Isaiah 561931

1Așa zice Domnul: Păziți judecata, și faceți dreptatea, căci mântuirea mea este aproape să vină și dreptatea mea să se descopere.

2Ferice de bărbatul care face aceasta și de fiul omului, care ține tare de ea; care păzește sabatul ca să nu‐l pângărească și își păzește mâna ca să nu facă niciun rău.

3Și fiul străinului care s‐a lipit de Domnul, să nu vorbească, zicând: Domnul m‐a despărțit cu totul de poporul său. Nici famenul să nu zică: Iată eu sunt un copac uscat.

4Căci așa zice Domnul: Famenilor care păzesc sabatele mele și aleg lucrurile plăcute mie și țin tare la legământul meu:

5le voi da în casa mea și înăuntrul zidurilor mele un loc și un nume mai bun decât al fiilor și al fiicelor. Le voi da un nume veșnic care nu se va stinge.

6Și fiii străinului care se lipsesc de Domnul ca să‐i slujească și să iubească numele Domnului, ca să fie slujitorii lui, fiecare ce păzește sabatul ca să nu‐l pângărească și se ține tare de legământul meu,

7îi voi aduce și pe ei la sfântul meu munte și‐i voi desfăta în casa mea de rugăciune. Arderile lor de tot și jertfele lor vor fi bine primite pe altarul meu, căci casa mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.

8Domnul Dumnezeu care adună pe cei izgoniți ai lui Israel zice: Voi aduna încă și pe alții la el, la cei adunați ai lui.

9Veniți să mâncați, toate fiarele câmpului, da, toate fiarele pădurii!

10Păzitorii săi sunt orbi, toți sunt fără cunoștință. Toți sunt câini muți care nu pot să latre, visează, stau tolăniți, le place să adoarmă:

11da, câinii sunt lacomi, nu cunosc sațul. Și aceștia sunt păstori care nu înțeleg: toți se întorc la calea lor, fiecare la câștigul său, până la cel din urmă din ei.

12Veniți, zic ei, voi aduce vin și ne vom îmbăta cu băutură tare și ziua de mâine va fi ca ziua aceasta, mare peste măsură.

© British and Foreign Bible Society (BFBS) 2018 © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2018

Choose Translation

Switch translation for Isaiah 56.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.