1Și a fost așa: când a sfârșit Isus cuvintele acestea, a trecut din Galileea și a venit în hotarele Iudeei pe dincolo de Iordan.
2Și l‐au urmat gloate multe și i‐a tămăduit acolo.
3Și fariseii au venit la el ispitindu‐l și zicând: Oare se cade omului să‐și lase nevasta pentru orice pricină?
4Iar el a răspuns și a zis: N‐ați citit că cel ce i‐a făcut de la început i‐a făcut parte bărbătească și parte femeiască?
5Și a zis: De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mamă‐sa și se va lipi de nevastă‐sa și cei doi vor fi o singură carne,
6încât nu mai sunt doi, ci o singură carne. Deci ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.
7Ei îi zic: Pentru ce deci a rânduit Moise să dea o carte de despărțire și s‐o lase?
8El le zice: Fiindcă Moise pentru învârtoșarea inimii voastre v‐a dat voie să vă lăsați nevestele, dar de la început n‐a fost așa.
9Iar eu vă spun că oricine își va lăsa nevasta, afară de curvie, și se va însura cu alta, preacurvește; și cine s‐a însurat cu cea lăsată, preacurvește.
10Ucenicii îi zic: Dacă astfel este pricina omului cu nevasta, nu este de folos a se însura.
11Iar el le‐a zis: Nu toți cuprind cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat.
12Căci sunt fameni care au fost născuți așa din pântecele mamei lor și sunt fameni care au fost făcuți fameni de oameni și sunt fameni care singuri s‐au făcut fameni pentru Împărăția Cerurilor; cine poate cuprinde să cuprindă.
13Atunci au fost aduși copilași la el ca să‐și pună mâinile peste ei și să se roage, iar ucenicii i‐au certat.
14Dar Isus le‐a zis: Lăsați copilașii și nu‐i opriți să vină la mine, căci Împărăția Cerurilor este a unora ca aceștia.
15Și a pus mâinile peste ei și s‐a dus de acolo.
16Și iată unul a venit la el și a zis: Învățătorule, ce lucru bun să fac ca să am viață veșnică?
17Și el i‐a zis: Ce mă întrebi despre ce este bun? Unul singur este Cel bun; dar dacă voiești să intri în viață, păzește poruncile.
18El îi zice: Care? Iar Isus a zis: Să nu omori, să nu preacurvești, să nu furi, să nu mărturisești mincinos,
19cinstește pe tatăl tău și pe mama ta; și: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
20Tânărul îi zice: Toate acestea le‐am păzit; ce‐mi lipsește?
21Isus i‐a zis: Dacă voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde‐ți ce ai și dă la săraci și vei avea comoară în ceruri și vino, urmează‐mă.
22Dar tânărul, când a auzit cuvântul, a plecat întristat căci avea multe avuții.
23Și Isus a zis ucenicilor săi: Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăția Cerurilor.
24Și iarăși vă spun că mai lesne este să treacă o cămilă printr‐o ureche de ac decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.
25Și când au auzit, ucenicii s‐au înfiorat foarte tare zicând: Cine dar poate fi mântuit?
26Și Isus, uitându‐se la ei, le‐a zis: La oameni aceasta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință.
27Atunci Petru a răspuns și i‐a zis: Iată noi am lăsat toate și ți‐am urmat; deci ce vom avea noi?
28Și Isus le‐a zis: Adevărat vă spun că voi care m‐ați urmat, la nașterea din nou, când Fiul omului va ședea pe scaunul de domnie al slavei sale, veți ședea și voi pe douăsprezece scaune de domnie, judecând pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel.
29Și oricine care a lăsat case sau frați sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau țarini pentru numele meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică.
30Dar mulți dintâi vor fi cei din urmă și cei din urmă vor fi cei dintâi.