1Glasul meu s-a înălțat către Dumnezeu; am strigat cu glasul meu către Dumnezeu și El m-a ascultat.
2În ziua necazului meu L-am căutat pe Stăpânul. Noaptea îmi țineam mâna întinsă și nu amorțea; sufletul meu refuza să fie mângâiat.
3Mi-am adus aminte de Dumnezeu și am oftat, am cugetat și duhul mi-a leșinat.
4Tu ai ținut deschise pleoapele ochilor mei. Eram răvășit și nu vorbeam.
5M-am gândit la zilele de odinioară, la anii de demult.
6Mi-am amintit de cântarea mea din timpul nopții. Am cugetat în inima mea, m-am întrebat în duhul meu:
7„Oare Stăpânul leapădă pentru totdeauna? Să nu mai fie niciodată binevoitor?
8Oare Și-a oprit îndurarea pe vecie? A pus El oare capăt promisiunii Lui din generație în generație?
9Oare a uitat Dumnezeu de îndurare? În mânia Lui, Și-a retras El oare mila?“.
10Atunci am zis: „Am suferit când am crezut că dreapta Celui Preaînalt s-a schimbat“.
11Prin urmare, voi vesti faptele Domnului; da, îmi voi aduce aminte de minunile Tale din trecut.
12Voi cugeta la toată lucrarea Ta și voi medita la faptele Tale mărețe.
13Dumnezeule, calea Ta este sfântă! Care zeu este atât de mare ca Dumnezeu?
14Tu ești Dumnezeul Care face minuni! Tu Ți-ai descoperit puterea popoarelor!
15Cu brațul Tău Ți-ai răscumpărat poporul, pe fiii lui Iacov și ai lui Iosif.
16Când Te-au văzut apele, Dumnezeule, când Te-au văzut apele, s-au învolburat, iar adâncurile s-au cutremurat.
17Norii au revărsat apa, tunetul a bubuit în cer, iar săgețile Tale s-au împrăștiat în toate părțile.
18Bubuitul tunetului Tău trecea prin vijelie, iar fulgerele luminau lumea; pământul s-a clătinat și s-a cutremurat.
19Calea Ta a trecut prin mare, iar cărarea Ta – prin ape mari, și nu Ți s-au mai cunoscut urmele.
20Ți-ai condus poporul ca pe o turmă, prin mâna lui Moise și a lui Aaron.