1Sufletul meu s-a dezgustat de viață. Voi da frâu liber plângerii mele și voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
2Îi spun lui Dumnezeu: «Nu mă considera vinovat! Fă-mă să înțeleg de ce te cerți cu mine!».
3Îți place să oprimi, să respingi lucrarea mâinii tale și să faci să strălucească sfatul celor nelegiuiți?
4Oare ai tu ochi de carne, ca să vezi așa cum vede omul?
5Oare zilele tale sunt ca zilele omului și anii tăi, ca zilele bărbatului,
6că cercetezi nelegiuirea mea și cauți la păcatul meu,
7chiar dacă știi că nu sunt vinovat și că nu este cine să mă salveze din mâna ta?
8Mâinile tale m-au format și m-au făcut desăvârșit în întregime. Oare mă vei distruge?
9Amintește-ți că din lut m-ai făcut și în țărână mă vei face să mă întorc!
10Oare nu m-ai muls ca laptele și m-ai închegat ca brânza?
11M-ai îmbrăcat cu piele și carne, m-ai țesut cu oase și nervi.
12Mi-ai dat viață și bunăvoință și vizitarea ta mi-a păstrat duhul.
13Dar ascundeai acestea în inima ta: știu că aceasta era la tine.
14Dacă am păcătuit, m-ai urmărit și de nelegiuirea mea nu m-ai lăsat nepedepsit.
15Dacă sunt vinovat, vai de mine! Dacă sunt drept, nu-mi ridic capul. M-am săturat de dispreț, căci îmi văd mizeria.
16Dacă s-ar înălța [capul], m-ai vâna ca un leu și ai întoarce lucrarea ta minunată față de mine.
17Reînnoiești mărturiile tale față de mine, mărești mânia ta împotriva mea, mereu schimbând zbuciumul din mine.
18De ce m-ai făcut să ies din sânul [mamei]? Mi-aș fi dat duhul și niciun ochi nu m-ar fi văzut.
19Aș fi ca și cum n-aș fi fost și din pântece aș fi fost dus la mormânt.
20Oare nu sunt puține zilele mele și se termină? Ia-ți [privirea] de la mine, ca să mă înseninez puțin
21înainte să mă duc și să nu mă mai întorc spre ținutul întunericului și al umbrei morții,
22ținut întunecat ca bezna umbrei morții, fără noimă, unde strălucirea e ca bezna!”.