Psalms 65VBRC2020

1Maestrului de cor. Psalm al lui Davíd. Cântare.

2Ție ți se cuvine cântare, Dumnezeule, în Sión, și ție îți vor fi împlinite jurămintele [în Ierusalím].

3La tine, care asculți rugăciunea, va veni tot omul;

4fărădelegile noastre ne-au copleșit, însă tu ierți nelegiuirile noastre.

5Fericit este acela pe care tu îl alegi și ți-l apropii: el va locui în curțile tale! Ne vom sătura cu bunătățile casei tale, cu sfințenia templului tău.

6Dumnezeul mântuirii noastre, tu ne răspunzi prin fapte minunate de dreptate. Tu ești speranța tuturor marginilor pământului și a mărilor îndepărtate.

7Tu fixezi munții cu puterea ta, te încingi cu tărie,

8liniștești vuietul mării și vuietul valurilor și zarva popoarelor.

9Cei ce locuiesc la marginile [lumii] se înspăimântă de semnele tale; tu faci să strige de veselie porțile dimineții și ale serii.

10Tu vizitezi pământul, tu îi potolești setea cu îmbelșugare; tu [îl copleșești] cu bogății. Râul lui Dumnezeu este plin cu apă; tu faci să crească grâul pentru [oameni]. Astfel, pregătești pământul:

11îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îl înmoi cu ploaie și-i binecuvântezi răsadurile.

12Încununezi [tot] anul cu bunătățile tale: pe urmele tale curge belșugul.

13Se ivesc pășuni în pustiu, colinele sunt încinse cu veselie.

14Pășunile se înveșmântă cu turme, văile se îmbracă cu grâne; [toate] strigă de bucurie și cântă.

Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași

Choose Translation

Switch translation for Psalms 65.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.