Acts 4
1 În timp ce vorbeau poporului, au venit peste ei preoții, comandantul gărzii Templului și saducheii,
2 tulburați că învățau poporul și vesteau, în Isus, învierea din morți.
3 Au pus mâna pe ei și i-au ținut sub pază până a doua zi, căci era deja seară.
4 Însă mulți dintre cei care auziseră cuvântul au crezut și numărul bărbaților a ajuns cam la cinci mii.
5 A doua zi, mai-marii lor, bătrânii și cărturarii erau adunați la Ierusalim
6 împreună cu Anna, marele preot, cu Caiafa, Ioan, Alexandru și toți câți erau din neamul marilor preoți.
7 După ce i-au pus să stea în mijloc, i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?”
8 Atunci Petru, umplut fiind de Duhul Sfânt, le-a spus: „Mai-mari ai poporului și bătrâni,
9 dacă noi suntem astăzi cercetați pentru o faptă bună făcută unui om neputincios și asupra modului în care acesta a fost vindecat,
10 să vă fie cunoscut vouă tuturor și întregului popor Israel că în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe care voi L-ați crucificat, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți, prin El stă omul acesta înaintea voastră sănătos.
11 El este «piatra care a fost disprețuită de voi, zidarii, dar care a ajuns în capul unghiului».
12 Și nu este în nimeni altul mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”
13 Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și au înțeles că sunt oameni de rând, fără carte, s-au mirat și au priceput că fuseseră cu Isus.
14 Dar, văzându-l pe omul vindecat stând împreună cu ei, nu mai aveau nimic de spus împotrivă.
15 După ce le-au poruncit să iasă în afara Sinedriului, s-au sfătuit între ei,
16 spunând: „Ce să le facem acestor oameni? Căci este clar pentru toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut, într-adevăr, un semn vădit pe care nu-l putem nega.
17 Dar, ca vestea să nu se răspândească mai departe în popor, să-i amenințăm poruncindu-le să nu mai vorbească niciunui om în Numele acesta.”
18 Și, după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească deloc și nici să mai învețe pe alții în Numele lui Isus.
19 Dar Petru și Ioan le-au răspuns: „Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi, decât de Dumnezeu.
20 Căci nu putem să nu spunem ceea ce am văzut și am auzit.”
21 După ce i-au amenințat din nou, i-au lăsat să plece. Nu au găsit cum să-i pedepsească din cauza poporului, căci toți Îl slăveau pe Dumnezeu pentru ceea ce se întâmplase.
22 Căci omul cu care se făcuse acest semn de vindecare avea peste patruzeci de ani.
23 După ce au fost lăsați să plece, au venit la ai lor și le-au povestit tot ce le spuseseră mai-marii preoților și bătrânii.
24 Cei care ascultau și-au ridicat glasul ca unul singur către Dumnezeu și au spus: „Stăpâne, Tu, care ai creat cerul și pământul și marea și toate câte sunt în ele,
25 Tu, care prin Duhul Sfânt ai spus, prin gura robului Tău David, tatăl nostru: «De ce s-au întărâtat neamurile și popoarele au cugetat lucruri deșarte?
26 S-au ridicat regii pământului și domnitorii s-au adunat laolaltă împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.»
27 Într-adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care Tu L-ai uns, s-au adunat în cetatea aceasta Irod și Ponțiu Pilat, împreună cu neamurile și mulțimile lui Israel,
28 ca să facă tot ceea ce mâna Ta și planul Tău hotărâseră mai dinainte să se întâmple.
29 Și acum, Doamne, privește la amenințările lor și dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,
30 în timp ce Tu Îți întinzi mâna spre vindecare și se fac semne și minuni, prin Numele Robului Tău Celui sfânt, Isus.”
31 După ce s-au rugat, s-a cutremurat locul în care erau adunați și toți au fost umpluți cu Duhul Sfânt și au început să vestească Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32 Mulțimea celor care crezuseră era una în inimă și gând și nimeni nu zicea că vreunul din bunurile care erau în posesia lui este al lui, ci aveau toate în comun.
33 Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste ei toți.
34 Și nu era nimeni printre ei lipsit, căci toți cei care aveau pământuri sau case le vindeau, aduceau prețul averilor vândute
35 și îl puneau la picioarele apostolilor. Era împărțit apoi fiecăruia după cum avea nevoie.
36 Iosif, un levit născut în Cipru, numit de către apostoli Barnaba – care tradus înseamnă „Fiul încurajării” –
37 avea un ogor și, după ce l-a vândut, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.