Matthew 18— 1931

¹În ceasul acela ucenicii s‐au apropiat de Isus zicând: Cine este deci mai mare în Împărăția Cerurilor?

²Și el a chemat la sine pe un copilaș, l‐a pus în mijlocul lor,

³și a zis: Adevărat vă spun, dacă nu vă veți întoarce și veți fi ca copilașii, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor.

⁴Oricine deci se va smeri pe sine ca acest copilaș, acela este mai mare în Împărăția Cerurilor.

⁵Și cine va primi pe un astfel de copilaș în numele meu, pe mine mă primește.

⁶Iar cine va face să se poticnească unul singur din acești micuți care cred în mine, i‐ar fi de folos să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării.

⁷Vai de lume din pricina prilejurilor de poticnire. Căci trebuie să vină prilejuri de poticnire, dar vai de omul prin care vine prilejul de poticnire.

⁸Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te face să te poticnești, taie‐le și aruncă‐le de la tine; este bine pentru tine să intri în viață ciung sau șchiop decât având două mâini sau două picioare să fii aruncat în focul cel veșnic.

⁹Și dacă ochiul tău te face să te poticnești, scoate‐l și aruncă‐l de la tine; este bine pentru tine să intri în viață cu un ochi decât având doi ochi să fii aruncat în gheena focului.

¹⁰Vedeți să nu disprețuiți pe unul singur din acești micuți. Căci vă spun că îngerii lor în ceruri totdeauna privesc fața Tatălui meu care este în ceruri.

¹¹Căci Fiul omului a venit ca să mântuiască ce era pierdut.

¹²Ce vi se pare? Dacă un om are o sută de oi și se rătăcește una dintre ele, oare nu lasă el pe cele nouăzeci și nouă pe munți și pleacă și caută pe cea rătăcită?

¹³Și dacă se întâmplă s‐o afle, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci și nouă nerătăcite.

¹⁴Tot așa nu este voia Tatălui vostru care este în ceruri să piară unul singur din acești micuți.

¹⁵Iar dacă va păcătui fratele tău împotriva ta, mergi, dovedește‐i vina între tine și el singur. Dacă va asculta de tine, ai câștigat pe fratele tău.

¹⁶Dar dacă nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca prin gura a doi sau trei martori să fie statornicită orice vorbă.

¹⁷Și dacă nu va asculta de ei, spune bisericii; iar dacă nu va asculta nici de biserică, să‐ți fie ca cel dintre Neamuri și vameșul.

¹⁸Adevărat vă spun, câte veți lega pe pământ vor fi legate în cer și câte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate în cer.

¹⁹Iarăși vă spun că dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ asupra oricărui lucru ce vor cere, li se va face de la Tatăl meu care este în ceruri.

²⁰Căci unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, acolo sunt eu în mijlocul lor.

²¹Atunci Petru s‐a apropiat și i‐a zis: Doamne, de câte ori va păcătui față de mine fratele meu și‐i voi ierta? Până de șapte ori?

²²Isus îi zice: Nu‐ți zic până de șapte ori ci până de șaptezeci de ori șapte.

²³De aceea Împărăția Cerurilor este asemănată cu un împărat care a voit să facă socoteala cu robii săi.

²⁴Și când a început să facă socoteala, i s‐a adus unul care‐i datora zece mii de talanți.

²⁵Dar fiindcă n‐avea cu ce să plătească, domnul său a poruncit să fie vândut el și nevasta lui și copiii și tot ce are și să se plătească datoria.

²⁶Deci robul a căzut la picioarele lui și i s‐a închinat zicând: Doamne, îngăduiește‐mă și‐ți voi plăti tot.

²⁷Și domnul acelui rob având milă i‐a dat drumul și i‐a iertat împrumutul.

²⁸Și robul acela a ieșit și a găsit pe unul dintre cei împreună robi cu el, care‐i datora o sută de dinari și a pus mâna pe el și‐l strângea de gât zicând: Plătește dacă ești dator.

²⁹Deci cel împreună rob cu el a căzut jos și l‐a rugat zicând: Îngăduește‐mă și‐ți voi plăti.

³⁰Iar el nu voia: ci s‐a dus și l‐a aruncat în temniță până va plăti ce era dator.

³¹Deci cei împreună robi cu el, când au văzut cele întâmplate, s‐au întristat foarte mult și au venit și au spus domnului lor cu de‐amănuntul toate cele petrecute.

³²Atunci domnul său l‐a chemat la sine și‐i zice: Rob rău, ți‐am iertat toată datoria aceea fiindcă m‐ai rugat.

³³Oare nu se cădea ca și tu să ai milă de cel împreună rob cu tine după cum și eu am avut milă de tine?

³⁴Și domnul său s‐a mâniat și l‐a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce era dator.

³⁵Astfel vă va face și tatăl meu cel ceresc dacă nu veți ierta fiecare fratelui său din inimile voastre.