1Trimiteți mielul stăpânitor al pământului din Séla spre pustiu, la muntele fiicei Siónului!
2Ca o pasăre rătăcită, alungată din cuib, așa vor fi fiicele lui Moáb la trecătorile [râului] Arnón.
3„Țineți sfat, luați o decizie! Fă ca noaptea umbra în miezul zilei! Ascunde-i pe cei alungați, iar pe fugar nu-l da în vileag!
4Să locuiască la tine fugarii mei din Moáb, tu să le fii refugiu dinaintea distrugătorului! Căci asupritorul nu va mai fi, distrugerea va înceta și cel care calcă în picioare va dispărea din țară.
5Un tron va fi stabilit prin îndurare: pe el va sta întru adevăr în cortul lui Davíd cel care judecă, cel care caută judecată și cel care aleargă după dreptate.
6Am auzit de îngâmfarea foarte mare a Moábului, de trufia, semeția lui. Și [această] aroganță a lui oare nu e numai vorbărie?
7De aceea Moáb geme pentru Moáb: toți gem; după turtele de stafide din Chir-Haréset jelesc încremeniți.
8Căci câmpiile din Heșbón sunt vlăguite ca via din Sibmá; stăpânii neamurilor calcă în picioare butucii cu strugurii ei până la Iaezér: ajung și rătăcesc în pustiu, când mlădițele ei se întindeau și ajungeau la mare.
9De aceea voi plânge cu plânsul Iaezérului pentru via din Sibmá; vă voi sătura cu lacrimile mele, Heșbón și Elealé, pentru că un strigăt s-a abătut asupra roadelor de vară și asupra secerișului.
10Bucuria și veselia au dispărut din grădină, în vii nu se mai cântă, nici nu se mai chiuie; strugurii în teascuri nu mai sunt striviți de cei care îi calcă și am făcut să înceteze strigătul de bucurie.
11De aceea freamătă măruntaiele mele ca o harpă pentru Moáb și interiorul meu pentru Chir-Harés.
12Când se va arăta obosit Moábul pe înălțimi, va veni la sanctuarul său ca să se roage, dar nu va putea”.
13Acesta este cuvântul pe care l-a rostit Domnul odinioară cu privire la Moáb.
14Dar acum, Domnul vorbește: „După trei ani, ca anii unui om tocmit, măreția Moábului va fi disprețuită cu toată mulțimea lui cea mare; puținul care va mai rămâne va fi mic și fără însemnătate”.