1Psalm. Al lui Asáf. Domnul, Dumnezeul dumnezeilor, vorbește, el cheamă pământul de la răsăritul soarelui până la asfințitul lui.
2Din Sión, frumusețea desăvârșită, Dumnezeu strălucește.
3Vine Dumnezeul nostru și nu tace; în fața lui e foc mistuitor, iar împrejurul lui [se dezlănțuie] o furtună puternică.
4El cheamă cerurile de sus și pământul, ca să-și judece poporul.
5„Adunați-i înaintea mea pe credincioșii mei, pe cei care, prin jertfă, au încheiat alianța cu mine!”.
6Cerurile vor face cunoscută dreptatea lui, căci însuși Dumnezeu este judecătorul.
7Ascultă, poporul meu, eu îți vorbesc, Israél, eu voi depune mărturie împotriva ta: eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău.
8Nu pentru jertfele tale te dojenesc, pentru că arderile tale de tot sunt pururi înaintea mea.
9Nu voi primi viței din casa ta, nici țapi din turmele tale!
10Căci ale mele sunt toate viețuitoarele pădurii, toate miile de animale din munți.
11Eu cunosc toate păsările munților și al meu este tot ce se mișcă pe câmpie.
12Dacă mi-ar fi foame, nu ți-aș spune ție, căci lumea, cu tot ce este în ea, mie îmi aparține.
13Mănânc eu oare carne de tauri și beau eu oare sângele țapilor?
14Oferă-i lui Dumnezeu jertfă de laudă și împlinește voturile [făcute] Celui Preaînalt.
15Cheamă-mă în ziua strâmtorării: eu te voi elibera, iar tu mă vei cinsti!
16Dar celui nelegiuit, Domnul îi spune: „Pentru ce vorbești despre poruncile mele și alianța mea este pe buzele tale,
17de vreme ce urăști disciplina [mea] și cuvintele mele le arunci la spatele tău?
18Dacă vezi un hoț, tu fugi cu el și te întovărășești cu adulterii.
19Tu dai drumul gurii tale la rele și limba ta țese [planuri] viclene.
20Stai și vorbești împotriva fratelui tău, îl clevetești pe fiul mamei tale.
21[Iată], ai făcut acestea, iar eu să tac? Îți închipui că eu sunt ca tine? Te voi mustra și voi pune [totul] sub ochii tăi.
22Înțelegeți aceasta, voi care-l uitați pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâșii și nu va fi nimeni care să vă scape.
23Cine aduce jertfă de laudă, acela mă cinstește; celui care merge pe calea [cea dreaptă] îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu”.