1O, de ai fi fratele meu, care a supt la sânul mamei mele, când te‑aș întâlni în uliță, te‑aș săruta și nimeni nu m‑ar privi rău!
2Te‑aș lua și te‑aș aduce în casa mamei mele, care mi‑a dat învățătură. Ți‑aș da să bei vin cu mirodenii, must din rodiile mele.
3Să‑și pună mâna stângă sub capul meu și dreapta lui să mă îmbrățișeze!
4Vă conjur, fiice ale Ierusalimului: nu treziți, nu stârniți dragostea până nu vine ea!
5Cine este aceea care se suie din pustiu rezemată de iubitul ei? Te‑am trezit sub măr; acolo te‑a născut mama ta, acolo te‑a născut și te‑a făcut ea.
6Pune‑mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău; căci dragostea este tare ca moartea, și gelozia – cumplită ca Șeolul; flacăra ei este învăpăiată, pârjol nemaivăzut.
7Apele cele mari nu pot stinge dragostea și râurile nu pot s‑o înece; dacă ar da omul toată bogăția casei lui pentru dragoste, tot n‑ar avea decât dispreț.
8Avem o soră tânără, căreia nu i‑au crescut încă sânii. Ce vom face cu sora noastră în ziua când îi vor veni pețitorii?
9Dacă va fi un zid, vom zidi pe ea creneluri de argint; iar dacă va fi o ușă, o vom închide cu scânduri de cedru.
10Eu sunt un zid și sânii mei sunt ca niște turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.
11Solomon avea o vie la Baal‑Hamon; le‑a închiriat‑o unor păzitori și fiecare aducea pentru rodul ei o mie de sicli de argint.
12Via mea, care este a mea, o păstrez eu. Ține‑ți, Solomoane, cei o mie de sicli și două sute să fie ai celor ce păzesc rodul!
13Tu, care locuiești în grădini, prietenii dau ascultare chemării tale: „Fă‑mă să‑ți aud glasul!”
14Grăbește‑te, iubitule, ca o gazelă sau ca un pui de cerb pe munții plini de mirodenii!