Revelation 15
1 Am văzut în cer un alt semn, mare și minunat: șapte îngeri care aveau șapte urgii – ultimele, întrucât cu ele s-a sfârșit mânia lui Dumnezeu.
2 Apoi am văzut ceva ca o mare de sticlă amestecată cu foc, iar pe cei care au învins fiara, chipul ei și numărul numelui ei, stând în picioare pe marea de sticlă și având lăutele lui Dumnezeu.
3 Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului, zicând: „Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernic! Drepte și adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!
4 Cine nu se va teme, Doamne, și nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu ești sfânt și toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta, fiindcă faptele Tale cele drepte au fost arătate.”
5 După acestea, m-am uitat și, iată, Templul, Cortul mărturiei, era deschis în cer.
6 Și cei șapte îngeri care aveau cele șapte urgii au ieșit din Templu, îmbrăcați fiind cu in curat și strălucitor și încinși în jurul pieptului cu brâie de aur.
7 Atunci una dintre cele patru ființe vii a dat celor șapte îngeri șapte cupe de aur, pline cu mânia lui Dumnezeu, Cel care este viu în vecii vecilor.
8 Templul s-a umplut cu fum din slava lui Dumnezeu și din puterea Lui, astfel că nimeni nu putea intra în Templu până când nu aveau să se sfârșească cele șapte urgii ale celor șapte îngeri.