1Deci și cel dintâi legământ avea întocmiri pentru slujba dumnezeiască și pentru sfântul locaș din lumea aceasta.
2Căci a fost întocmit un cort, cel dintâi, care se numește Sfânta, în care era sfeșnicul și masa și punerea înainte a pâinilor;
3iar după perdeaua a doua, cortul care se numește Sfânta sfintelor,
4având tămâietoarea de aur și chivotul legământului ferecat peste tot cu aur, în care era un vas de aur care avea mana, și toiagul lui Aaron, care odrăslise și tablele legământului.
5Iar deasupra lui heruvimii slavei umbrind scaunul îndurării; despre acestea nu este acum de vorbit cu de‐amănuntul.
6Și acestea fiind întocmite astfel, preoții intră totdeauna în întâiul cort, săvârșind slujbele dumnezeiești,
7iar în al doilea, numai marele preot, o dată pe an, nu fără sânge, pe care‐l aduce pentru sine și pentru greșelile din neștiință ale poporului.
8Duhul Sfânt învederând aceasta că nu era încă arătată calea Sfintei sfintelor câtă vreme își mai are locul său întâiul cort,
9care este o asemănare față de vremea de acum, în care se aduc daruri și jertfe care nu pot desăvârși în ce privește cugetul pe cel ce face slujba dumnezeiască,
10slujbă care stă numai în mâncări și băuturi și felurite spălări, întocmiri ale cărnii, puse până la o vreme de îndreptare.
11Dar Hristos venit ca mare preot al bunurilor viitoare, prin cortul mai mare și mai desăvârșit, nu făcut de mână, adică nu din aceeași zidire,
12nici cu sânge de țapi și viței, ci cu sângele său însuși, a intrat odată pentru totdeauna în Sfânta sfintelor, după ce a dobândit o răscumpărare veșnică.
13Căci dacă sângele de țapi și de tauri și cenușa unei junci cu care se stropește peste cei întinați sfințește pentru curățirea cărnii,
14cu cât mai mult sângele lui Hristos, care prin Duhul cel veșnic s‐a adus pe sine însuși fără cusur lui Dumnezeu, va curăți cugetul vostru de faptele moarte ca să slujiți Dumnezeului celui viu?
15Și pentru aceasta el este mijlocitor al unui legământ nou, încât prin aceea că s‐a făcut o moarte pentru răscumpărarea de abaterile de sub întâiul legământ, cei ce au fost chemați să capete făgăduința moștenirii veșnice.
16Căci unde este un testament, este de neapărată trebuință ca să fie adusă moartea celui ce l‐a făcut.
17Pentru că un testament are putere la cei morți, fiindcă niciodată n‐are tărie când trăiește cel ce l‐a făcut.
18De aceea nici întâiul legământ n‐a fost început fără sânge.
19Căci, după ce fiecare poruncă, potrivit legii, a fost rostită de Moise către tot poporul, după ce a luat sângele vițeilor și al țapilor, cu apă și lână stacojie și isop, a stropit atât cartea însăși cât și pe tot poporul,
20zicând: Acesta este sângele legământului pe care vi l‐a poruncit Dumnezeu.
21Și a stropit de asemenea cu sânge cortul și toate vasele pentru slujba dumnezeiască.
22Și aproape toate sunt curățite prin sânge potrivit legii, și fără vărsare de sânge nu este iertare.
23Deci era într‐adevăr de neapărată trebuință ca închipuirile celor ce sunt în ceruri să fie curățite prin acestea, iar înseși cele cerești prin jertfe mai bune decât acestea.
24Căci Hristosul a intrat nu într‐o Sfânta sfintelor făcută de mâini, icoană a celor adevărate, ci chiar în cer, ca să se înfățișeze acum pentru noi înaintea feței lui Dumnezeu;
25nici ca să se aducă de mai multe ori jertfă pe sine însuși, după cum marele preot intră în Sfânta sfintelor în fiecare an, cu sânge străin;
26fiindcă altfel trebuia să fi pătimit de mai multe ori de la întemeierea lumii; ci acum, la sfârșitul veacurilor, s‐a arătat o dată pentru desființarea păcatului prin jertfa sa.
27Și întrucât este hotărât oamenilor să moară o dată, iar după aceea vine judecata,
28astfel și Hristosul, fiind adus o dată ca să poarte păcatele multora, se va arăta a doua oară, deosebit de păcat, spre mântuire celor ce îl așteaptă.