Bible

1 Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri. 2 Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră. 3 Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine! 4 Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul. 5 Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece, 6 întoarce-Ţi măcar privirile de la el şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfârşitul zilei. 7 Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat odrăsleşte din nou şi iar dă lăstari. 8 Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în ţărână, 9 înverzeşte iarăşi de mirosul apei şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou. 10 Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este? 11 Cum pier apele din lacuri şi cum seacă şi se usucă râurile, 12 aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă şi nu se mai scoală din somnul lui. 13 Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine! 14 Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc. 15 Atunci m-ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale. 16 Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele; 17 călcările mele de Lege sunt pecetluite într-un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea. 18 Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stânca din locul ei, 19 cum este mâncată piatra de ape şi cum este luat pământul de râu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului. 20 Îl urmăreşti întruna, şi se duce; îi schimonoseşti faţa şi apoi îi dai drumul. 21 De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sunt înjosiţi, habar n-are. 22 Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui."