Acuma dar, vă-nfățișați Și-n fața Domnului, să stați, Ca să vă judec mai apoi, Pe fiecare dintre voi, Pentru tot binele avut, Pe care Domnul l-a făcut Pentru părinții voști’, precum Și pentru-ntreg poporu-acum.
8După ce Iacov a venit Și în Egipt s-a stabilit, Părinții voștri au strigat La Domnul. El i-a ascultat Și le-a trimis pe Moise-ndată – Și pe Aron – ca să îi scoată Din mâna Egiptenilor. În urmă, Domnul le-a dat, lor, Ținutu-acesta minunat, În care ei s-au așezat.
9Ei au uitat de Dumnezeu, Căci n-au vrut a-L urma mereu. Purtările, când le-a văzut, El, lui Sisera, i-a vândut – Capul oștirii din Hațor. În mâna Filistenilor Ajunse – astfel – Israel. Stăpân mai fost-a peste el Cel ce era încoronat, Peste Moab, ca împărat.
10De Dumnezeu, și-a amintit, Din nou, poporul asuprit Și, către El, iar a strigat, Când a fost tare apăsat: „Iată că am păcătuit, Pe Domnul, când L-am părăsit, Ca să slujim doar Baalilor, Precum și Astarteelor. Spre noi – o Doamne – să privești Acum și să ne izbăvești De-ai noști’ vrăjmași, pentru că noi Te vom sluji pe Tine-apoi!”
11Domnul, atuncea, l-a adus Pe Ierubal și-apoi l-a pus, În fruntea-ntregului popor, Pentru a-i fi izbăvitor. El, de Barac, a fost urmat; Iefta, apoi, s-a ridicat Și-n urmă fost-a Samuel. Prin ei, neamul lui Israel Ajuns-a a fi izbăvit Și liniște a dobândit.
12Când pe Nahaș – acel pe care Amon, drept împărat, îl are – Voi l-ați văzut că a pornit În contra voastră, ați venit Și mi-ați cerut un împărat. „Nu!”– spus-ați când v-ați adunat – „Ci vrem un împărat apoi, Cari să domnească peste noi.” Și totuși, Împărat – mereu – Vă era Domnul Dumnezeu.
13Priviți, acuma, fiecare! Iată-l pe împăratul care Voi l-ați ales și l-ați cerut! Iată că Domnul a făcut Așa precum cerut-ați voi, Și-un împărat va pus apoi.
14Dacă de Domnul Dumnezeu O să vă temeți voi, mereu, Dacă aveți să-I ascultați Cuvântul și o să-L urmați, Dacă apoi o să-I slujiți Și nu o să vă-mpotriviți Glasului Său, atuncea El Se va lipi de Israel, Precum și de-mpăratul lui.
15Dar dacă glasul Domnului Nu o să vreți să-l auziți, Dacă o să vă-mpotriviți Cuvântului lui Dumnezeu, Atuncea, mâna Lui, mereu, În contra voastră o să fie Și apăsați o să vă ție, Precum și-ai voști’ părinți erau, În vremea când nu-L ascultau.
16Încă puțin, voi să mai stați În acest loc și s-așteptați, Pentru că vreau a fi văzută Minunea ce va fi făcută De către Domnul Dumnezeu, Sub ochii voștri. Vă-ntreb eu:
17Nu suntem noi, la secerat? Nu avem, grâne, de-adunat? La Domnul, voi striga apoi, Și-ndată tunete și ploi, El va trimite, negreșit. Atunci vă veți fi dumirit Ce mare rău voi ați făcut, În clipa-n care ați cerut Să vi se dea un împărat.”
18Apoi, spre Domnul a strigat, Cu glas puternic, Samuel, Și chiar în ziua ‘ceea, El Trimis-a tunete și-apoi, Valuri de ploaie, în șuvoi. Când aste semne le-a văzut, Întreg poporul s-a temut De Domnul și de Samuel.
19Apoi, neamul lui Israel Spre Samuel și-a ridicat Privirile și-a cuvântat: „Roagă-L pe Domnul, pentru noi, Să nu murim cumva apoi, Căci la păcatele pe care Le-am săvârșit fără-ncetare, Acum ne-am mai adăugat Un altul, când, un împărat, Să ni se pună, am cerut.”
20„Un mare rău voi ați făcut” – A zis, în urmă, Samuel – „Dar teamă, să n-aveți, defel! Chiar de-ați greșit, vegheați mereu Ca de la Domnul Dumnezeu, Să nu v-abateți, ci să știți – Neîncetat – să Îl slăviți, Din toată inima apoi.
21Să Îl urmați, pe Domnul, voi, Pentru că altfel, fiecare Ar merge după lucruri care N-aduc folos, nici izbăvire La nimenea, căci sunt, din fire, Doar niște lucruri de nimic.
22Dar fiți încredințați – vă zic – Căci Dumnezeu Își ocrotește Poporul și nu-l părăsește, Din pricina Numelui Lui Cel mare. Voia Domnului E de-a vă ridica pe voi, Ca să Îi fiți popor apoi.
23O clipă nu mi-a dat prin gând, Să-mi fac păcate încetând Ca să mă rog lui Dumnezeu, Pentru popor. Astfel, mereu, Am să v-arăt calea cea bună – Calea cea dreaptă – și-mpreună Să o urmăm cu toți apoi.
24De Domnul, să vă temeți voi, Slujindu-L cu credincioșie – În vremea care o să vie – Din toată inima. Astfel, O să vedeți ce poate El Și ce putere – bunăoară – În fața voastră, desfășoară.
25Dar dacă, rele, săvârșiți, Atunci încredințați să fiți, Precum că veți muri și voi, Și împăratul vostru-apoi.”