Job 17
1 Mi se frânge duhul, mi se sting zilele: mormintele sunt pentru mine.
2 Oare nu sunt batjocoritori în juru‐mi și nu locuiesc oare ochii mei în mijlocul jignirilor lor?
3 Pune, te rog, chezășie; dă‐mi un zălog la tine: cine va da mâini cu mine?
4 Căci le‐ai ascuns inima de pricepere: pentru aceea nu‐i vei înălța.
5 Cine dă pe prieteni la pradă i se vor topi ochii copiilor.
6 Și m‐a făcut de pomină popoarelor și am ajuns ca un scuipat în față.
7 Și mi se întunecă ochiul de întristare și toate mădularele mele sunt ca o umbră.
8 Cei drepți se vor uimi de aceasta și cel nevinovat se va aprinde împotriva celui nelegiuit.
9 Dar cel drept își va ține calea și cel cu mâinile curate va crește în putere.
10 Dar cu adevărat voi toți, vă rog, veniți iar: și nu voi găsi un singur om înțelept între voi.
11 Zilele mele au trecut, mi‐au nimicit planurile, chiar averile inimii mele.
12 Ei prefac noaptea în zi: își închipuie lumina aproape în fața întunericului!
13 Dacă aștept, Șeolul îmi este casa; îmi aștern culcușul în întuneric;
14 strig gropii: Tu ești tatăl meu! Viermelui: Tu ești mama mea și sora mea!
15 Unde‐mi este atunci nădejdea? Da, nădejdea mea cine o va vedea?
16 Se va pogorî la zăvoarele Șeolului, când vom avea totodată odihnă în pulbere.