1Se pierde dreptul și nimeni nu ia la inimă; și bărbații miloși sunt răpiți și nimeni nu ia aminte că cel drept este răpit dinaintea răului.
2El intră în pace; ei se odihnesc în paturile lor, oricine care umblă în dreptatea lui.
3Dar apropiați‐vă încoace, voi fiii vrăjitoarei, sămânță a preacurvarului și a curvei!
4De cine vă bateți voi joc? Împotriva cui lărgiți voi gura, și scoateți limba? Oare nu sunteți voi copii ai fărădelegii, sămânță a minciunii,
5care vă aprindeți între idoli sub orice copac verde, care înjunghiați pe copii în văi, sub crăpăturile stâncilor?
6Partea ta este între pietrele netede ale râului; ele, ele sunt sorțul tău și lor le‐ai turnat o jertfă de băutură, ai adus un dar de mâncare. Să fiu eu potolit cu privire la acestea?
7Ți‐ai pus patul pe munte înalt și ridicat și acolo te‐ai suit ca să aduci jertfă.
8Și ți‐ai pus amintirea în dosul ușilor și al ușiorilor. Căci te‐ai dezgolit altuia decât mine și te‐ai suit și ți‐ai lărgit patul și ai făcut legământ cu ei. Ai iubit patul lor, le‐ai văzut goliciunea.
9Și te‐ai dus la împărat cu untdelemn și ți‐ai înmulțit mirurile și ți‐ai trimis solii departe și te‐ai înjosit până la Șeol.
10Ai ostenit de lungimea căii tale; totuși n‐ai zis: E în zadar! Ai aflat o înviorare a puterii tale, de aceea n‐ai fost bolnav.
11Și de cine te‐ai sfiit sau te‐ai temut de ai mințit și nu ți‐ai adus aminte de mine, nici n‐ai luat la inimă? Oare n‐am tăcut eu încă de mult și nu te‐ai temut de mine?
12Îți voi spune dreptatea ta și faptele tale; și ele nu‐ți vor folosi.
13Când vei striga, să te scape cei adunați de tine! Dar îi va lua vântul pe toți, o suflare îi va răpi pe toți. Dar cel ce își pune încrederea în mine va moșteni țara și va stăpâni sfântul meu munte.
14Și se va zice: Înălțați, înălțați, pregătiți calea, scoateți afară piedicile din calea poporului meu.
15Căci așa zice Cel Prea Înalt și Înălțat, care locuiește în veșnicie, și Numele căruia este Sfântul: Eu locuiesc în loc înalt și sfânt și cu cel ce este cu duhul zdrobit și smerit, ca să însuflețesc duhul celor smeriți și să însuflețesc inima celor zdrobiți.
16Căci nu mă voi certa în veac nici nu mă voi mânia totdeauna; căci ar lipsi duhul dinaintea mea și suflările pe care le‐am făcut.
17M‐am mâniat pentru nelegiuirea zgârceniei sale și l‐am lovit. M‐am ascuns și m‐am mâniat și el a urmat cu darea înapoi în calea inimii sale.
18I‐am văzut căile și‐l voi vindeca. Îl voi călăuzi și‐i voi da iarăși mângâieri, lui și celor ce jelesc ai lui.
19Eu fac rodul buzelor. Pace, pace celui de departe și celui de aproape, zice Domnul, și‐l voi vindeca.
20Dar cei răi sunt ca marea tulburată, care nu se poate liniști și valurile ei aruncă afară noroi și murdărie.
21Nu este pace pentru cei răi, zice Dumnezeul meu.