1Iar ca vârf la cele ce zicem: noi avem un astfel de mare preot, care s‐a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măreției în ceruri,
2ca slujitor al locurilor sfinte și al cortului adevărat pe care l‐a înfipt Domnul, nu omul.
3Căci orice mare preot este pus ca să aducă daruri și jertfe; de aceea era de neapărată trebuință ca și acest mare preot să fi avut ceva ce să aducă.
4Deci dacă ar fi pe pământ, nici n‐ar fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile potrivit legii,
5care slujesc unei închipuituri și unei umbre a celor cerești, după cum a fost înștiințat Moise de Dumnezeu, când avea să facă cortul; căci: Vezi, zice, să faci toate potrivit pildei ce ți‐a fost arătată pe munte.
6Acum însă Hristos a dobândit o slujbă cu atât mai deosebită cu cât este și mijlocitor al unui legământ mai bun, care este legiuit pe temeiul unor făgăduințe mai bune.
7Căci dacă cel dintâi legământ ar fi fost desăvârșit, nu s‐ar fi căutat loc pentru un al doilea.
8Căci mustrându‐i zice: Iată vin zile, zice Domnul, și voi săvârși un nou legământ pentru casa lui Israel și pentru casa lui Iuda;
9nu după legământul pe care l‐am făcut cu părinții lor în ziua când i‐am apucat de mână ca să‐i scot din țara Egiptului, pentru că n‐au stăruit în legământul meu și mie nu mi‐a păsat de ei, zice Domnul.
10Pentru că acesta este legământul pe care‐l voi încheia cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile mele în gândul lor și le voi scrie și pe inima lor și le voi fi Dumnezeu și ei îmi vor fi popor.
11Și nu vor mai învăța fiecare pe concetățeanul său și fiecare pe fratele său zicând: Cunoaște pe Domnul! pentru că toți mă vor cunoaște de la mic până la mare dintre ei.
12Pentru că voi fi milostiv cu nedreptățile lor și nu‐mi voi mai aduce deloc aminte de păcatele lor și de fărădelegile lor.
13Prin aceea că zice un „Nou legământ”, a învechit pe cel dintâi; iar ce este învechit și îmbătrânit este aproape de pieire.