1Iob a continuat să-și pronunțe asemănarea, zicând:
2„Ce n-aș da să fiu ca în lunile dinainte, ca în zilele când Dumnezeu mă proteja!
3Atunci, candela lui strălucea deasupra capului meu și în lumina sa umblam pe întuneric.
4Așa era în zilele tinereții mele, când favoarea lui Dumnezeu era asupra cortului meu,
5când, încă, Cel Atotputernic era cu mine și tinerii mei erau în jurul meu;
6când îmi spălam picioarele în smântână și stânca făcea să curgă pentru mine râuri de untdelemn;
7când ieșeam la poarta cetății și în piață îmi fixam scaunul,
8tinerii mă vedeau și se ascundeau, iar bătrânii se ridicau și stăteau în picioare.
9Căpeteniile își rețineau cuvintele și-și puneau mâna la gură.
10Glasul celor care stăteau în față înceta și limba lor se lipea de cerul gurii.
11Urechea care mă auzea mă numea fericit, iar ochiul care mă vedea dădea mărturie pentru mine.
12Căci îi salvam pe nevoiașul care striga după ajutor și pe orfanul care nu era ajutat.
13Binecuvântarea celui care pierea venea asupra mea și făceam să se bucure inima văduvei.
14Mă îmbrăcam cu dreptate și ea mă înveșmânta și judecata mea era ca o manta și un turban.
15Eram ochi pentru cel orb și picioare pentru cel șchiop.
16Eu eram tată pentru cei nevoiași și cauza veneticului o cercetam.
17Zdrobeam măselele celui nedrept și dintre dinții lui smulgeam prada.
18Ziceam: «În cuibul meu îmi voi da duhul și zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19Rădăcina mea se deschidea spre ape și roua se odihnea pe ramurile mele.
20Onoarea mea se va înnoi odată cu mine și arcul meu se va transforma în mâna mea».
21Mă ascultau și așteptau, tăceau înaintea sfatului meu.
22După cuvintele mele, nu mai repetau și peste ei picura cuvântul meu.
23Mă așteptau ca pe ploaie și-și deschideau larg gura, ca pentru ploaia de primăvară.
24Dacă râdeam pe seama lor, nu dădeau crezare și nu puteau să facă să cadă lumina feței mele.
25Iubeam drumul lor și mă așezam în frunte; ședeam ca un rege în trupă când îi mângâie pe cei care jelesc.