Romans 9
1 Spun adevărul în Cristos, nu mint. Conștiința mărturisește împreună cu mine, prin Duhul Sfânt,
2 că întristarea îmi este mare și că am o nesfârșită durere în inimă.
3 Căci îmi doream să fiu eu însumi anatema, despărțit de Cristos, pentru frații mei, rudele mele după trup,
4 care sunt israeliți și ale cărora sunt înfierea, slava, legămintele, darea Legii, închinarea și promisiunile.
5 Ai lor sunt patriarhii și din ei este, după trup, Cristosul, care este, mai presus de toți, Dumnezeu binecuvântat în veci! Amin.
6 Dar nu este ca și cum ar fi dat greș Cuvântul lui Dumnezeu, căci nu toți cei care sunt din Israel sunt Israel
7 și nici nu sunt toți copiii lui Avraam doar pentru că sunt sămânța lui, ci, după cum este scris: „În Isaac va primi sămânța ta un nume!”
8 Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copiii lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt considerați ca sămânță.
9 Căci acesta este cuvântul promisiunii: „La anul pe vremea aceasta mă voi întoarce, iar Sara va avea un fiu!”
10 Mai mult chiar, la fel a fost și cu Rebeca, atunci când a rămas însărcinată de la unul singur, tatăl nostru Isaac.
11 Căci, deși gemenii nu fuseseră încă născuți și nici nu făcuseră ceva bun sau rău – ca să rămână în picioare planul lui Dumnezeu, potrivit alegerii,
12 nu în baza faptelor, ci prin voința Celui care cheamă – ei i s-a spus: „Cel mai mare îi va sluji celui mai mic!”,
13 după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau l-am urât!”
14 Deci ce vom spune? Există oare nedreptate la Dumnezeu? Nicidecum!
15 Căci lui Moise i-a zis: „Voi avea milă de cine vreau să am milă și Mă voi îndura de cine vreau să Mă îndur!”
16 Așadar, nu depinde de cel ce vrea, nici de cel ce aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.
17 Fiindcă Scriptura îi zice lui Faraon: „Tocmai pentru aceasta te-am ridicat: ca să-Mi arat în tine puterea și ca Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul.”
18 Așadar, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea.
19 Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai găsește vină? Cine se poate împotrivi planului Său?”
20 Mai degrabă cine ești tu, omule, să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Oare va spune lucrul creat celui care l-a creat: „De ce m-ai făcut așa?”
21 Oare nu are olarul autoritate peste lut ca să facă din aceeași frământătură un vas spre cinste și altul spre necinste?
22 Dar dacă Dumnezeu, voind să-Și arate mânia și să-Și facă de cunoscut puterea, a suportat cu multă răbdare niște vase ale mâniei, pregătite pentru distrugere,
23 ca să-Și facă de cunoscut bogăția slavei Sale față de niște vase ale îndurării, pe care le pregătise mai dinainte pentru slavă?
24 Pe acestea, adică pe noi, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri!
25 Așa cum zice și în Osea: „Îl voi numi «popor al Meu» pe cel ce nu era poporul Meu și «Preaiubită» pe cea care nu era iubită!
26 Și în locul unde li se zicea: «Nu sunteți poporul Meu!» vor fi numiți «fii ai Dumnezeului Celui viu».”
27 Și Isaia strigă cu privire la Israel: Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mântuită.
28 căci Domnul Își va duce la îndeplinire pe deplin și grabnic sentința rostită asupra pământului.
29 Și așa cum spusese Isaia: De nu ne-ar fi lăsat Domnul oștirilor o sămânță, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora!
30 Deci ce vom spune? Neamurile care nu au urmărit îndreptățirea au obținut îndreptățirea – o dreptate care se primește prin credință.
31 Însă Israel, care urmărea o lege a dreptății, n-a ajuns la acea lege.
32 De ce? Pentru că nu o căutau prin credință, ci prin fapte. Ei s-au lovit de Piatra de poticnire,
33 după cum este scris: „Iată, Eu pun în Sion o Piatră de poticnire și o Stâncă de cădere, iar cel care crede în El nu va fi dat de rușine!”